Am intrat în perioada de Advent. Așteptarea sărbătorii Nașterii Domnului începe să fie zărită prin unele magazine împodobite (deja) sau pe străzile și piețele ce-și adaugă ușor … straiele de sărbătoare.
Cei mai mulți oameni așteaptă Crăciunul. Unii așteaptă Crăciunul ca să dea startul sărbătorilor de iarnă. Alții așteaptă Crăciunul ca să petreacă cu jumări, cârnați și vin cald. Fiecare așteaptă în felul lui să-nceapă distracția.
Așteptarea celor mai mulți … n-are de-a face cu aducerea aminte a Nașterii Fiului lui Dumnezeu în urmă cu peste 2000 de ani, în Betleemul din Iudeea. Această așteptare pentru mulți n-are nimic de-a face cu bucuria.
Totuși … există și oameni care așteaptă cu bucurie sărbătoarea. Da, ei așteaptă cu bucurie sărbătoarea… de dragul Pruncului Sfânt! Ei sunt aceia care într-o zi au avut parte de o întâlnire miraculoasă cu Isus Christos, Pruncul născut în iesle. Întâlnirea aceea le-a schimbat viața și a gravat pentru eternitate în ființa lor …bucuria și speranța veșniciei. Ei se bucură de “ îndreptățirea” cu care Dumnezeu i-a binecuvântat în Christos Isus. Pentru ei, sărbătoarea Nașterii Mântuitorului este an de an un prilej de bucurie imensă și o așteptare ( tăcută sau efervescentă) a revenirii Lui.
Cum să nu te bucuri la fiecare sărbătoare a Nașterii Domnului Isus… când ea aduce aminte, an de an, de Acela care … într-o zi va reveni nu ca un prunc într-o iesle ci ca un Mire venit să-și ia acasă Mireasa. Și ce bucurie va fi în ziua aceea pentru toții cei a căror vină a fost “topită” în jertfa Mântuitorului, Pruncul Sfânt de care ne aducem aminte la fiecare Craciun.
E ADVENT…AȘTEAPTĂ-L CU BUCURIE PE CHRISTOS! EL VINE…VINE…VINE!!
Crăciunul nu este doar O ZI de sărbătoare înscrisă în calendarul fiecărui an. Crăciunul este ZIUA din finalul fiecărui an în care ne aducem aminte de anunțul făcut de înger în urmă cu peste 2000 de ani: „astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut un Mântuitor, Care este Christos, Domnul!” (Luca 2:11). Crăciunul este în fapt sărbătoarea NAȘTERII M NTUITORULUI NOSTRU.
Crăciunul nu este doar O PERIOADĂ a lunii Decembrie când ne oprim pentru o clipă din tumultul frământărilor cotidiene și ne întâlnim cu prietenii și familia să petrecem în jurul unor mese bogate. Crăciunul este PERIOADA din an când ne oprim, împreună cu familiile și prietenii, să ne aducem din nou aminte de cuvintele rostite de profetul Isaia în urmă cu aproape 2800 ani: „Poporul care umbla în întuneric vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină. Căci un Copil ni S-a născut, un Fiu ni s-a dat și domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii.” (Isaia 9:2, 6). Indiferent de situația economică sau geopolitică din lume, de Crăciun ne aducem aminte mereu și mereu că ISUS CHRISTOS ESTE DOMNUL!
Crăciunul nu este doar UN SEZON în care cumpărăm și împărțim daruri într-o parte sau alta pentru că așa este obiceiul. Crăciunul este SEZONUL din fiecare an în care auzind cuvintele evanghelistului Ioan: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veșnică” (Ioan 3:16), ne aducem aminte de cadoul cel mai prețios pe care Dumnezeu Tatăl ni l-a oferit nouă oamenilor – pe Christos Mesia. Și motivați de dragostea Lui Dumnezeu față de noi, ne manifestăm și noi iubirea față de aproapele… dăruind. Dar din dar se face.
Crăciunul nu este doar un FESTIVAL, organizat sau spontan, de colinde ori cântece religioase și laice cântate de oricine, oricum și oriunde. Crăciunul este FESTIVALUL care a început cu peste 2000 de ani în urmă: „Și deodată, împreună cu îngerul s-a unit o mulţime de oaste cerească, lăudând pe Dumnezeu și zicând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte și pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.”” (Luca 2:13-14). El unește pământul și cerul în cel mai grandios concert de închinare și laudă la adresa lui Dumnezeu, Singurul care poate aduce pacea lăuntrică în inima fiecărui om și pace între oamenii plăcuți Lui.
Crăciunul nu este doar o REALITATE a unui ritual pe care-l practicăm, ori o tradiție anuală pe care o respectăm noi și familiile noastre, împodobind bradul cu ghirlande și lumini multicolore și așezându-l lângă o iesle cu animale vii sau figurine din plastic. Crăciunul este REALITATEA despre care Evanghelia scrisă de Ioan spune: „Și Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi, plin de har și de adevăr. Și noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl.” (Ioan 1:14). Christos s-a întrupat și a venit în lume ca să refacă relația noastră ruptă cu Dumnezeu Tatăl. El a spus clar și răspicat: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” (Ioan 14:6). Și odată venit printre noi El ne-a învățat cum să zidim relațiile dintre noi, spunând: „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiţi și voi unii pe alţii. Prin aceasta vor cunoaște toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii pentru alţii.”” (Ioan 13:34-35).
Vă doresc tuturor celor ce citiți articolele de pe blogul meu, un CRĂCIUN FERICIT și UN AN NOU BINECUVÂNTAT!
Este întrebarea pe care Isaac i-o pune lui Iacov, atunci când acesta s-a dat drept Esau care a venit să-i aducă tatălui mâncarea cerută.
Iacov și Esau au fost gemenii cu care Dumnezeu a binecuvântat familia lui Isaac și a Rebecăi. Încă înainte de-a se naște cei doi se cotonogeau în pântecele Rebecăi fapt ce a determinat-o pe aceasta să-l întrebe pe Dumnezeu: de ce se întâmplă acest lucru? „Domnul i‑a răspuns: „Două neamuri sunt în pântecul tău și două popoare născute din tine se vor despărți. Unul va fi mai puternic decât celălalt și cel mai mare îi va sluji celui mai tânăr.“” (Geneza 25:23 NTR)
Conflictul dintre cei doi a continuat și la nașterea lor. Primul s-a născut Esau, dar Iacov nu s-a lăsat mai prejos…l-a apucat pe fratele său de călcâi, probabil supărat că nu iese el primul în lume.Băieții au crescut și erau foarte diferiți. Esau era un bărbat păros cu părul roșu, care a devenit un vânător iscusit și era preferatul tatălui. Iacov era un bărbat mai liniștit, sta mai mult în bătătură, printre corturi și pe la corturi… pe lângă fusta mamei, am zice noi. Iacov era favoritul mamei.
Intr-una din zile, Esau s-a întors de la o partidă de vânătoare cu mâna goală și flămând. L-a întâlnit pe Iacov, care sorbea dintr-o supă de linte. Epuizat și flămând, simțind aburii și mirosul mâncării făcute de Iacov, nici nu-i trece prin cap să meargă la Rebeca, mama lui și să-i ceară un blid de mâncare, ci îi spune lui Iacov:
„– Dă‑mi voie, te rog, să mănânc repede din ciorba aceasta roșiatică, pentru că sunt sleit de oboseală.” (Geneza 25:30 NTR). Iacov profită de moment și-i cere lui Esau ceva ce-și dorea încă de la naștere. Îi cere să-i vândă dreptul de întâi născut pentru o farfurie de supă de linte. Fără să-i pese că dreptul de întâi născut îi dă parte dublă din averea tatălui, îi conferă onoruri și titlul de șef de trib, Esau renunță la el și-l oferă, sub jurământ, lui Iacov. Esau a disprețuit dreptul pe care îl avea ca întâi născut în cultura, contextul social și obiceiurile locului. In cazul lui Esau, acest drept i-ar fi conferit și posibilitatea de a fi Strămoșul lui Mesia.
Într-o alta zi Rebeca aude o discuție purtată de Isaac cu fiul său favorit Esau, ocazie cu care tatăl îi cere fiului să-i aducă un vânat și să-i pregătească o mâncare gustoasă ca să-l poată binecuvânta înainte de moartea sa. Rebeca care-l iubea mai mult pe Iacov și era mai rece și rezervată în privința lui Esau, s-a gândit că este momentul potrivit să intervină și a ticluit un plan. L-a chemat pe Iacov, l-a instruit, i-a pregătit o mâncare gustoasă și l-a ajutat să se deghizeze in Esau și să-i ducă lui Isaac mâncarea ca să obțină el binecuvântarea din partea tatălui. Zis și făcut. Sfătuit și ajutat de mama sa, Iacov dornic de a primii binecuvântarea promisă lui Esau, s-a prezentat înaintea tatălui cu o altă identitate zicându-i: Tată iată-mă! Isaac , care avea vederea slăbită, surprins oarecum că vocea seamănă cu a lui Iacov… îl întreabă: Cine ești tu, fiule? La această întrebare Iacov răspunde cu o minciună: sunt Esau fiul tău cel mare.
Iacov cu minciuna aceasta a obținut ceva ce-și dorea foarte mult… binecuvântarea . O binecuvântare care era pregătită pentru el de Dumnezeu și comunicată lui Isaac și Rebeca încă înainte de nașterea lui. Iacov nu avea nevoie de o minciună ca să o obțină. Cu siguranță că Dumnezeu avea suficiente metode și momente ca să i-o ofere. Dar Iacov preferă soluția lui…minciuna, în detrimentul modalității pe care Dumnezeu ar fi ales-o. Consecințele acestei minciuni aveau să-l urmărească pe Iacov. Mulți ani Iacov a fost un fugar din cauza mâniei și dorinței de răzbunare a lui Esau. Laban socrul său l-a înșelat pe Iacov, dându-i pe Lea de nevastă în locul Rahelei și l-a făcut să mai lucreze încă 7 ani că să o primească și pe aceasta de soție.
Asemenea lui Iacov poate ești și tu astăzi. Ca să obții ceva …te deghizezi, iei o altă identitate și ai răspunsurile tale la întrebarea: Cine ești tu?
Ca să-ți bați joc de o colegă cu care te-ai certat de multe ori, ți-ai făcut un cont pe Facebook și te-ai deghizat în Ionel băiatul de care îi place ei, dar nu avea curaj să-i spună. Te-ai dat drept el și ai început să-i scrii. Surprinsă de faptul că ai contactat-o te-a întrebat: Cine ești tu? Și tu răspunzi cu nonșalanță: sunt Ionel.
Ca să câștigi inima unei fete, care nu te bagă în seamă, ți-ai făcut un cont fals pe social-media cu numele și poza unui actor tânăr, despre care știi că ei îi place. Te-ai dat drept cineva și i-ai cerut sa te accepte ca prieten. Surprinsă de cererea ta te-a întrebat: Cine ești tu? Și drept răspuns tu îi trimiți câteva poze cu actorul în diferite ipostaze.
Ca să-ți ajuți echipa ta de suflet, ce joacă în liga județeană de fotbal, să iasă din zona retrogradării, la înțelegere cu antrenorul acesteia joci “la negru” pe legitimația fratelui tău cu care semeni foarte bine.Ți-ai luat pentru 90 de minute o altă identitate. Surprins de prezenta ta… arbitrul se uită la tine și te întreabă: Cine ești tu? Și tu-i răspunzi sec: uitați-vă pe legitimație.
Ca să-ți rezolvi niște probleme financiare, când tu ești înglodat în datorii, îl inviți pe fratele tău care locuiește într-un alt oraș să-ți facă o vizită. Îl duci pe la toate neamurile să le viziteze și ai grijă ca la un moment de neatenție a lui să-i șutești cartea de identitate. Apoi îl duci la gară, îi cumperi bilet de tren și te asiguri că pleacă. Te duci imediat acasă și-ți schimbi frizura să semene cât mai bine cu a lui. După care te duci la bancă și soliciți un credit cu buletinul. Ofițerul de credite se uită la tine și te întreabă: Cine ești tu? N-ai curajul să rostești numele ci îi întinzi cartea de identitate a fratelui tău.
Când îți dai altă identitate, când te dai altcineva, când te dai cineva…s-ar putea să păcălești pe unii sau alții și să câștigi ce-ți dorești pe moment. Nu uita însă că minciuna are picioare scurte. Mai devreme sau mai târziu vei suporta consecințe pentru nebunia de-a te da cine nu ești! Lasă-te de minciuni și nu-ți mai fabrica identității fictive! Nu te mai încălța cu pantofii altcuiva și nu mai lua hainele din dulapul altuia!
Dacă cazul acesta a lui Iacov și exemplele enumerate ți se potrivesc în vreun fel, te implor schimbă răspunsurile “fabricate de tine” la întrebarea : Cine ești tu? Spune oamenilor cine ești tu, nu cine te visezi sau cine te dorești a fi!
Lasă oamenii să cunoască adevărata ta identitate. Lasă-i pe oameni să-l vadă pe omul din tine, cu nume și prenume.
Și de te mai bântuie câteodată ideea de-a te deghiza și de-a lua o altă identitate, până obții ce ți-ai propus, gândește-te că cel care te întreabă…Cine ești tu, fiule? …este Domnul Isus. Ce i-ai răspunde? I-ai spune adevărul…sau L-ai minți și pe EL?
Este o întrebare pe care Dumnezeu i-o adresează lui Adam, în contextul întâlnirii zilnice dintre ei, în grădina Edenului.
Dumnezeu l-a creat pe om după chipul și asemănarea Lui. L-a creat pe Adam din țărână, suflându în el duh de viață. Apoi, a decupat o parte din coasta lui Adam și-a făcut-o pe Eva să fie un ajutor potrivit pentru acesta. I-a așezat Dumnezeu în grădina minunată a Edenului. Le-a spus să o îngrijească și să o păzească. Le-a permis și i-a încurajat să mănânce din toți pomii din grădină cu o singură excepție. I-a avertizat că în ziua în care vor mânca din pomul cunoașterii binelui și răului …vor muri.
Adam și Eva lucrau și se plimbau prin grădină goi și nu erau deloc afectați de această ipostază a lor. Într-o zi, un intrus a pătruns pe teritoriul Edenului și a intrat într-un dialog cu Eva. Un dialog în care acesta a pus la îndoială porunca pe care Dumnezeu le-a dat-o. A încercat s-o convingă pe Eva, că în fapt Dumnezeu prin această interdicție vrea să-i oprească să nu ajungă ca El, cunoscând binele și răul. Intrusul acesta, a știut cum s-o manipuleze pe Eva ca aceasta să-și dorească să mănânce din fructul interzis. Punct ochit…punct lovit! Eva a mâncat și i-a dat și lui Adam. A mâncat și Adam, probabil fără să întrebe: Dar cu ce ocazie Eva? …Dumnezeu ne-a zis să nu mâncăm din roadele acestui pom!
Deodată li s-au deschis ochii și Adam și Eva au constatat că sunt goi. I-a apucat rușinea. Au încercat să rezolve problema așa cum încearcă în general oamenii atunci când o fac lată. Din grădinari s-au transformat în creatori vestimentari. Și-au făcut haine din frunze de smochin ca să-și acopere goliciunea. Cu toate că și-au acoperit goliciunea … s-au ascuns de Dumnezeu atunci când El a venit în răcoarea dimineții să se întâlnească cu ei. Probabil ca Dumnezeu a fost surprins să nu-i găsească, i-a căutat, i-a strigat. Adam și Eva nu au putut să rămână la nesfârșit în ascunzătoarea lor și… i-au răspuns lui Dumnezeu. Au motivat absența de la întâlnirea de dimineață cu Dumnezeu de faptul că sunt goi, le este rușine și frică să se prezinte în felul acesta. In acest context Dumnezeu îl întreabă pe Adam: cine ți-a spus că ești gol?
Interesant…Adam nu răspunde la întrebare ci caută scuze, dezvinovățiri, vinovați de serviciu pentru starea în care a ajuns. Nu i-a spus nimeni că-i gol. A constatat el și consoarta lui atunci când li s-au deschis ochii, după ce au încălcat porunca lui Dumnezeu.
Poate ești și tu în situația lui Adam. Te ascunzi de părtășia cu Dumnezeu pentru că ești gol și ți-e rușine.
Te ascunzi de părtășia cu Dumnezeu pentru că un coleg ți-a spus că n-ai nicio valoare și te simți gol.
Te ascunzi de părtășia cu Dumnezeu pentru că o soră cu care te-ai întâlnit pe stradă ți-a spus că ești cam dezgolit îmbrăcată.
Te ascunzi de părtășia cu Dumnezeu pentru că unul din părinți ți-a spus că nu ești bun de nimic și te simți un nimeni golit de semnificație.
Te ascunzi de părtășia cu Dumnezeu pentru că unul din prietenii tăi a văzut falimentul tău într-un domeniu din viața ta și simți un gol lăuntric.
Te ascunzi de părtășia cu Dumnezeu pentru că un frate din biserică ți-a spus că ești dintr-o generație expirată și slujirea ta n-are nicio valoare pentru că nu ține pasul cu mersul vremii actuale.
Colegul, sora, părintele, prietenul ori fratele din biserică pot spune multe lucruri despre tine, lucruri ce pot fi , în parte mai mică sau mare, realități ori evidențe.
Tu fugi de părtășia de dimineață cu Domnul pentru că ești gol.
Cine ți-a spus că ești gol? Niciunul din cei enumerați mai sus nu pot spune cu certitudine despre tine că ești gol.
Adam și Eva au constatat ei că sunt goi… după ce au încălcat porunca lui Dumnezeu ascultând de diavolul, șarpele cel vechi, ce s-a furișat în grădină.
Ție…Cine ți-a spus că ești gol?
Numai conștiința ta cercetată de Duhul lui Dumnezeu în lumina Cuvântului lui Dumnezeu poate identifica goliciunea ta.
Conștiința ta este capacitatea pe care Dumnezeu ți-a dat-o pentru ați autoevalua viața după standardul Lui. Și dacă faci o asemenea evaluare vei constata singur dacă ești gol.
Conștiința ta este cea care poate depune o mărturie fidelă despre cât Cuvânt este în inima ta și cum te ajută El să-ți apreciezi faptele în raport cu Dumnezeu și cu semenii. Numai în măsura în care îți așezi viața în lumina Logosului vei identifica păcatul din viața ta și vedea deslușit dacă ești gol și de ce ești gol.
Conștiința ta este cea care poate face analiza documentată, în baza unui sistem de valori, sistem determinat de maturitate ori imaturitate spirituală. Pe măsură ce te maturizezi în credință și încerci să pășești cu decență și sfințenie pe Calea îngustă, Christos va genera în viața ta un sistem de valori a căror indicatori te vor ajuta să înțelegi dacă ești gol, de ce ești gol și cât ești de gol.
Nu uita : conștiința ta este aceea care verifică, cel mai fidel, integritatea inimii tale, a minții tale, a sentimentelor tale și a deciziilor tale în raport cu Voia lui Dumnezeu cea bună plăcută și desăvârșită.
Te ascunzi de Dumnezeu. Fugi de părtășia dulce a dimineții cu Domnul…pe motiv că ești gol.
Cine ți-a spus că ești gol? Dacă ți-au spus unii sau alții că ești gol… ia cu rezervă afirmațiile lor. Dar dacă conștiința ta ți-a spus…ia aminte la aceasta. Ascultă-ți glasul conștiinței…că știe ea ce spune!
Trăim într-o vreme tulbure. Răspândirea Coronavirusului pe scară largă produce neliniște și panică. Unii nu mai au încredere în măsurile stabilite de autorități pe când alții au. Unii nu au încredere în sistemul medical pe când alții o au. Vrem sau nu vrem să recunoaștem suntem într-o criză de încredere. Nu mai știm în cine să ne încredem. Suntem tentați să ne încredem în oricine, orice soluție…și imediat ce realizăm că lucrurile scapă de sub control ne pierdem încrederea. Oare de ce? Nu cumva ne încredem mai mult în oameni decât în Dumnezeu? Nu cumva apelăm mai mult la oameni decât la Dumnezeu? Am uitat cumva adevărul crud…,,blestemat este omul care se încrede în om”. Poate este momentul să schimbăm radical paradigma încrederii noastre.
Într-o vreme ca aceasta, ÎNDOIALA este una din stările pe care le experimentăm. Chiar dacă ÎNDOIALA îți dă târcoale…NU TE TEME!
Un cuvânt pentru toți aceia ce experimentează zilele acestea o asemenea stare.
Una din confruntările vieţii noastre este cu îndoiala. Berlot Brecht spunea…„Dintre toate lucrurile sigure, cel mai sigur este îndoiala.” Cu alte cuvinte, îndoiala e ceva la ordinea zilei în viaţa noastră. Ne trezim cu ea, umblăm ziua în compania ei şi ne culcăm cu ea. Adică este ceva ce s-a lipit de viaţa noastră, că vrem că nu vrem. Şi dacă suntem sinceri, fiecare ar trebui să recunoaştem că ne confruntăm cu îndoiala destul de des. Thomas Carlyre spunea ,, Îndoiala însumează pentru om toate nenorocirile posibile”. Să fie oare aşa? Privind cu atenţie la unele situaţii relatate în Sfânta Scriptură, vom identifica cum afectează îndoiala viaţa omului.
Ce face îndoiala?
Te face un om fricos. Ucenicii erau cu Isus în corabie pe mare. Un timp pe care ei îl gândeau relaxant. Pe Isus îl apucă somnul şi se odihneşte. Deodată, vântul loveşte catargul corăbiei şi ucenicii se prăvălesc care pe unde. În locul bunei dispoziţii frica se cuibăreşte în viaţa lor. Sunt speriaţi şi nu ştiu ce să facă. Se duc la Isus şi-L trezesc…,,Doamne nu-ţi pasă că pierim”? Când se uită Isus la ei şi le vede chipul schimonosit de frică le-o spune răspicat: puţin credinioşilor! Un pic am adormit şi cum a venit o furtună v-aţi speriat şi v-aţi ascuns de frică. Poate eşti şi tu într-o asemeena stare. Eşti cu Isus în corabia vieţii tale. Te bucuri de linişte, pace şi desfătare cu El. Şi dintr-o dată vestea că ai o problemă de sănătate îţi taie tot elanul călătoriei. Te apucă frica şi te gândeşti la ce-i mai rău. Şi îndoia se cuibăreşte în viaţa ta. Când ajungi într-un asemeena moment, nu te teme…crede şi nu te îndoi. Isus e acolo, n-a pierdut corabia vieţii tale de sub control.
Pune în evidenţă puţina ta credinţă. Un om din norodul cel urma pe Isus avea o problemă. Fiul lui era curpins de duhuri necurate. L-a dus la ucenicii lui Isus ca să-l vindece. Ucenicii n-au putut face lucrul acesta. Nu l-au putut elibera pe acel tânăr de problemele demonice cu care se confrunta. Omul care avea fiul cu acea problemă apelează la Isus. Acesta îi vindecă şi îi eliberează fiul de posesiunile demonice. Ucenicii sunt contrariaţi. Ei de ce nu au putut face nimic, doar aveau împuternicrea de la Isus să facă asta. Isus le descoperă problema lor: aveau mult prea mică credinţa. Era sub mărimea unui bob de muştar…mică de tot. De ce? Din cauza îndoielii. Poate şi tu te confrunţi cu o poseiune demonică. Un păcat de care nu poţi scăpa. Te duci la unii şi la alţii şi-i întrebi ce să faci. Poate apelezi la unii din ucenicii lui Isus şi nu se întâmplă nimic. Când ajungi într-un asemenea moment nu te teme…apelează la Isus. El te scapă..dar în acelaşi timp îţi arată ce înseamnă să ai puţină credinţă.
Produce confuzie în viaţa ta. La un moment dat ucencii au plecat într-un alt loc împreună cu Isus şi au uitat să ia de mâncare cu ei. Într-un asemena context Domnul le spune să se păzească de aluatul friseilor şi al cărturarilor. Ucenicii credeau că ce le spune Isus este legat de faptul că ei au uitat să ia pâine cu ei. Gândul lor era numai la mâncare şi probabil se îndoiau de capcitatea lor de a pregăti o călătorie. Nici măcar nu-şi mai aduceau aminte cum i-a hrănit Domnul, cu cinci pâini şi doi peşti, pe care-i avea un copilandru în punga lui. Dar Domnul nu le vorbea despre pâinile care hrănesc trupul. De fapt, Domnul îi atenţiona să aibă grijă nu de pâinea ce o produc fariseii şi cărturarii ci de învăţătura lor. Poate citeşti uneori în Scriptură unele pasaje ca acesta. Şi poate după ce citeşti devii confuz şi amesteci lucrurile. Ai auzit predici diferite din acel pasaj, ai citit comentarii despre acel pasaj şi mintea ta este confuză. Fiecare predicator a avut modul lui de abordare. Fiecare autor pe care l-ai citit a scos în evidenţă ce a considerat el de cuviinţă. Îndoiala îşi pune amprenta pe inima ta. Nu ştii după care predică să te iei. Când treci printr-o asemena stare nu te teme să apelezi la Isus. Stai tu cu El şi cu Scriptura şi te asigur că va dispărea confuzia cu privire la acel subiect.
Te face să eziţi în momente cheie. Vă aduceţi aminte de Petru. Când este în corabie şi-l vede pe Isus venind pe valuri spre ei. Deodată îi spune lui Isus să-i poruncască să meragă la El pe apă. Petru coboară din barcă şi păşeşte pe luciul apei. La un moment dat se uită împrejur, se uită în jos. Constată că începe să se afunde în valuri, datorită faptului că a ezitat pentru un moment să privească la Isus. Când şi-a luat privirea de la Isus, îndoiala şi-a făcut loc şi picioarele lui au început să se afunde în mare. Poate şi ţie ţi-a spus Domnul să cobori din barcă şi să începi să umbli cu El pe ape. Lucrarea ce o faci poate fi dusă numai dacă păşeti cu Isus pe ape. Poate ai grijă de oameni care locuiesc pe stradă şi fiecare acţiune a ta între ei …este posibilă numai dacă ai coborât din barcă şi mergi după Isus. Şi când mergi după Isus, El îţi arată pe unde să păşeşti. Şi pe măsură ce păşeşti pe urmele Lui găseşti resursele necesare şi soluţiile adecvate de slujire a aunor asemena oameni. Când începi însă să priveşti după ajutor în stânga şi în dreapta, constaţi că începi să te scufunzi şi ţi-e tot mai greu să împlineşti acea lucrare. Când vezi că începi să te afunzi…ridică-ţi privirea spre Isus şi nu ezita să mergi pe drumul pe care ţi-l deschide El.
Produce îngrijorare în viaţa ta. Ucenicii la un moment dat se îngrijorau ce vor mânca cu ce se vor îmbrăca. Problema traiului de zic cu zi poare produce multă îngrijorare în viaţa cuiva. Dacă te vei gândi mereu, de unde vei avea bani pentru ca să-ţi ţii copii la şcoală, de unde vei avea bani să-ţi plăteşti casa, de unde vei avea bani să achiţi facturile în fiecare lună…vei deveni un om apăsat de griji. Domnul Isus îi lămureşte foarte repede pe ucenici cu privire la această chestiune. El care are grijă de păsările cerului, de florile câmpului, de vieţuitoare…nu v-a purta de grijă ,,coroanei creaţiunii sale”? Nu te mai teme şi nu te ma îngrijora de viaţa ta şi a familiei tale. Caută mai întâi Împăraţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui…şi El te asigură că îţi va da pâinea ca prin vis.
Aşadar NU TE MAI ÎNDOI…CI CREDE! Crede că dincolo de neputinţele tale, de credinţa ta mică, de şovăieli, de îngrijorări este Christos care are milă de tine şi te ajută să treci peste momentele de îndoială. Nu te teme…crede numai!
În fața Pruncului născut în ieslea din Betleem poți face azi un singur lucru: să-ți pleci genunchii! Și acolo pe genunchi, cântă din toată inima un colind românesc de o profunzime extraordinară.
Picuri de rouă 