La ieslea din Betleem au venit şi magii din îndepărtatul răsărit.
La iesle…magii au venit călăuziţi de-o stea, care i-a călăuzit pe toată perioada călătoriei lor.
La iesle….magii au venit să cunoască singura căpetenie desăvârşită care a trăit vreodată printre noi muritorii: Împăratul împăraţilor şi Regele regilor.
La iesle…magii au venit să se închine cu darurile lor Pruncului Isus, cel care este Păstorul poporului lui Dumnezeu.
La iesle…suntem călăuziţi să ne îndeptăm paşii şi noi, ca să-i aducem în dar inima noastră.
La ieslea din Betleem au poposit nişte păstori aflaţi cu turmele lor pe câmpurile din apropiere.
La iesle…au venit păstorii după o întâlnire surpriză cu îngerii Domnului, copleşiţi fiind de slava lui Dumnezeu.
La iesle…păstorii au venit în grabă, curioşi să-l vadă şi să-l cunoască pe pruncul născut: Mântuitorul- Christos Domnul!
La iesle…păstorii după ce l-au văzut pe Isus, au mărturisit celor prezenţi despre vestea bună adusă de îngeri, stârnind emoţie şi uimire.
La iesle…suntem invitaţi şi noi anul acesta, să-i reîntâlnim pe Maria, Iosif şi Pruncul Isus. Suntem chemaţi să-i aducem lui Christos un mănunchi de colinde, slăvind pe Dumnezeu Tatăl pentru cadoul pe care ni l-a făcut nouă oamenilor.
La ieslea din Betleem au coborât din cer îngerii…mesagerii lui Dumnezeu.
La iesle…îngerii s-au înfăţişat să aducă celor prezenţi o veste, ce a produs şi produce şi azi o bucurie imensă printre oameni: s-a născut Mântuitorul!
La iesle…prezenţa îngerilor a produs o emoţie puternică şi slava lui Dumnezeu a strălucit împrejurul tuturor.
La iesle…îngerii au format un cor imens, o oaste cerească care s-a închinat Pruncului născut cântând : ,,Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui„. (Luca 2.14)
La iesle…suntem invitaţi şi noi de aceste sărbători, ca în smerenie să ne închinăm şi să cântăm din toată inima Domnului şi Mântuitorului nostru, împreună cu oastea cerească şi întreaga omenire.
La ieslea din Betleem…a poposit fecioara Maria şi Iosif logodnicul ei, ca să împlinească ce a fost scris prin proorocul : ,,Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naște un Fiu și−I va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).” (Isaia 7.14)
La iesle… Maria a venit pentru că se împlinise vremea proorociei lui Isaia : Căci un Copil ni S−a născut, un Fiu ni S−a dat, și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii.” (Isaia 9.6)
La iesle… Maria a venit să aducă în lume pruncul despre care îngerul spunea : ,,Sfântul care se va naşte din tine, va fi chemat Fiul lui Dumnezeu.” (Luca 1.35) şi El va fi Acela care ,,va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” ( Matei 1:21)
La iesle…Maria probabil că a venit cântând : ,,Sufletul meu măreşte pe Domnul şi mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu„. (Luca 1.46,47)
La iesle..suntem invitaţi şi noi, să ne amintim că ni s-a născut un Mântuitor care este Rege al regilor şi Domn al domnilor. Doar El merită toată închinarea şi slava şi de aceste sărbători. Să i le dăm aşa cum merită!
(prima parte poate fi lecturată aici : https://danielciupe.wordpress.com/2016/09/10/la-taclale-cu-feri-bacsi-1/)
După terminarea şcolii militare, Feri Bacsi a fost repartizat la o unitate de infanterie din Zalău. Îşi dorea să facă carieră, mai ales că provenea dintr-o familie săracă şi spera ca în felul acesta să evadeze din acea stare de spirit şi de fapt. Era oarecum dorinţa oricărui tânăr crescut la ţară…să se realizeze la oraş.
S-a căsătorit cu o femeie pocăită, fapt ce a fost surprinzător pentru mulţi… şi în vremea aceea şi o piedică în calea ascensiunii lui. Căsătoria cu această femeie i-a afectat viaţa din două puncte de vedere. În primul rând şi în primă fază, convieţuirea cu această femeie l-a apropiat şi pe el de Dumnezeu. A venit un moment în viaţa lui când Duhul lui Dumnezeu l-a convins. Întâlnirea cu Dumnezeu i-a schimbat viaţa, chiar dacă au urmat sincope devastatoare în umblarea lui. Schimbarea aceasta, coroborată cu contextul socio-politic al acelei vremi, l-a determinat după 18 ani de armată să renunţe la haina militară şi să iasă din armată. Şcoala militară i-a fost echivalată cu facultatea de subingineri şi astfel a lucrat pentru o vreme într-un service auto. Nu i-a fost niciodată ruşine să muncească. În al doilea rând, convieţuirea cu această femeie a luat o altă turnură, în ciuda faptului că au avut o fată împreună . Au divorţat şi fiica a rămas la ea. Nu a vrut să vorbească prea mult despre acest eveniment. N-am înţeles exact de ce a ajuns în această situaţie.
Ce am înţeles din discuţia cu el… este că viaţa lui a început să curgă altfel. A lucrat pentru o vreme ca zidar zilier, apoi câţiva ani în insula Csepel din Budapesta. S-a recăsătorit cu o femeie din Carei, unde a locuit pentru o vreme. A dicorţat şi de a doua soţie. Interesant este faptul că în ambele căsătorii a avut casa lui, dar…de fiecare dată când a divorţat a lăsat casa soţiei. A început să lucreze în construcţii, cu ziua, pe unde apuca. A ajuns undeva în zona Beiuşului şi într-o iarnă s-a îmbolnăvit. Probabil că dormea pe unde apuca. A ajuns la spital unde a fost diagnosticat cu probleme grave de sănătate, în special cu inima. După trei luni de spital, ca mulţi alţii a ajuns la Dumbrava.
Citeşte foarte mult. Mi-a povestit ce bibliotecă mare a avut acasă. Când m-am întâlnit cu el, tocmai terminase de citit ” Asasinarea lui Kenedy”. La Dumbrava se pare că relaţia lui cu Dumnezeu a început să fie refăcută. Îmi mărturisea că… zilnic citeşte Biblia şi se roagă, în ciuda problemelor de sănătate cu care se confruntă.
La finalul discuţiei noastre…mi-am permis să-i pun o întrebare: dacă ar putea să o ia de la început, care sunt lucrurile care nu le-ar mai face?
Primul răspuns m-a şocat: NU M-AŞ MAI CĂSĂTORI NICIODATĂ! Cumplite or să fi fost experienţele celor două mariaje că a ajuns să spună aşa ceva.
Al doilea răspuns m-a bucurat: NU AŞ MAI RENUNŢA NICIODATĂ LA CHRISTOS ŞI LA CREDINŢĂ. Şi a continuat să spună motivul: nu găseşti un prieten mai bun ca Isus…pentru că nimeni nu este ca Isus! El este Unicul!
L-am întâlnit pe Feri Bacsi în aşezământul de la Dumbrava & Tinca, casa lui în ultimii şase ani. Vorbea încet, şoptit şi se deplasa cu un cadru metalic. Am înţeles mai târziu că foloseşte acel cadru sau cârja fiindcă-i este teamă să nu cadă, suferind fiind de artrită şi având câteva „contacte” mai dure cu solul. Ne-au trebuit minute bune să ajungem din curtea aşezământului la maşină. Odată ajunşi în maşină am pornit la drum…cu gândul să-l scot puţin în lume, să mai vadă ce s-a întâmplat în ultima perioadă în Oradea spre exemplu şi să mai schimbe puţin contextul trăirii zilnice. La finalul zilei, mi-am dat seama că pentru el, în ciuda dificultăţilor de deplasare, a fost o experienţă care i-a înseninat viaţa, viaţă care nu a fost „ prea bună” cu el.
Am povestit multe pe maşină. Unele vorbe le-am înţeles…altele mărturisesc că nu, erau prea şoptite, prea şterse. Am rămas însă cu o afirmaţie pe care Feri Bacsi a făcut-o de mai multe ori… „nu ştiu cum au trecut ultimii douăzeci de ani”. Probabil era obsesia care îi chinuia uneori trecutul cu amintirile dar şi prezentul. Probabil era întrebarea pe care conştiinţa i-o vâra adesea înaintea ochilor lui ca să-l chinuiască ori să-l cerceteze. Nu ştiu exact…dar am văzut că era preocupat de această întrebare.
Feri Bacsi s-a născut în urmă cu 66 ani la Zalău, nu departe de satul în care m-am născut şi eu. Sălăjan de-al meu, mama lui era chiar din Zalău iar tatăl din satul Aghireşu, nu departe de reşedinţa judeţului Sălaj. S-a născut într-o familie de oameni săraci, mai are doi fraţi pe care însă nu i-a mai văzut de multă vreme. Sărac fiind, şi-a dat seama că numai dacă va învăţa… va realiza ceva în viaţă. Din păcate timpul şi viaţa i-au demonstrat că nu e suficient doar să înveţi ci şi să-ţi trăieşti viaţa într-un mod echilibrat, bazat pe o filosofie de viaţă sănătoasă, din centrul căreia să nu lipsească Dumnezeu.
A terminat liceul ca tehnician veterinar, dar n-a profesat nici un moment meseria aceasta decât în perioada de practică de la şcoală. S-a înscris la Şcoala Militară de ofiţeri de la Sibiu, unde a fost admis în ciuda unei concurenţe enorme…peste treizeci de candidaţi pe un loc. Era un bărbat zdravăn la vremea aceea, puterea lui fiind printre altele şi o consecinţă a sporturilor practicate: box, volei şi baschet. Sportul a fost una din plăcerile lui. După douăzeci de ani s-a bucurat ca un copil când l-am invitat să jucăm tenis de masă. Nu uitase să servească şi încă ştia foarte bine cum să plaseze o minge…în ciuda faptului că juca mai mult şezând pe un scaun. Am văzut în ochii lui lacrimi de bucurie amestecate cu tristeţea din cuvintele pe care le repeta adesea cu obsesie… „nu ştiu cum au trecut ultimii douzeci de ani din viaţa mea”. Auzindu-l rostind de mai multe ori această afirmaţie mi-am adus aminte de cuvintele apostolului Iacov … „nu știți ce va aduce ziua de mâine! Căci ce este viața voastră? Nu sunteți decât un abur, care se arată puțintel, și apoi piere” ( Iacov 4.14)
Şi pentru că nu ştiţi ce aduce ziua de mâine, pentru că viaţa este precum un abur….preţuiţi clipele de azi, trăiţi-le frumos croind cărări drepte şi amintiri plăcute.
Picuri de rouă 