NU TE TEME…de prigoană!

Anul 2015 a fost « campionul persecuţiei creştine ». Aproape 7000 de creştini au fost persecutaţi şi apoi ucişi. Numărul martirilor a fost aproape dublu comparat cu 2014. A fost anul în care peste un million de creştini au trebuit să se refugieze din calea celor ce-i prigoneau. Doar câteva dintre  «suferinţele şi prigoana îndurată »  de creştini în 2015 să ne amintim :  În Uzbekistan un grup de creştini au fost amendaţi şi persecutaţi de autorităţi pentru că s-au întâlnit la părtăşie. În India într-o localitate, 40 de creştini au fost bătuţi de cetăţeni hinduşi, pentru că s-au adunat într-o casă să se roage. În Egipt au fost zeci de creştini copţi arestaţi iar unii executaţi de fundamentalişti islamişti. În Siria au fost mii de creştini crucificaţi. În Coreea de Nord între 50,000 -70,000 de creştini au fost duşi în lagăre de muncă. În India au fost 335 de violenţe împotriva creştinilor. În Franţa au fost 45 de biserici şi lăcaşuri de cult de-ale creştinilor vandalizate. În Kenya 147 de studenţi creştini dintr-o universitate au fost ucişi. În Nordul Nigeriei peste 4000 de creştini au fost ucişi. În SUA o funcţionară a fost arestată pentru că a refuzat să elibereze un certificat de căsătorie pentru persoane de acelaşi sex. Şi în anul 2016 creştinii au parte de prigoană pe glob. O organizaţie care monitorizează persecuţia creştinilor afirmă că sunt peste 100 de milioane de creştini care sunt persecutaţi pe glob. În Nigeria 300 de agricultori creştini din Nigeria au fost ucişi. Guvernul din Cuba au închis şi confiscat 60 de biserici penticostale. Am putea continua să exemplificăm, dar cred că este suficient.

Când citim şi auzim despre felul în care sunt prigoniţi creştinii pe glob, realizăm că mesajul pe care Domnul l-a avut pentru Biserica din Smirna în urmă cu 2000 de ani, este actual. Prigoana este o realitate. Şi n-ar trebui să ne mire deloc acest fapt. Însuşi Mântuitorul le-a vorbit ucenicilor despre asta : « veţi fi urâţi de toţi din pricina Numelui Meu ». Apostolul Pavel i-a mărturisit lui Timotei că  «  toţi cei care doresc să trăiască cu evlavie vor avea parte de prigoană ».

Ce stă la baza prigoanei ? Probabil că mulţi îşi pun această întrebare.  Răspunsul îl oferă Domnul Isus, atunci când îi atenţionează pe ucenici că vor avea parte de prigoană. A-L urma pe El înseamnă şi acceptarea şi asumarea prigoanei. Motivul pe care-l vor invoca prigonitorii este unul simplu : nu sunteţi ca ei, adică ca cei din lume. Nu gândiţi ca ei. Nu acţionaţi ca ei. Nu aveţi aceleaşi valori ca ei. Nu mergeţi la acelaşi potop de desfrâu ca ei. Nu vă închinaţi dumnezeului lor.

Cine sunt prigonitorii ? Sursa oricărei prigoane este diavolul cu toţi argaţii şi forţele lui oculte. Priviţi cu atenţie numai la ce se întâmplă azi pe glob. La multitudinea de acţiuni care sfidează Cuvântul lui Dumnezeu şi morala creştină. Şi diavolul foloseşte forţe oculte, guverne, oameni politici, oameni carismatici şi motivaţionali, alianţe politice şi militare, mişcări radicale şi fundamentaliste, autorităţi. Dar diavolul foloseşte adesea şi pe cei din familii, părinţi, fraţi, rude sau prieteni ca să pornească prigoana împotriva creştinilor. E o paletă largă de «  iniţiatori şi făptuitoti ai prigoanei ». Nici nu ştii de cine să te fereşti.

Cum se manifestă prigoana ? Dacă ne uităm cu atenţie în Scriptură, găsim răspunsuri la această întrebare. Răspunsuri care ne explică şi evidenţele prigoanei din anii aceştia.

Unii sunt ocărâţi. Sunt credincioşi care sunt vorbiţi de rău. Credincioşi cărora li se pun «  în cârcă » fapte reprobabile, care să le zugrăvească o imagine hidoasă. Ei devin în felul acesta o privelişte. Atacul la imaginea şi moralitatea unui creştin, este un mod subtil al diavolului de a prigoni. Este forma de prigoană ieftină, la îndemâna oricui.

Aţii sunt urâţi. Se folosesc metode a stârni ura oamenilor împotriva unor creştini. Se spune despre ei că ar face anumite acţiuni, care ar duce spre exemplu la limitarea drepturilor omului.  S-a stârnit atâta ură împotriva celor ce militează pentru viţă şi împotriva avortului. S-a stârnit ură împotriva celor ce condamnă legiferarea căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Şi toată această ură dezlunţuită este o formă de prigoană, pe care diavolul o foloseşte.

Bătuţi şi daţi afară din sinagogi.  Cu alte cuvinte, folosirea sistemului religios împotriva celor ce vor să trăiască cu evlavie.Unii sunt prigoniţi pentru că şi-au părăsit religia de dragul lui Christos. Sunt oameni care sunt daţi afară din biericile lor pentru simplul fapt că au curajul să demaşte corupţia şi ipocrizia celor aflţi în conducere. Credincioşi cărora li se suspendă dreptul de a sluji într-o biserică, pentru că unii care au puterea de decizie nu sunt de acord cu modul în care ei înţeleg spre exemplu o doctrină. E şi aceasta o formă de persecuţie.

Judecaţi şi aruncaţi în temniţă. Sunt situaţii când unii credincioşi sunt daţi în judecată pentru încălcarea unor legi pe care ei nu le pot respecta, pentru că sunt în contradicţie cu Scruptura. Sunt credincioşi care sunt duşi în faţa dregătorilor pentru răspândire de literatură religioasă. Unii dintre cei ce sunt judecaţi sunt condamnaţi şi trimişi în puşcărie. Singurul obiectiv a celor ce-i trimit acolo este să le aplice o corecţie şi dacă pot să-i determine să se lepede de Christos.

Ucişi. Mulţi credincioşi au plăztit şi plătesc cu viaţa credinţa lor în Dumnezeu. Uitaţi-vă numai la statisticile utimilor doi ani şi veţi vedea că numărul martirilor creşte.

Cu toate că prigoana este o realitate şi evidenţele ei sunt înfricoşătoare, Domnul ne spune să nu ne temem de suferinţa pricinuită de prigoană. De ce ? Pentru că El este în control şi «  nici un fir de păr din cap nu ne cade fără ştirea Lui ». Aşadar, nu te teme de prigoană, ci fii credincios până la moarte şi vei primi cununa vieţii !

 

NU TE TEME… Dumnezeu poate răspunde rugăciunii tale!

Rugăciunea este calea de comunicare cu Dumnezeu. Când te rogi, de fapt îi comunici lui Dumnezeu starea inimii tale. Când te rogi, îi comunici lui Dumnezeu faptul că te încrezi în El. Când te rogi, îi comunici lui Dumnezeu problemele cu care te confrunţi. Când te rogi, îi comunici lui Dumnezeu că ai nevoie de ajutorul Lui. Când tu te rogi lui Dumnezeu, se poate întâmpla una din următoarele situaţii: să nu-ţi răspundă niciodată ( şi ştie El de ce); să amâne răspunul, din diferite motive; să-ţi răspundă rugăciunii. În Biblie găsim oameni care s-au rugat şi Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea. Unii dintre ei, aveau o relaţie bună cu Dumnezeu, alţii nu.

Zaharia s-a rugat şi Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea. Zaharia era un preot din vremea lui Irod, împăratul Iudeii. Împreună cu soţia lui Elisabeta trăiau o viaţă neprihănită şi păzeau poruncile Domnului. Şi cu toate acestea, era o problemă care îi afecta: Elisabeta era stearpă. Ca orice părinţi care n-au copii dar îşi doresc, se rugau Domnului. Sunt sigur că din rugăciunea lor nu lipsea: Doamne  ne-am dori să fim şi noi părinţi, ascultă-ne!. La un moment dat, când Zaharia slujea la templu , pentru că venise rândul cetei lui, un înger al Domnului i s-a arătat şi i-a adus un mesaj din partea lui Dumnezeu. Mesajul era clar: nevasta ta Elisabeta îţi va naşte un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan. Zaharia a pus oarecum la îndoială spusele îngerului şi a cerut un semn care să-i adeverească că este adevărat. Şi îngerul i-a spus: semnul este clar, vei fi mut până se va împlini ce a promis Domnul. Şi aşa s-a întâmplat. Elisabeta a rămas însărcinată, a năsuct pe Ioan şi gura lui Zaharia s-a dezlegat abia atunci. Nu te teme când îi ceri ceva lui Dumnezeu şi nu te îndoi de promisiunile Lui. El ce promite… să ştii că şi face. Dar nu uita, El taxează necredinţa!

Manase s-a rugat şi Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea. Manase a fost fiul împăratului Ezechia. El a urmat tatălui său la tron. Istoria consemnează despre Manase lucruri care nu-l onorează. A făcut ce este rău înaintea Domnului. A zidit altarele  Astarteii şi ale baalilor, a pus un chip cioplit în Casa Domnului, a reintrodus practica incinerării copiilor în cinstea idolului Moloc. Ba mai mult, tradiţia spune despre Manase că el l-ar fi omorât pe proorocul Isaia. Pentru că n-a ascultat de Domnul, a fost dat în mâinile împăratului Asiriei. Ajuns la strâmtorare a strigat către Domnul să se îndure de el. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea. Manase s-a convertit şi a condus din acel moment poporul la ascultare de Iehova. Poate că şi tu ai ajuns într-un moment al depărtării de Dumnezeu. Poate faci lururi care nu-L onorează pe Dumnezeu şi te întrebi de ce pedeapsa Domnului vine peste tine. Roagă-te Domnului să te ierte. Nu te teme, El te iartă, dar nu uita să faci ce a făcut Manase: schimbă-ţi viaţa!

Solomon s-a rugat şi Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea. Perioada când Solomon a fost împăratul lui Israel este considerată ca o perioadă a domniei de aur. Solomon a fost un om foarte înţelept. Dumnezeu l-a ales pe Solomon să zidească Templul la Ierusalim. Solomon a făcut planul, a folosit lururile adunate de tatăl său David, a făcut rost de tot ce a fost necesar construcţiei, inclusiv forţa de muncă. Şi Solomon a terminat templul. Odată terminat templul, Solomon a adus Chivotul legământului acolo şi a dedicat acel locaş. Şi în momentul dedicării Solomon a făcut o rugăciune Domnului, rugăciune pe care Dumnezeu a ascultat-o. Dumnezeu i-a promis lui Solomon că templul va fi Casa Lui şi acolo va aşeza nunele Lui pe vecie. Dacă Dumnezeu ţi-a oferit harul să faci o lucrare pentru el, poate să construieşti o casă de rugăciune, sau un loc unde mila creştină să se reverse, nu te teme să faci ce a făcut Solomon… dedică acea lucrare Lui şi cheamă Numele lui peste acel loc! Te asigur că prezenţa şi călăuzirea Lui nu va lipsi din locul acela niciodată.

Ana s-a rugat şi Dumnezeu i-a acultat rugăciunea. Ana era una din soţiile lui Elcana. Ana avea o problemă…era stearpă. Era o tragedie şi o ruşine pentru o femeie să fie stearpă. Şi Ana s-a rugat cu foc Domnului să-i dea un copil. Şi Dumnezeu a ascultat rugăciunea Anei şi i-a dat un copil, căruia ea i-a pus numele Samuel. Poate şi tu ai fost în situaţia Anei şi i-ai cerut Domnului un copil, iar El ţi-a ascultat rugăciunea şi te-a binecuvântat cu un copil. Nu uita  ă faci ce a făcut Ana. Ana a promis că va închina acel copil Domnului. Şi Ana l-a dus la templu de mic şi l-a dat Domnului pentru toată viaţa. Şi Dumnezeu l-a folosit pe Samuel într-un mod extraordinar. Nu te teme să –ţi dedici copilul primit din partea Domnului, în slujba Lui. Tu nu ştii ce lucrare extraordinară poate face Dumnezeu prin el.

Ghedeon s-a rugat şi Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea. Ghedeon a fost unul din judecătorii pe care Dumnezeu i-a folosit, după moartea lui Iosua, pentru a conduce poporul Israel. Dumnezeu l-a folosit pentru a elibera poporul de sub asuprirea lui Madian. Şi nu oricum, ci cu o mână de oameni…doar 300, dintr-o armată de 32000. Ghedeon a fost copleşit de mandatul primit din partea Domnului şi de promisiunea că va învinge pe Madian. Şi în tensiunea aceea, Ghedeon i-a cerut Domnului un semn supranatural care să confirme că va avea parte de succes. I-a cerut Domnului ca lâna aşezată pe pământ, dimineaţa să fie uscată iar pământul să fie plin de rouă. Şi Dumnezeu a făcut posibil ca cererea lui Ghedeon să primească răspunsul exact. Poate şi tu i-ai cerut Domnului ceva supranatural şi Dumnezeu a ascultat rugăciunea ta. Adu-ţi aminte de Ghedeon, care odată ce a avut confirmarea a trecut la luptă, câştigând biruinţa. Nu te teme de ceea ce va urma, fă ce ai promis Domnului …când ai cerut semnul acela supranatural. Dumnezeu şi-a făcut partea Lui, nu uita să ţi-o faci şi tu pe a ta!

NU TE TEME…cu tine este Dumnezeu !

Fiecare trecem prin momente când avem nevoie să ştim că este cineva lângă noi. Imi aduc aminte de fetele mele când erau mici şi erau bolnave, ce-şi doreau cel mai mult era să fiu lângă ele şi să mă ţină de mână. Se simţeau liniştite şi în siguranţă în acel moment. Sunt momente dramatice, când trupul sau mintea ne sunt afectate de situaţia prin care trecem. Şi în acele momente, chiar dacă este cineva lângă noi, ne vine din instinct să întrebăm : unde este Dumnezeu ? Probabil că atunci când cei din Iuda au fost luaţi în robia babiloniană s-au întrebat : unde este Dumnezeul nostru ? Când Iona a ajuns în pântecele peştelui probabil că s-a întrebat : unde este Dumnezeu ? Când Iov a trecut prin suferinţa cumplită, probabil că cei din anturajul lui s-au întrebat : unde este Dumnezeu ? Când ucenicii erau în furtună şi erau gata să se scufunde cu siguranţă că au strigat : unde eşti Doamne, nu-ţi pasă că pierim ? Ciudat, senzaţia pe care au avut-o cei menţionaţi şi pe care o avem şi noi în asemnenea momente este că Dumnezeu nu-i acolo cu noi. Cât de uşor uităm în momentele delicate prin care trecem, cuvintele pe care Isus le-a spus ucenicilor, cuvinte care sunt valabile şi pentru noi cei care suntem urmaşii lui :  « eu sunt cu voi până la sfârşitul veacului »

Când cu tine este Dumnezeu, ai parte de binecuvântări. Aduceţi-vă aminte de Isac şi experienţa lui cu Abimelec. Când a spus celor din Gherar că Rebeca este sora lui şi nu nevasta lui. A făcut lucrul acesta pentru ca nu cumva să fie omorât de cineva din cauza soţiei lui, care era foarte frumoasă. A fost descoperit întâmplător de Abimelec. Numai că Abimelec a observat un lucru extraordinar : Dumnezeu era cu Isaac. Şi în clipa aceea a dat ordin ca nimeni să nu se atingă de el. La un moment dat a izbucnit un conflict între păstorii lui Isaac şi cei din Gherar şi Isaac a trebuit să plece. Domnul i s-a arătat lui Isaac şi i-a promis că-l va binecuvânta şi îi va înmulţi sămânţa. Şi Dumnezeu a fost cu Isaac şi binecuvântările Domnului s-au revărsat peste el. Când Domnul este cu tine, oricât de grele sunt poverile, binecuvântările lui te însoţeasc.

Când cu tine este Dumnezeu eşti păzit oriunde ai merge. Aduceţi-vă aminte de Iacov, de toată experienţa cu Laban. Cu toate şmecheriile lui Laban, Dumnezeu a fost cu Iacov, l-a binecuvântat şi l-a păzit. Când a fugit şi apoi a fost ajuns de Laban, Dumnezeu a fost cu el şi l-a păzit. Când a fugit de Esau de frica răzbunării, Dumnezeu a fost cu el. Dacă privim cu atenţie tot drumul lui Iacov prin Canaan şi mai apoi în Egipt la bătrâneţe, Dumnzeu a fost cu el. A fost păzit de Dumnezeu în orice circumstanţă. Când mă uit la viaţa mea, la momentele dramatice prin care am trecut în armată, spre exemplu, când un coleg a descărcat arma la câţiva centimetri de mine, îmi dau seama că Dumnezeu m-a păzit. Când imi duc aminte că la 20 de ani valurile Crişului Repede m-au înşfăcat şi mi-am văzut sfârşitul, Dumnezeu a fost cu mine şi m-a scos din ape. Şi sunt doar două exemple din multele. Sunt convis că şi tu ai trăit astfel de momente.

Când cu tine este Dumnezeu îngrijorările tale dispar. Aduceţi-vă aminte de David când era urmărit de Saul, era speriat şi îngrijorat. Când a realizat că Dumnezeu este cu el, îngrijorărrile lui au dispărut. Când ucenicii Domnului erau îngrijoraţi… ce se va întâmpla cu ei după moartea lui Christos, îngrijorările lor au dispărut în clipa când Domnul şi-a făcut apariţia în mijlocul lor. Adu-ţi aminte când ai fost îngrijorat cu privire la rezultatele unor analize medicale pe care le-ai făcut. Când medicul ţi-a spus că ai o problemă de sănătate şi îngrijorarea s-a cuibărit în viaţa ta, te-ai aplecat pe genunchi şi ai stat de vorbă cu Domnul. Adu-ţi aminte că atunci când ai terminat rugăciunea, cum îngrijorarea ta a dispărut.

Când cu tine este Dumnezeu familia ta are parte de îndurare. Să ne întoarcem la Isaac şi experienţa lui la Gherar. După toată experienţa aceea, când Domnul îi vorbeşte lui Isaac şi îi spune despre binecuvântările ce le va revărsa peste el, aminteşte şi motivul. Din pricina credincioşiei lui Avraam, tatăl lui Isaac. Isaac a fost binecuvântat de Dumnezeu datorită credincioşiei lui Avraam. Avraam l-a crezut pe Dumnezeu pe cuvânt. Şi Avraam a provocat binecuvântarea lui Dumnezeu peste familia lui, generaţii după. :I  De ce ? Pentru că binecuvântările lui Dumnezeu se duc peste generaţii, în familia unde El a fost onorat. Am văzut oameni care au fost binecuvântaţi de  Dumnezeu, pentru că bunicii l-au onorat pe Dumnezeu. Dacă este Dumnezeu cu tine şi tu trăieşti prin credinţă cu Domnul, copii, nepoţii şi strănepoţii tăi, care poate nu vor acum să audă de Christos şi mântuire, într-o zi se vor bucura de îndurarea lui Dumnezeu şi vor fi salvaţi. Am auzit atâtea mărturii ale unor oameni pentru care bunicii  sau părinţii s-au rugat. Şi când bunicii sau părinţii nu mai erau în viaţă, Dumnezeu s-a îndurat şi a le-a dat mântuire celor pentru care s-au rugat.

Când cu tine este Dumnezeu nu ţi se poate întâmpla nimic fără voia Lui. S-ar putea să treci prin momente dificile : o boală, o tragedie, un faliment. Nici una nu se va întâmpla fără voia Lui. Şi dacă va fi suferinţă, El va fi lângă tine şi nu va îngădui peste puterile tale. S-ar putea să ai parte de momente când Dumnezeu va aduce disciplinarea în viaţa ta. Sigur n-o să-ţi placă şi probabil vei spune : unde-i Dumnezeu ? E acolo şi pentru că te iubeşte te ciopleşte ! Nici un moment de diciplinare din viaţa ta nu va avea loc fără voia Lui. Şi nu uita…Voia Lui este plăcută şi este desăvârşită. Şi când vei simţi nuiaua din partea Domnului, să ştii că El este acolo.

Nu mai trăi cu teama că eşti singur şi părăsit de Dumnezeu în momentele dificile ale vieţii. El n-a plecat, El este acolo. El este cu tine, pentru că te iubeşte şi vrea să facă din tine o perlă pentru cer. Odată ce te-a săpat în braţele Sale, va face tot ce crede El că este mai bine …ca să rămâi al Lui !

NU TE TEME…când ai un prieten adevărat!

Fiecare  am avut sau poate mai avem prieteni. Fiecare dintre noi am pierdut sau am fost părăsiţi de prieteni. Mi-aduc aminte când am întâlnit o cunoştinţă, pe care n-o văzusem de ceva vreme, mi-a pus o întrebare care m-a şocat: ,,spune-mi… mai ai prieteni?”. Întrebarea lui m-a făcut să gândesc profund la această problemă a existenţei noastre: prietenia.  Privind cu atenţie la această problemă, trebuie să recunoaştem că sunt puţini prietenii adevăraţi. Şi dacă ne-am uita cu atenţie la relaţiile noastre de prietenie, am putea identifica ce ţine prietenia noastră cu cineva. Sunt convins că multe prietenii sunt de conjunctură, interes şi complezenţă…şi tot mai puţine prietenii sunt adevărate, zidite pe respect şi afecţiune reciprocă. Întrebarea « spune-mi…mai ai prieteni » m-a determinat să mă uit în trecutul şi prezentul meu şi să constat că deşi am avut şi am prieteni, doar pe doi îi pot include în categoria prietenilor adevăraţi. Pe unul l-am pierdut în urmă cu vreo 25 de ani, a murit într-un accident. Îl chema Relu. Pe cel de-al doilea, l-am cunoscut în urmă cu aproape 40 de ani şi în ciuda nevredniciei mele, mi-a rămas prieten şi azi. Şi asta, pentru că El- Prietenul meu adevărat, nu se uită la slăbiciunile, gafele şi neputinţele mele ci se uită la mine cu atâta iubire şi generozitate, că mă copleşete. Pe El îl cheamă Isus. Ce pot să vă spun despre prietenul care a rămas lângă mine la bine şi la greu, în faliment şi în biruinţă… este rezumat în versurile atât de cunoscute : « nu-i prieten ca Isus asemenea…nimenea, nimenea ». Dar pentru că Dumnezeu ne face parte şi de prieteni adevăraţi, care trăiesc printre noi şi sunt de aceaşi substanţă cu noi, trebuie să recunoaştem că ei sunt o adevărată binecuvântare pentru noi. Când ai un prieten adevărat nu trebuie să te temi de singurătate. Şi când îl ai pe Isus ca prieten, nu trebuie să te temi de nimic.

Ce face un prieten adevărat ?

M-am uitat în Scriptură în textul de mai sus şi în context, la relaţia de prietenie dintre David şi Ionatan. M-am uitat la Ionatan, la modul în care  s-a purtat şi s-a raportat la David. Un model de prietenie greu de egalat.

Un prieten adevărat îşi alipeşte sufletul de tine. Când David este adus de la oi la Saul şi Ionatan are primul contact cu el, între cei doi se leagă o relaţie de prietenie profundă. Lui Ionatan , David i-a intrat la suflet. A văzut în el omul cu care se potriveşte în modul de a fi şi a gândi. L-a simţit pe David ca fiind un om cu un suflet mare. Ionatan a început să rezoneze sufleteşte cu David din acel moment. Şi n-a fost vorba de un sentiment pasager. A fost vorba de o legătură profundă.

Un prieten adevărat face din lucrurile lui, lucrurile tale. Când Saul l-a adus pe David la curte şi l-a oprit acolo, acesta nu avea nimic. Ionatan, a cărui suflet s-a lipit de el, i-a făcut parte lui David de mantaua lui, hainele lui, sabia lui, arcul lui şi cingătoarea lui. N-ar fi fost astea la magazia lui Saul ? Cu siguranţă că au fost, dar Ionatan de bucuria prieteniei cu  David i-a oferit lucrurile lui. Un prieten adevărat întotdeauna îţi face parte din ce este a lui. Mi-a duc aminte de bunul meu prieten pe care l-am pierdut, de câte din lucrurile lui mi-a făcut parte. Cel mai mult mi-a dat din timpul lui.

Un prieten adevărat face orice pentru tine. Ionatan nu numai că i-a spus lui David că va face orice pentru el, dar a şi demonstrat aceasta. N-a fost o problemă cu care să se confrunte David şi Ionatan să nu sară cu ajutorul lui. Nu conta care era preţul . Nu conta că ajutorul dat îl punea adesea pe Ionatan în dizgraţia tatălui său Saul. A acceptat chiar să fie acuzat şi jignit de tatăl său, pentru relaţia cu David. Un prieten adevărat este gata să plătească orice preţ pentru tine. Un prieten adevărat ştie când să răspundă unei nevoi cu care te confrunţi. Mi-aduc aminte cum atunci când am avut nevoie urgentă de un costum, prietenul meu m-a dus la omul potrivit şi l-am avut. A fost o imensă surpriză pentru mine.

Un prieten adevărat, atunci când eşti într-o situaţie grea te ajută. David a fost într-un conflict permanent cu Saul. La un moment dat soarta lui David a fost pecetluită din perspectiva lui Saul. Urma să fie lichidat. David s-a ascuns de frică. Ionatan, după ce s-a asigurat că decizia lui Saul este irevocabilă, a găsit modalitatea să-l informeze pe David de planul tatălui său. Ba mai mult , l-a încurajat pe David să plece şi să se ascundă. N-a uitat să-i amintească, că indiferent ce se va întâmpla, ei vor rămâne prieteni. Sunt momente grele, când trebuie să faci faţă unor situaţii dificile. Prietenul adevărat atunci se cunoaşte. Nu contează atunci ce ai făcut, ci contează ce poate să facă el pentru tine, ca să te ajute să ieşi din acea situaţie.

Un prieten adevărat se bucură cu tine şi plânge cu tine. Au fost multe momente când David şi Ionatan s-au bucurat împreună. Dar a fost şi un moment când au plâns. A fost momentul despărţirii. Au plâns unul pe umărul celuilalt. Şi eu m-am bucurat cu prietenul meu în multe situaţii. Au fost multe momente înălţătoare împreună. Dar am şi plâns, mai ales când am văzut sicriul în care a fost adus. Nu i-am mai putut vedea chipul. A fost un moment teribil.

Un prieten păstrează relaţia de prietenie, indiferent de context.  Ionatan nu a cedat nici un moment pesiunilor lui Saul cu privire la David. Ionatan nu a fost mişcat în nici un fel de cuvintele lui Saul faţă de David. Orice s-a întâmplat, pentru Ionatan…David a rămas prietenul adevărat. Trebuie să recunosc că au fost momente delicate în relaţia cu prietenul meu, care nu mai este, dar niciodată contextul oricare a fost el, nu a distrus relaţia noastră de prietenie. Doar a validat-o şi a cimentat-o.

Un prieten adevărat îţi întăreşte credinţa în Dumnezeu. Când David a trecut prin momente grele, Ionatan l-a încurajat şi i-a întărit credinţa în Dumnezeu. Ionatan a fost preocupat să-l motiveze pe David să se încreadă în Dumnezeu, indifrent de context. Credinţa mea în Dumnezeu a fost întărită prin modul în care prietenul meu a ştiut să-mi îndrepte privirea spre Christos. Cuvintele care m-au urmărit permanent, au fost cele rostite de prietenul meu : «  fii credincios în lucrurile mici şi lasă-L pe Dumnezeu să te aşeze în lucrurile mari la vremea hotărâtă de El ».

NU TE TEME…ai fost înfiat!

Statisticile spun că la sfârşitul anului 2015, în România erau peste şaizeci de mii de copii, care trăiau în instituţii ale statului şi în ONG-uri. Şi asta datorită faptului că nu au o familie, în care să crească, să trăiască şi să se dezvolte. Pentru noi, aceşti copii sunt « orfanii României ». Anual, lor li se adaugă câte cinci mii. Mulţi dintre ei şi-ar dori să fie adoptaţi de o familie. În 2015 doar vreo opt sute din aceşti copii au fost adoptaţi. Privind mai profund la această chestiune, afli că doar vreo patru mii din aceşti copii sunt declaraţi adoptabili şi că în România sunt doar o mie şi opt sute de familii care au fost atestate şi sunt pregătire să-i înfieze pe unii din aceşti copii. Pentru a uşura procesul de înfiere a unui copil, în 2016 Parlamentul Românei a flexibilizat legea adopţiei. Când te uiţi la o asemenea realitate şi mai ales dacă cunoşti puţin «  fenomenul acesta », ţi se rupe inima când realizezi că zeci de mii din aceşti copii nu pot să pună cuiva : tată ! Imaginea aceasta ne ajută să înţelegem mai bine cuvintele apostolului Pavel de mai sus. Şi noi am fost asemenea acestor copii, dar dintr-o altă perspectivă. Căderea omului în păcat ne-a adus în postura de  « orfani ». Dumnezeu ne-a creat să fim parte a familiei lui, statut pe care l-am pierdut datorită păcatului. Şi Dumnezeu în dragostea Lui a conceput planul recuperării noastre şi înfierii în familia Lui. Apostolul Pavel în Efeseni, ne dezvăluie «  legea adopţiei lui Dumnezeu ». Înainte de întemeierea lumii, Dumnezeu în Christos a rânduit să ne înfieze. Recuperarea şi înfierea noastră a fost Voia Lui. Şi acest plan îl are în centru pe Christos, cel care s-a întrupat, a trăit, a murit pe cruce, a înviat din morţi şi s-a înălţat la cer. Adopţia noastră este posibilă numai prin credinţa în Christos. Numai că adopţia în familia lui Dumnezeu nu este limitată ca număr. Înfierea noatră este condiţionată de acceptarea lui Christos ca Domn şi Mântuitor. Odată ce ai fost înfiat, nu ai de ce să te mi temi. Teama trebuie să dispară.

De ce să nu te mai temi, după ce ai fost înfiat ?

Pentru că ai căpătat îndurare din partea lui Dumnezeu. Îmi aduc aminte de cineva venit dintr-o altă ţară, care vizitând un orfelinat i s-a legat inima de un copilaş de acolo. N-a putut să îndure să –l vadă în acea stare şi a făcut tot posibilul să-l infieze. A reuşit, dar după multe eforturi şi multă trudă. Să ştii că şi Dumnezeu a suferit când te-a văzut în starea aceea jalnică. N-a putut să te lase fără şansa de a scăpa din starea aceea. Dumnezeu şi-a arătat mila faţă de tine. Erai vrednic de moarte, vrednic să trăieşti pentru eternitate un orfan, dar în dragostea Lui a privit spre tine cu compasiune. Ţi-a privit neputinţa de a face faţă acelei situaţii şi mai ales de a rezolva problema păcatului tău. Cu toate că porţi din naştere păcatul în gena ta, Dumnezeu în dragostea lui şi-a arătat bunătatea faţă de tine. Nu ai de ce să te mai temi de nimic când Dumnezeu şi-a arătat o aşa mare îndurare faţă de tine.

Pentru că ai fost răscumpărat de sub legea păcatului şi a morţii. Imi aduc aminte ce a însemant pentru unii din băieţii orfani, cu care am lucrat, momentul când i-am luat din orfelinat. Mi-au mărturist : dacă aţi şti din ce m-aţi scăpat. Dacă aţi şti prin ce şi câte am trecut. Dacă aţi şti cum mi-a afectat trupul şi sufletul experienţa «  orfelinatul ». Cam aşa erai şi tu înainte ca Dumnezeu să-şi arate îndurarea faţă de tine şi să te răscumpere din acea stare. Păcatele tale te apăsau greu. Păcatele tale mutilau sufletul tău. Păcatele tale te transformau într-un om sortit dezastrului şi morţii. Dumnezeu s-a uitat la tine şi a realizat că nu ai nici o şansă să te eliberezi din acea stare, că nu ai cum să plăteşti cauţiunea ca să fii eliberat. Dumnezeu a ştiut că tu nu ai cu ce compensa şi cumpăra libertatea ta. Nu aveai cum să plăteşti pentru vina păcatului tău. În dragostea Lui, în Christos, Dumnezeu a plătit pentru păcatele tale şi te-a readus în proprietatea Lui. Dumnezeu prin jertfa lui Christos te-a eliberat pe tine din captivitatea în care diavolul te-a ţinut, datorită păcatului. Dreptarea lui Dumnezeu pentru păcatul tău a fost ispăşită şi împlinită de Christos, prin moartea pe cruce. Tu ai fost răscumpărat prin Christos…aşadar nu te mai teme de nimic.

Pentru că ai dreptul să faci parte din familia lui Dumnezeu. Am avut ocazia să văd copii adoptaţi de o familie. Am mâncat împreună cu acea familie. Erau şi ei acolo. Uneori se simţeau stingheri, dar erau parte din acea familie. Mâncau şi ei ce mânca familia. Dormeau şi ei în casa familiei. Umblau şi ei cu maşina familiei. Când faci parte din familia lui Dumnezeu, participi la bucuriile şi viaţa acelei familii. Te bucuri de resursele pe care Dumnezeu le pune la dispoziţia familiei. Şi Dumnezeu ştie cum să poarte de grijă familiei. Dumnezeu îşi hrăneşte familia. Dumnezeu îşi creşte familia. Dumnezeu îşi disciplinează familia. Odată ce ai fost înfiat în familia lui Dumnezeu, nu te mai teme de nimic, te bucuri de toate drepturile familiei Lui.

Pentru că ai devenit fiu al lui Dumnezeu. Am văzut interviuri şi emisiuni cu copiii din România care au fost adoptaţi de familii din America. Am fost plăcut surprins când părinţii adoptivi vorbeau despre acei copii : ea este fiica mea, mă bucur pentru ea. Sau, el este fiul meu…sunt atât de mîndru de el. Odată ce ai fost înfiat în familia lui Dumnezeu, ai devenit fiu al lui Dumnezeu. Ce mare har să fii frate cu Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu. Ce har să poţi să înveţi de la fratele mai mare, de la Christos cum să trăieşti în Casa lui Dumnezeu, ca fiu al lui Dumnezeu. Ce mare har pentru tine să poţi mărturisi oricui că eşti fiul lui Dumnezeum «  şeful Universului ». Calitatea de fiu de Dumnezeu trebuie să te facă să nu mai trăieşti cu teamă viaţa.

Pentru că ai dreptul să-i spui lui Dumnezeu : Tată. Unul din momentele cele mai frumoase pe care le-am trăit în experienţa mea cu copiii orfani, a fost momentul când unul din băieţii orfani, pe care l-am adus în «  lucrarea şi familia mea » mi-a spus într-o zi : tată, iar soţiei mele …mamă. A fost un moment emoţionant, pe care nu-l pot uita. Imaginează-ţi că ţie ţi-a fost oferită şansa să-i spui lui Dumnezeu : Tată. Prin înfierea ta în familia Domnului ai acest drept, să i te adresezi lui Dumnezeu cu…Tată. Ce mare har, să poţi vorbi cu Dumnezeu ca şi cu un tată. Să poţi să-i spui ce te apasă. Să poţi să-i ceri sfaturi şi călăuzire. Să poţi să aprciezi tot ce a făcut şi face pentru tine. Bucură-te de acest drept de care Dumnezeu ţi-a făcut parte. Îţi dai seama ce privilegiu ? Să-i spui TATĂ Creatorului şi Susţinătorului  Universului, cel care are toată puterea în cer şi pe pământ. Îţi dai seama ce TATĂ ai ? Îi dai seama cum este TATĂL tău ?

 Nu te teme…tu nu mai eşti rob. Nu te mai teme, Dumnezeu te-a înfiat şi te-a făcut parte a familiei Lui. Onorează-l pe Christos care a plătit preţul întreg ca tu să fii copilul lui Dumnezeu. Trăieşte-ţi viaţa ca un fiu de Dumnezeu !      

NU TE TEME…de moarte!

Dacă eşti om normal, este imposibil să nu te fi gândit cu teamă la moarte. Poate ai trecut printr-un accident cumplit şi ţi-ai văzut moartea cu ochii. Din acel moment, când te urci la volan te apucă adesea spaima morţii. Mi-aduc aminte când un prieten de-al meu a murit într-un accident, trei ani nu am avut curajul să merg să fac şcoala de şoferi. Ca să nu mai spun că… o călătorie cu maşina în acele momente era ultima soluţie pe care o alegeam, după ce mă uitam cu atenţie cine este la volan. Spectrul morţii şi confruntarea cu moartea nu e un subiect plăcut nici de discutat şi nici de gândit măcar. Uneori mă întreb dacă nu cumva  atunci când Christos a rostit în grădina Gheţimani:,, Tată dacă este cu putinţă îndepărtează de la mine acest pahar…”  nu era îngrozit şi de spectrul morţii. De moarte nu poate scăpa nimeni. Moartea este o realitate de care fiecare om are parte, mai devreme sau mai târziu ( asta dacă nu cumva vine Christos a doua oară în timpul vieţii acelei persoane). ,,Dreptul de a muri” ni l-au câştigat Adam şi Eva, în Eden, atunci când n-au ascultat de porunca Domnului. Scriptura vorbeşte despre moarte din două perspective. În primul rând vorbeşte despre moartea fizică, atunci când trupul se întoarce în ţărână iar sufletul se înalţă la Dumnezeu Creatorul lui. Este despărţirea sufletului de trup. De această moarte, fie că te temi fie că nu te temi, nu ai cum să scapi. În al doilea rând Scriptura vorbeşte despre moarte ca şi o despărţire a omului de Dumnezeu pentru eternitate, ca urmare a faptului că şi-a trăit viaţa în păcat. De fapt, elementul care stă la temelia morţii este păcatul. Dacă nu ţi-ai rezolvat problema păcatului… treme-te de moarte! Rezolvarea problemei păcatului nu este posibilă prin eforturile tale. Ea a fost rezolvată de Christos, când a a fost atârnat pe lemnul crucii, şi-a dat duhul şi a fost coborât într-un mormânt iar după trei zile a înviat. Ca să beneficiezi de această rezolvare ai nevoie de Christos. Aşadar nu te mai teme de moarte…dacă-L ai pe Christos!

De ce să nu te temi de moarte?

Christos s-a confruntat cu moartea. Încă din vremea când umbla cu ucenicii şi propovăduia mulţimilor despre Împărăţia lui Dumnezeu, Christos a vorbit de momentul confruntătii cu moartea. Le-a spus că va veni un moment când El va sta trei zile în mormânt, dar… nu va rămânea acolo. Când s-a împlinit vremea, îl întâlnim pe Christos arestat, judecat şi dus să fie crucificat pe dealul Căpăţânii. Atârnat pe o cruce, între cer şi pământ, Christos şi-a dat duhul şi a murit.

Christos a înghiţit moartea. Prin faptul că El, Fiul lui Dumnezeu a acceptat să moară pentru păcatele noastre, El a înghiţit moartea. A luat moartea care ni se cuvenea fiecăruia dintre noi şi a făur-o parte din existenţa lui. Dar cel mai profund lucru care s-a întâmplat atunci când Christos a înghiţit moartea, a fost ca spectrul morţii veşnice să dispară, pentru toţi aceia care sunt în El. În locul morţii şi a putreziciunii, El a adus viaţa şi neputrezirea.

Christos a biruit moartea. Coborârea lui Chrisos în mormânt a dus la înfângerea diavolului şi implicit a morţii. Christos a câştigat bătălia. Moartea şi-a pierdut puterea. Cheile locuinţei morţilor şi cheile morţii au trecut în mâinile lui Christos. Dar aceasta nu a fost posibil decât atunci când El s-a coborât în adâncurile locuinţei morţilor. Nici un om nu ar fi putut să biruie moartea, numai Christos cel fără de păcat a putut să înfrângă moartea.

Christos a nimicit moartea. Moartea , consecinţa neascultării omului de Dumnezeu a fost distrusă de Christos. Dumnezeu l-a izbăvit pe Christos de moarte înviindu-L . Învierea Lui a nimict moartea. Asta nu înseamnă că oamenii nu au mai murit din clipa aceea. Înseamnă că din clipa  aceea moartea spirituală a fost înghiţită de viaţa veşnică, pe care Christos o oferă în dar… tuturor acelora care îl acceptă ca Domn şi Mântuitor. Va veni un moment când şi moartea fizică va fi nimicită pentru totdeauna. Până atunci însă, pentru cei ce sunt şi rămân în Christos, spectrul morţii veşnice nu mai există.

Christos te-a eliberat de sub puterea morţii. Christos a murit pentru păcat odată pentru totdeauna. Prin moareta şi învierea Lui, Christos nu numai că a nimicit moartea dar te-a eliberat pe tine şi pe mine de păcat. Păcatul este cauza morţii. Moartea este efectul păcatului. El,  prin moareta Lui te-a eliberat de sub puterea păcatului. Asta înseamnă că ai fost răscumpărat din robia păcatului şi de sub efectul morţii veşnice. Păcatul nu mai are putere asupra ta. Eşti liber să trăieşti în Christos, de aceea nu te mai teme de moarte. Dacă eşti a lui Christos şi te sperie adesea spectrul morţii fizice, adu-ţi aminte de cuvintele rostite de Dorz într-o poezie:

Curând va trebui să vezi

Tot ce nu vrei acum să crezi

Că moartea nu e un sfârşit

Ci un început nemărginit.

NU UITA: Pentru cei ce sunt în Christos, moarea fizică este poarta de intrare în odihna şi bucuria veşnică. De aceea nu te mai teme de moarte!

NU TE TEME…vesteşte fără teamă Evanghelia!

Apostolul Pavel este cunoscut pentru tot ce a îndurat din cauza predicării Evangheliei. Au fost multe momente când Pavel a fost în pericol de moarte. Când se uită la viaţa lui, nu regretă nimic din…

Sursă: NU TE TEME…vesteşte fără teamă Evanghelia!

NU TE TEME…crucea e doar un popas!

Ne amintim azi de cruce. Pentru unii  crucea este un simbol. Pentru alţii crucea este un element de tortură ce produce suferinţă. Unii o poartă în mod fizic şi azi… ca brelorc la chei sau leg…

Sursă: NU TE TEME…crucea e doar un popas!

NU TE TEME…crucea e doar un popas!

Ne amintim azi de cruce. Pentru unii  crucea este un simbol. Pentru alţii crucea este un element de tortură ce produce suferinţă. Unii o poartă în mod fizic şi azi… ca brelorc la chei sau legată pe un lănţişor la gât. Alţii o poartă în sufletul lor ca o amintire…pe tot parcursul vieţii. Toţi purtăm o cruce. Christos a purtat o cruce. Pavel a purtat o cruce, Creştinul poartă o cruce. Crucea este un popas în viaţa fiecăruia. Când facem un popas, rămânem acolo o vreme mai lungă sau mai scurtă…apoi plecăm. Christos a făcut un popaS pe cruce. Pavel a făcut un popas pe cruce. Creştinul face un popas pe cruce.

Christos n-a rămas pe cruce. Christos a venit pe acest pământ să poarte o cruce. N-a purtat o cruce uşoară. Când i-a fost pusă în spate crucea şi împins spre dealul Căpăţânii…i-a fost greu. Crucea era grea dar a dus-o cu demnitate. A căzut adesea sub povara ei şi a avut nevoie de ajutor să ajungă în deal. Era grea ca povară fizică dar şi mai grea ca povară sufletească. Acolo pe cruce, erau asupra Lui toate păcatele unei lumi întregi. Şi cum lemnul acela nu era suficient şi păcatul lumii nu era destul, acolo pe cruce a trebuit să suporte batjocurile trecătorilor, ostaşilor, iudeilor…  şi să rabde durerea şi setea. Dar Christos n-a rămas pe cruce. A venit un moment când a fost dat jos de pe cruce. Când a fost fost coborât Christos de pe cruce? . Numai după ce a împlinit voia Tatălui, care era clară: salvarea şi recuperare omului pierdut. Numai după ce l-a proslăvit pe Tatăl prin lucrarea făcută pe pământ, Christos a putut fi eliberat de cruce şi de povara ei. Numai după ce a băut tot veninul păcatului, Christos a a avut eliberare de povara crucii. Numai când a rostit ,,s-a isprăvit”… s-a sfârşit popasul pe cruce. Numai după ce şi-a dat duhul, Christos a fost coborât de pe cruce. De pe cruce nu poţi coborâ decât mort. Christos n-a rămas pe cruce, pentru că El a murit pentru păcatele noastre. Pedeapsa care ne două pacea acăzut peste El şi ne-a tămăduit pe noi. Astăzi…Christos nu este pe cruce. El este viu şi şade la dreapa Tatălui. Crucea pentru Christos…a fost doar un popas scurt. Popasul care ne dă nouă dreptul să revenim în relaţie cu Dumnezeu.

Pavel n-a rămas pe cruce. Apostolul Pavel a cunoscut crucea lui Christos. Pavel a fost părtaş crucii lui Christos, propovăduind-o cu toată puterea. Pavel a suferit pentru crucea lui Christos. A fost bătut, a fost în pericol de moarte , a fost arestat. În toată lucrarea lui, apostolul Pavel s–a lăundat cu un singur lucru: crucea lui Christos. Când vorbeşte despre crucea lui Christos spune despre ea că, lumea este răstignită faţă de el şi el faţă de lume prin această cruce. Viaţa lui Pavel a fost trăită sub povara crucii lui Christos. De fapt, Pavel mărturiseşte că-şi doreşte să se facă părtaş crucii lui Christos. Pavel a avut parte de cruce. Şi dacă nu era cetăţean roman, probabil că şi-ar fi sfârşit alergarea pe o cruce la Roma. Informaţiile istorice vorbesc despre Pavel că ar fi murit decapitat pentru că propovăduind crucea lui Christos, ar fi fost acuzat de Nero că împreună cu creştinii ar fi incendiat Roma. O diversiune ordinară pusă la cale de Nero, ca să-l executepe Pavel. Odată ce s-a întâlnit cu Christos pe drumul Damascului, Pavel şi-a luat crucea şi a dus-o cu demnitate. Pavel a înţeles exact cuvintele lui Isus…,, ia-ţi crucea şi urmează-mă”! Crucea pentru Pavel, a fost un popas…ceva mai lung. A venit un moment când Pavel a coborât de pe cruce. A venit un moment când crucea a rămas doar o amintire. Când a coborât Pavel de pe cruce?  Pavel a început coborârea de pe cruce atunci când a putut să afirme: eu nu ţin la viaţa mea ca şi cum mi-ar fi de mare preţ. Pavel a coborât de pe cruce atunci când a afirmat: m-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârşit alergarea, am păzit credinţa, de acum mă aşteaptă cununa. Pavel a coborât de cruce…aunci când şi-a sfârşit alergarea executat de Nero.

Creştinul nu rămâne pe cruce. Când Domnul Isus Christos le-a vorbit de cruce ucenicilor, a fost extrem de clar: cine nu poartă crucea nu este vrednic de mine. Numai că Isus nu ne-a chemat să purtăm în spate o cruce de lemn. Isus nu ne-a chemat să purtăm la gât o cruciuliţă de aur. Isus Christos nu ne-a chemat să ne facem semnul crucii. Isus Christos ne-a chemat să ne purtăm crucea. Crucea la care ne-a chemat Christos este să luăm jugul Lui asupra noastră şi să învăţăm de la El, cum să ne trăim viaţa. Crucea pentru creştin înseamnă lepădare de sine…nu tu să trăieşti ci Christos să trăiască în tine. Crucea pentru creştin îneamnă renunţare la ce e al tău  de dragul celorlalţi. Crucea trebuie să o duci, pentru că numai aşa eşti vrednic de Christos. Crucea înseamnă să mergi după Christos, pe urmele Lui , în Voia Lui. Numai dacă îţi porţi crucea… eşti Fiul Lui. Are Train Dorz o poezie în care spune: …,,Christos cel Sfânt te va cunoaşte, nu după Numele ce-ţi spui, ci după rănile îndurate, sub crucea ta şi crucea Lui”. Crucea este un popas din viaţa fiecărui creştin. Pentru unii un popas mai lung, pentru alţii un popas mai scurt. Crucea trebuie s-o porţi în fiecare zi.  Când coboară creştinul jos de pe cruce? Când Christos-Mielul lui Dumnezeu spune: s-a isprăvit!  Atunci când alergarea pe acest pământ se termină. Moartea fizică este momentul în care cobori de pe cruce. În clipa când intri în odihna Lui…crucea dispare. Până atunci, poartă-ţi cu demnitate crucea. Nu te teme…crucea e doar un popas din viaţa da. După cruce vine odihna, cununa, veşnicia.

NU TE TEME…vesteşte fără teamă Evanghelia!

Apostolul Pavel este cunoscut pentru tot ce a îndurat din cauza predicării Evangheliei. Au fost multe momente când Pavel a fost în pericol de moarte. Când se uită la viaţa lui, nu regretă nimic din ce a făcut, de dragul de a-i câştiga pe alţii pentru Evanghelie. Pavel era în lanţuri pentru Christos şi toţi ştiau asta. Viaţa lui Pavel nu a fost un motiv de panică pe cei ce propovăduiau Evanghelia ci un imbold şi un model. Cei care se uită la Pavel, la seninătatea cu care cântă şi propovăduieşte Evanghelia sunt încurajaţi să vestească Evanghelia …fără teamă. Poate că pare mult prea religios îndemnul ,, vestiţi evanghelia fără teamă”. Poate că unii nu înţeleg acest limbaj,  sau poate alţii chiar nu ştiu ce înseamnă să vesteşti Evanghelia.

Ce implică ,, să vesteşti Evanghelia”?

Să arunci o sămânţă. Priveşte cu atenţie la fermierul ce cultivă legume sau cereale. El, după ce terenul este pregătit, merge cu sămânţa pe care o aruncă. Nu contează dacă-i vreme bună sau rea…aruncă sămânţa. Şi o aruncă cu un singur gând, ca ea să încolţească şi să rOdească. Care-i sămânţa pe care trebuie să o  arunci atunci când vesteşti Evanghelia? Cuvântul lui Dumnezeu. Vorbeşte oamenilor despre dragostea lui Dumnezeu pentru omul păcătos. Vorbeşte oamenilor despre şansa pe care Dumnezeu o dă fiecărui om, prin Christos. Vorbeşte oamenilor despre ce face păcatul şi cum pot scăpa de el. Vorbeşte oamenilor despre ,,sămânţa” care este în Christos. A arunca sămânţa implică să vorbeşti oamenilor despre păcatul lor şi eliberarea pe care o aduce Christos.

Să spui adevărul. Vestirea Evangheliei nu este complicată. Nu trebuie să faci teologie cu oamenii. Dar trebuie să le spui adevărul. Şi adevărul este clar: toţi oamenii sunt păcătoşi. Nici un om nu-şi poate rezolva păcatul prin propriile eforturi. Există o unică soluţie pentru păcat: jertfa lui Christos. Soluţia este la îndemâna oricărei persoane care îşi mărturiseşte păcatul şi îl invită pe Christos în viaţa lui. Tranformarea unei vieţi nu poate fi făcută decât de  Christos. Fii clar, ajută-l pe om să înţeleagă marele adevăr: mântuirea este prin har şi nu prin fapte.

Să ai curajul să descoperi păcatul. Evanghelia are de-a face cu păcatul omului. Evanghelia este vestea bună pentru omul păcătos. Trebuie să faci tot ce-ţi stă în putinţă să-l determini pe omul care stă în faţa ta… să-şi identifice păcatul. Dar nu o identificare la modul general. Du-l pas cu pas, să descopere lucrurile păcătoase din viaţa lui. Când le va descoperi, se va îngrozi de povara lor şi probabil va dori să ştie exact cum poate scăpa de ele. Numai când îl faci pe om conştirnt de păcatul lui, Evanghelia poate începe să schimbe viaţa lui.

Să vorbeşti pe înţelesul celui care ascultă. Cea mai mare problemă este limbajul folosit. Pavel mărturiseşte că el a vorbit cu iudeul pe limba lui şi cu grecul pe limba lui. Omul trebuie să înţeleagă ce-i spui. Cuvintele au uneori semnificaţii diferite în fiecare popor. Factorul cultural este esenţial. Trebuie să ţii cont dacă în faţa ta este un intelectual sau un om cu patru clase. Dacă vorbeşti intelectualului ca pentru omul cu patru clase, el sigur te va înţelege, dar nu va da prea mare importanţă spuselor tale. Dacă vorbeşti celui cu patru clase la fel ca unui inginer sau doctor, s-ar putea să nu înţeleagă nimic. Uită-te bine pe cine ai în faţa ta. Adaptează- te contextului şi culturii respective. Cu un african nu poţi vorbi la fel ca şi cu un român. Când vorbeşti unui rom ţine cont de factorul cultural al etniei, altfel mesajul tău s-ar putea să fie fără rezultat. Fă-te înţeles omului căruia îi vesteşti Evanghelia. Vorbeşte-i pe limba lui!

Să ai abilitate în comunicarea mesajului. Comunicarea evangheliei este importantă. Nu poţi comunica orice şi oricum. Fii clar, simplu, explicit. Nu intra în dezvoltarea unor concepte, când omul nu ştie ce înseamnă iertare şi eliberare de păcat. Fii preocupat să dezvolţi o comunicare eficientă cu interlocutorul tău. Comunicarea poate fi verbală sau non verbală. Dacă este verbală… alegeţi cuvintele potrivite. Fă propoziţiile scurte. Pune-i întrebări şi lasă-l să răspundă. Condu-l cu întrebările pas cu pas, în aşa fel încît să poţi să-i descoperi Evanghelia pe înţelesul lui. Dacă comunicarea este non verbală, fii atent la orice gest care-l faci. Fii atent la modul în care te comporţi. Fii atent la ce ar putea sugera orice lucru pe care-l faci. Fă în aşa fel lucrurile ca omul să ardă de nerăbdare să-ţi pună întrebări. Când ajungi la un asemenea punct, eşti pe drumul cel bun.

Să foloseşti orice metodă pentru salvarea cuiva. Aici este punctul cel mai delicat. La un moment dat Pavel spune..am folosit chiar şiretlic, adică o şmecherie. Preocuparea ta este câştigarea cu orice preţ, a omului din faţa ta, pentru Christos. S-ar putea să trebuiască să faci anumite lucruri care nu-ţi plac, numai să poţi să-i vesteşti Evanghelia. Poate va trebui să mergi cu el la sala săptămânal. Fă asta , chiar dacă nu-ţi place deloc. Poate va trebui la un moment dat să foloseşti metode care să stoarcă lacrimi, fă asta…numai să-l câştigi pe omul acela pentru Christos. Fă tot ce poţi pentru salvarea acelui om. Fă tot ce poţi ca să-l smulgi din iad! Un singur lucru să nu faci: păcat!

Să întorci un păcătos de pe calea lui. Obiectivul final al propovăduirii Evangheliei este întoarcerea omului de pe calea lui păcătoasă. Orice i-ai spune, orice i-ai face, oricum ai comunica, dacă nu reuşeşti să-l clinteşti de pe calea păcătoasă…n-ai făcut nimic. Când un păcătos se întoarce de pe calea lui, e festival în cer. Când un păcătos se întoarce de pe calea lui, este o satisfacţie şi o răsaplată care te aşteaptă.Nu uita, întoarcerea unui păcătos de pe calea lui este întoarcerea lui din moarte spre viaţă. Vestirea Evangheliei are ca finalitate oferta vieţii, pe care Christos o dă tuturor celor ce cred în El.

Nu te teme să vesteşti Evanghelia, folosindu-te de informaţiile de mai sus.  Şi nu uita…la fiecare pas, înainte de a vorbi sau a face ceva…roagă-te! Mântuirea unui om nu este posibilă fără rugăciune şi fără intervenţia lui Dumnezeu şi a Duhului Său cel Sfânt. Tu fă-ţi partea ta: vesteşte Evanghelia. Convingerea despre păcat, neprihănire şi adevăr, este lucraea pe care Dumnezeu o face prin Duhul Sfânt… în viaţa celui expus Evangheliei.