De unde ştim noi că Dumnezeu există?

La ora de filozofie a clasei a XI de la „Colegiul National Sfinţii Petru şi Pavel”, profesorul a lansat o temă de discuţie.

– Există oare Dumnezeu? Şi dacă există de unde ştim noi că există?

Se făcu o tăcere adâncă pentru câteva minute. Nimeni nu era gata să dea un asemenea răspuns. Poate de teama de a nu spune o prostie. Poate din neştiinţă. Poate din indiferenţă. Profesorul insistă cu întrebarea:

– De unde ştim noi că Dumnezeu există? Curaj copii! Hai să vedem dacă avem răspunsuri la o asemenea întrebare.

Ramona, una din fetele mai curajoase ridică mâna şi începe să spună:

– Mi se întâmplă adesea să încerc să nu spun adevărul părinţilor mei. În timp ce mă pregătesc să spun minciuna ceva înlăuntrul meu începe să bombăne. Un glas lăuntric îmi spune nu-i bine să mint.

– Bine poate aceast gând îţi vine ca urmare a faptului că ţi s-a spus fie acasă, fie la şcoală ce e bine şi ce e rău. Ce legătură are cu Dumnezeu? ( întrebă profesorul)

Ramona continuă să răspundă:

– De multe ori când vreau să fac un lucru rău ceva în lăuntrul meu îmi spune „ asta nu-i bine”. Au fost şi momente când n-am conştientizat că ceea ce fac este rău …şi imediat ce am comis acel lucru  un glas lăuntric imi spunea „ nu-i bine ce ai făcut…opreşte-te !”. Glasul acela lăuntric mie îmi spune că există ceva, ceva ce eu cred că este Dumnezeu. El este cel care face de cunoscut conştiinţei mele imediat dacă fac bine sau nu un lucru

Profesorul a continuat să-i întrebe pe elevi de unde ştiu ei că există Dumnezeu? Victor, un băiat mai preocupat de Discovery ridică şi el mâna şi spuse:

– Mă uit adesea la emisiunile care descriu pământul şi universul. Mă întreb oare cum s-au aliniat planetele în sistemul solar într-o ordine atât de perfectă? Cum de pământul se învârte exact în 365 de zile în jurul soarelui. Cum de nu greşeşte luna (cu o oră sau cu mai multe) plimbarea ei de 24 de ore împrejurul pământului. De ce nu curg fluviile de la câmpie spre munte? Cine a aşezat atât de precis regulile de funcţionare în Univers? Cine a creat armonia, ordinea şi organizarea în Univers?

– Cine? ( întrebă profesorul)

– Eu cred că numai Dumnezeu a putut face lucrul acesta. Toate acestea pe mine mă ajută să ştiu că există Cineva care este cauza tuturor lucrurilor. Şi pentru mine acel Cineva este Dumnezeu.

Nici nu a terminat bine Victor şi Irina începu şi ea:

– Îmi place aşa de mult să merg la munte. Seara târziu mă uit la apusul de soare, la stelele ce apar şi strălucesc pe bolta cerească, la frumuseţea şi măreţia lor. Dimineaţa mă uit la răsăritul de soare, la picurii de rouă de pe iarba măruntă. Îmi plec mâna în apa rece de izvor şi sorb din gustul ei înviorător. Mă las copleşită de adierea vântului şi respir aerul proaspăt aromat de cetină.

– Şi ce-i cu asta ?(întrebă profesorul)

– Asta imi aduce aminte de cuvintele împăratului David „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mânilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el. Şi aceasta, fără vorbe, fără cuvinte, al căror sunet să fie auzit: dar răsunetul lor străbate tot pământul, şi glasul lor merge până la marginile lumii. În ceruri El a întins un cort soarelui. Şi soarele, ca un mire, care iese din odaia lui de nuntă, se aruncă în drumul lui cu bucuria unui viteaz: răsare la un capăt al cerurilor, şi îşi isprăveşte drumul la celălalt capăt; nimic nu se ascunde de căldura lui. Legea Domnului este desăvârşită, şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată şi dă înţelepciune celui neştiutor. Orânduirile Domnului Sunt fără prihană, şi veselesc inima; poruncile Domnului Sunt curate şi luminează ochii. ( Psamul 19:1-8)

Se auzi soneria. Ora s-a terminat. Profesorul s-a adresat elevilor :

– Ca temă de casă vă las să căutaţi până data viitoare şi alte argumente ale existenţei lui Dumnezeu.

Ce se întâmplă dacă am păcătuit după ce l-am primit pe Christos?

Matei, un tânăr de 27 de ani, ajuns fără loc de muncă , a luat decizia de a pleca să-şi caute rostul prin Europa. Nu i-a fost deloc uşor să ia o asemenea decizie, mai ales că lăsa în urmă o biserică, un cor în care slujea, iar acasă, o mamă , doi fraţi şi trei surori ( toţi minori), dar şi o prietenă cu care avea în plan să se căsătorească. Înainte de a pleca, mama lui, cu ochii înlăcrimiţi, i-a spus:

– Dragul meu, oriunde te vei duce să nu uiţi cine eşti. Să nu uiţi că eu sunt mama ta. Să nu uiţi că ei sunt fraţii tăi.

– N-am să uit de nici unul din voi. Mă duc să caut ceva de lucru ca să vă trimit şi vouă ceva bani.

Mama nu s-a oprit însă numai la atât, ci a continuat:

– Matei, să nu uiţi ziua în care l-ai primit pe Christos ca Domn şi Mântuitor. Să nu uiţi, acolo printre străini, că ai fost cumpărat cu un preţ. Bagă bine de seamă la felul în care trăieşti. Lumea e rea. Lumea e înşelătoare. Acolo s-ar putea să vină multe ispite. Nu uita că tu eşti fiu de Dumnezeu.

– N-am să uit mamă.

Privi apoi cu coada ochiului spre fraţii şi surorile lui mai mici şi nu se putu abţine să nu verse o lacrimă. Cine ştie… când şi dacă îi va mai vedea.

Îşi luă bagajele, coborî în faţa blocului unde-l aştepta un taxi şi porni spre gară. La gară îl aşteptă Anişoara, fata cu care crescuseră de mic la grupa de copii. Era cea de care se îndrăgostise şi la care se gândea ca la viitoarea lui soţie. Au povestit preţ de câteva minute, apoi trenul a sosit în gară şi s-au îmbrăţişat. Lacrimi de-o parte şi de alta. La urcarea în tren, Anişoara i-a spus lui Matei:

– Să nu mă uiţi . Te aştept să revii. Sper ca la anul să te întorci şi să facem logodna.

– Nu te voi uita şi abia aştept să revin . Abia aştept să ne căsătorim. Mă duc să fac rost de bani să ne putem face şi noi un rost în viaţă.

Trenul se urni din loc în direcţia Budapesta- Viena. De acolo luă un alt tren spre Italia- Franţa – Spania. Odată ajuns acolo, într-o mică comunitate de români, fu sfătuit să meargă mai în sud deoarece ar fi ceva de muncă în agricultură sau poate chiar în construcţii. A ajuns la o fermă de căpşuni unde a început să lucreze zi lumină. La finalul fiecărei zile, fiecare muncitor trebuia să spună patronului ce anume a lucrat. Plata li se făcea săptămânal. La două săptămâni, a văzut că unii dintre colegii lui care lucrau mult mai puţin ca el câştigau aproape dublu. A fost curios să înţelagă ce se întâmplă. A constatat că, în realitate, atunci când fac raportul de muncă ei umflă cifrele, adică, spun că au făcut mai mult. Pe alţii i-a văzut că iau din lăzile cu căpşuni predate deja de alţi colegi. În minte i-a încolţit un gând: să facă ceva să cîştige mai mult. A vorbit cu şeful de echipă şi s-a oferit să facă şi de pază tot a doua noapte pentru asta urmând să fie plătit în plus. După câteva săptămâni a realizat că, de fapt, câştiga cam tot atât pentru că ziua de după noaptea de pază nu era deloc eficient. Ce să facă? Un gând i-a încolţit în minte… ce-ar fi ca noaptea , să sustragă din magazia unde se adunau căpşunii, câteva lăzi pline, pe care a doua zi să le amestece cu ceea ce culege el. Zis şi făcut. A început cu 5 lăzi apoi a ajuns la 10 lăzi, apoi la 15 lăzi. Veniturile i-au crescut.

În wekeend mergea în orăşelul din apropierea fermei. De obicei mergea la un film sau se plimba aiurea prin magazine. Într-o zi a văzut un tricou care i-a plăcut foarte mult. L-a luat, a mers la cabina de probe…l-a îmbrăcat pe sub hainele lui şi a plecat fără să plătească. Consţiinţa a început să-l mustre: nu-ţi ajunge că furi de la fermă, acum ai trecut la furat şi din magazine! A început să fie apăsat şi amărât. Îi era dor de casă. Îşi aducea aminte de cei dragi, de mama, de Anişoara şi de biserică. În acea stare de multe ori zicea: Doamne iartă-mă că am ajuns să fac astfel de lucruri şi ajută-mă să nu mai fac. Nu se putea opri. Într-o noapte a fost surprins de patron în timp ce scotea lăzile cu căpşuni. A fost dat afară şi ameninţat că ajunge pe mâna poliţiei. A plecat într-un alt oraş. Acolo a întâlnit doi români care ziceau că fac afaceri. Se ocupau de un grup de prostituate. Băieţii l-au provocat să se implice. Nu trebuia să facă mare lucru, decât să păzească din apropiere zona unde lucrau fetele şi să intervină dacă e vreo problemă. Era un fel de bodyguard. După câteva săptămâni de astfel de muncă, într-o seară , vrăjit de una din fete, căzu în plasa ei. Uită de Anişoara lui şi se lipi de fătuca care se prostitua în Spania. Trăi cu ea câteva luni bune până îşi tocă toţi banii adunaţi.

Într-o zi primi de acasă o veste: mama este grav bolnavă. La câteva zile, mama a murit. Din păcate, n-a avut bani să se întoarcă acasă la înmormântarea mamei. În frământarea lui a uitat să mai strige către Dumnezeu şi a început să-şi înece durerea în băuturi ameţitoare. Într-o seară , având ceva la bord şi mult curaj se luă de unul care i-a agăţat fătuca. Urmă o bătaie pe cinste, cu mâini şi picioare rupte. Interveni poliţia. Matei a fost dus la poliţie şi arestat pentru scandalul provocat. Pentru că nu avea un loc de muncă stabil şi nici o situaţie legală de şedere în Spania, a fost pus pe primul avion şi trimis la Bucureşti.

Ajuns acasă, Matei fu curpins de panică. Îi era groază să dea ochi cu Anişoara. Se gândea ce să le spună fraţilor şi surorilor de vreme ce a uitat de ei . Într-o asemenea tensiune , cuprins de remuşcări, se îndreptă spre casa unui frate mai bătrân pe care-l considera ca pe un bunic. Odată ajuns în casa fratelui  Ioan, Matei începu să-i spună acestuia:

– Frate Ioane, am păcătuit. Am făcut în Spania câte lucruri rele am putut. Mai am vreo şansă de iertare? Ce se întâmplă cu mine?

– Pavel, când le scrie romanilor spune „ nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Christos Isus”. Tu nu ţi-ai pierdut poziţia legală înaintea lui Dumnezeu. Tu ai rămas tot copil al lui Dumnezeu.

– Cum copil al lui Dumnezeu, eu, unul care a furat, a minţit, a trăit în destrăbălare…?

Da, tot copil a lui Dumnezeu, dar un copil răzvrătit, un copil care nu face cinste lui Dumnezeu.

– Şi nicio consecinţă nu mă aşteaptă?

– Ba da. Faptul că, tu, un copil a lui Dumnezeu, ai păcătuit, îl determini pe Dumnezeu să te disciplineze. Felul în care ai fost adus din Spania, cu cătuşe la mâini, e modul în care Dumnezeu a început disciplinarea ta.

– Mă pedepseşte Dumnezeu?

– „ Domnul pedepseşte pe cel ce-l iubeşte”. Când nu asculţi, Dumnezeu- Tatăl tău se supără. Şi când se supără El „ te mustră şi te pedepseşte”.

– Poţi să-mi explici, ce risc să pierd atunci când, după ce l-am primit pe Isus, eu continui să trăiesc în păcat?

– În primul rând cea mai mare pierdere este pierderea părtăşiei cu Dumnezeu. De când n-ai mai stat de vorbă cu Dumnezeu? De când n-ai mai citit Cuvântul? Când te-ai rugat ultima dată?

Matei plecă capul jos , ruşinat. Uitase de toate astea după prima lună de şedere în Spania.

– Fratele Ioan continuă: O a doua mare pierdere este legată de ce le spune Pavel celor din Corint „ Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” (2 Corinteni 5:10). Poţi să-ţi piezi răsplata !

– Şi totuşi , mai am vreo şansă să îndrept ceva? Mă mai poate ierta Dumnezeu pentru păcatele mele săvârşite după ce l-am cunoscut pe El? Matei izbucni într-un plâns amar.

Fratele Ioan văzându-l pe Matei atât de abătut şi debusolat, deschise Biblia şi începu să citească: „  Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim, şi nu trăim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Christos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat. Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.  Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi. Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Advocat. Greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor.), pe Isus Christos, Cel neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.” ( 1 Ioan 1.6- 2.2).

Sunt unii aleşi iar alţii respinşi de către Dumnezeu?

Misiunea Creştină „  Femeile Speranţei” a organizat o conferinţă pentru surorile din mai multe biserici. Au invitat-o şi pe sora Mia Oglindă pentru a modera şi susţine lucrările conferinţei. Ceea ce a surprins pe toată lumea a fost subiectul ales pentru discuţie. Mulţi probabil s-au gândit că surorile vor fi procupate de subiecte perecum : creşterea copiilor, relaţiile armoniaose de cuplu, lucrarea de milă creştină, gastronomie biblică. Surpriză! Nici pe departe un asemenea subiect. Tema conferinţei: „ Mulţi chemaţi, puţini aleşi”. Interesantă temă  pentru o întâlnire a femeilor. Unul din subiectele cele mai discutate a fost pe marginea alegerii. S-a ridicat o întrebare : Dumnezeu îi alege pe unii pentru mântuire, iar pe alţii îi respinge? Au vrut să înţeleagă şi surorile cum e cu doctrina alegerii şi a predestinării. La această întrebare, sora Mia a răspuns că Dumnezeu alege pe cine vrea El şi mântuieşte pe cine vrea El.

Maria, una din surorile participante, a ridicat următoarea obiecţie : Dacă Dumnezeu e cel care alege, ce rost mai am eu în aceasta? Oricum alege El. Şi dacă alege El , eu mai pot să aleg ceva? Unde-i libertatea mea de alegere? Dacă El decide să nu mă aleagă pentru mântuire, eu nu am ce să aleg. Şi atunci degeaba sunt chemat, că oricum alege Dumnezeu. Într-o asemenea situaţie mă întreb dacă mai are rost să participăm la servicii de evanghelizare. Ce rost mai are să ducem Evanghelia.

Mia i-a răspuns: atenţie, aici este vorba de faptul că Dumnezeu ne determină pe noi să-L alegem pe Christos în mod voluntar. Dumnezeu foloseşte evanghelizarea pe care noi o facem, sau la care noi participăm ca o metodă prin care alegerea Sa îşi atinge scopul. Citiţi Fapte 13.48 şi 18.10.

Ramona ( o altă participantă la conferinţă) a făcut următorul comentariu: dacă Dumnezeu este Cel care alege, în definitiv, e dreptul lui de Dumnezeu să facă ce vrea. Mie mi se pare, însă, că într-o asemenea situaţie alegerea mea nu mai este una reală şi nici una autentică…pentru că alege altcineva în locul meu. Unde-i libertatea mea de a alege? Unde-i dreptul meu de a alege? Sunt doar un simplu robot.

Mia a intervenit imediat şi a întrebat-o pe Ramona: „ spune undeva Scriptura că alegerile noastre ar trebui să fie independente de controlul şi influenţa lui Dumnezeu pentru a fi reale şi autentice?. N-am găsit nicăieri un asemenea pasaj. Şi, de fapt, cine sunt eu, creatura să-l întreb pe Creator: de ce pe X l-ai ales şi pe Y nu l-ai ales?” Pavel în Romani 9.spune că  Dumnezeu „ are milă de cine vrea şi împietreşte pe cine vrea”.

Geta a sărit ca arsă. Bine, dar într-o asemenea situaţie mie mi se pare că Dumnezeu e nedrept. Alege preferenţial şi nu mi se pare corect.

Nu ţi se pare corect? ( o întrebă Mia). Dumnezeu ar fi îndreptăţit să nu mântuiască pe nimeni, la fel cum a procedat cu îngerii ( 2 Petru 2.4). Faptul că Dumenezeu a ales să-i mântuiască pe unii oameni este o demonstraţie a harului său. De fapt ce trebuie să înţelegem cu privire la acest subiect este că Dumnezeu determină destinul fiecărui om. E drept sau nu, nu-i problema noastră . Cine suntem noi să-i spunem lui Dumnezeu ce-i drept şi ce nu-i drept.

Vali obiectă şi ea: Înseamnă că Dumnezeu este, în acest caz, părtinitor şi arbitar în alegerile lui. Dacă alege pe cine vrea înseamnă că-i părtinitor. Dacă alege arbitrar înseamnă că nu este nici înţelept nici iubitor, decât cu unii.

Mia, se opri puţin , medită  şi apoi răspunse la obiecţiile lui Vali. Nu este nimic în om cu care să se laude înaintea lui Dumnezeu. Toţi suntem păcătoşi. E dreptul lui să bage mâna în cutiuţa cu oameni şi să scoată de acolo pe cine vrea El. Nici unul dintre noi nu avem ceva care să ne facă înaintea lui Dumnezeu mai împortant decât altul.

Nu mai înţeleg nimic! spune Andreea. Apostolul Pavel spune în 1 Timotei 2.4 că „Dumnezeu voieşte ca toţi oamenii să fie mântuiţi şi să vină la cunoştinţa adevărului”. Dacă El vrea ca toţi să fie mântuiţi de ce-i alege numai pe unii?

Imediat! Mia a intervenit şi i-a adus aminte lui Andreea că Dumnezeu invită şi porunceşte tuturor oamenilor să se pocăiască şi să vină la Christos, dar, în providenţa Sa, El i-a ales pe unii să fie mântuiţi. De ce-i aşa? O ştie El.

Ce pot să spun sunt două  lucruri certe: dacă Dumnezeu pe unii îi alege să fie mântuiţi este ca să-şi arate dragostea şi să-şi descopere harul ( darul său nemeritat) . Dacă Dumnezeu decide pe unii ca să-i respingă este pentru ca vrea să-şi arate dreptatea. Dumnezeu balansează între alegere şi respingere. Cauza alegerii este în Dumnezeu. Cauza respingerii este în păcătos. Nu vom reuşi, probabil, decât în veşnicie să înţelegem întru totul de ce Dumnezeu l-a ales pe Vasile , Maria, Ioana, Rahav şi  i-a respins pe George, Ana , Mihai şi Acan.

Ce ştim  clar este că Dumnezeu îi alege pe unii , aşa ne spune Pavel în Efeseni 1.4-5 „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, dupăce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voiei Sale,  „

Ai vreo dovadă certă  , nominală precizată în Scriptură ?( intrebă Violeta). Dovada, vrem dovada!

Mia deschise Biblia şi citi „ Ioan 15:16  Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi roadă, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.” Aici e dovada. Christos, i-a ales pe ucenici, nu ei l-au ales pe El. Alegerea este însoţită întotdeauna de chemarea pe care Dumnezeu o face. Tu ce răspuns dai la chemarea pe care El ţi-o face?

Cum suntem umpluţi de Duhul lui Dumnezeu?

În  biserica pe care o frecventa Radu, un tinerel de 20 de ani proaspăt botezat, într-una din duminici s-a predicat despre botezul şi umplerea cu Duhul Sfânt. Predicatorul a afirmat la un moment dat, că cei care se numesc creştini de fapt sunt de două feluri: creştini obişnuiţi şi creştini botezaţi cu Duhul. La finalul mesajului ca şi aplicaţie a chemat asistenţa la stăruinţă pentru umplere cu Duh Sfânt.

Revenit acasă , frământat de provocarea din biserică i-a spus tatălui său ( membru într-o altă biserică evanghelică) despre ea. I-a mărturisit că nu ştie exact cum vine cu botezul şi umplerea cu Duhul Sfânt dar că îşi doreşte din toată inima să beneficieze de acea plinătate a Duhului. Tatăl vazându-l atât de preocupat i-a propus un experiment care să-l ajute să înţeleagă. I-a propus ca timp de o saptămână să bea numai ce va găsi pe masa din hol. A doua zi, Radu după micul dejun s-a dus la masa din hol unde era un pahar de 200 ml umplut cam un sfert. A băut paharul. A venit pe la amiază , in pahar era tot cam atata apa, l-a băut din nou. A venit după masa de amiază , paharul era la locul lui cu aceiaş cantitate de apă. A dat să bea, dar apa era încălzită aşa că a băut doar o gură şi a luat paharul cu restul de apă , l-a pus în frigider şi a plecat să înveţe. Seara târziu l-a apucat setea şi-a adus aminte că paharul este în frigder, l-a luat , a sorbit tot şi a pus paharul gol pe masă. Pe la miezul nopţii l-a apucat din nou setea s-a dus la pahar şi paharul era gol. Tata trecuse pe acolo să umple paharul, dar paharul nu era la locul lui… era în frigider. Aşa că a răbdat sete pînă dimineaţa. În zilele următoare Radu a beneficiat zi de zi de apă în pahar, în fiecare zi parcă creştea cantitatea de apă ce-i era pusă la dispoziţie. L-a finalul săptămânii a avut o discuţie cu tatăl pe tema umplerii cu Duhul Sfânt. Tatăl l-a întrebat:

• Ai avut în fiecare zi apă?
• Da, dar s-a întâmplat într-o noapte să vreau să beau şi să nu am.
• A fost atunci când ai pus paharul în frigider să se răcească apa. Nu ai fost muţumit că apa nu era suficient de rece. Imi pare rău la ora 9 seara când eu umpleam de obicei paharul, nu l-am găsit la locul lui.
• Am sesizat un lucru cu privire la cantitatea de apă. Ea a crescut treptat şi abia în ultima zi paharul a ajuns să fie plin. ( spuse Radu).
• Ai înţeles ceva cu privire la umplere, îl întrebă tatăl?
• Am înţeles că tu ai pus apă în pahar, ai pus constant, ai pus cât ai vrut şi ai pus când ai avut paharul la îndemână….Şi am mai înţeles ceva, că umplerea paharului nu a depins de nevoia mea. Eu aş fi putut să beau zece pahare…mai ales pe arşita din mijlocul zilei.
• Dragul meu, ( i-a zis tatăl) nu uita că Duhul Sfânt din clipa în care ai devenit copil al lui Dumnezeu, te umple constant cu putere, atâta vreme cât vasul tău este la locul şi în starea pusă de El.
• Şi numai asta înseamnă umplere cu Duhul?
• Mai sunt şi alte aspecte despre care vorbim săptămâna următoare.

În săptămâna următoare Radu abia aşteptă să vadă ce va urma. În prima zi, dimineaţa s-a dus la masa din hol şi n-a găsit nimic. A alergat la tata care era în atelier şi i-a zis…

• Săptămâna asta ce se întâmplă? N-am găsit nimic pe masă.
• Du-te şi pune ceva pe masă şi eu voi umple.

Radu s-a dus , a luat paharul şi l-a pus pe masă. La amiază a venit să-şi bea părţia de apă. Surpriză paharul era plin de must. L-a sorbit cu nesaţ mai ales că era şi rece. Seara a venit din nou , paharul era plin… tot de must , l-a băut din nou. I-a venit o idee să pună un pahar  mai mare…era curios dacă va fi umplut. Dimineaţa s-a dus cu strângere de inimă să vadă dacă e ceva în el. Paharul era plin. L-a sorbit dintr-una. Abia aştepta să vină amiaza să bea din nou paharul de must. Având ceva treabă a trecut prin hol şi nu mare i-a fost mirarea că a văzut paharul plin după doar două ore. L-a băut din nou. A venit la amiază, paharul era plin şi l-a băut din nou. A venit din oră în oră, paharule era plin …l-a băut din nou. Ce bun era mustul mai ales acum când peste două zile avea un examen dificil de trecut la şcoală şi nevoia de fier şi vitamine era satisfăcută. Următoarea zi a pus un pahar şi mai mare, şi era mereu plin. Apoi cu o zi înainte de examen a pus o cană mare de sticlă şi ori de câte ori îi era sete de must mergea la cană bea din ea. Când revenea cana era din nou plină. În ziua examenului cana era plină pe masa din hol, a băut o gură şi s-a dus la examen.

Când a revenit acasă de la examen a băut vreo două pahare din cana aceea de sticlă. Spre seară s-a dus să bea din nou, se aştepta să vadă cana plină. În cană era numai ce rămăsese. A mai băut un pahar . Pe fundul cănii a mai rămas preţ de o jumătate de pahar. Următoarea zi după micul dejun s-a dus din nou la măsuţa din hol …pe ea era cama de sticlă care avea în ea numai cantitatea rămasă din ziua precedentă. A băut tot. A venit la amiază, cana era goală. A venit seara, cana era goală.

În următoare azi s-a dus la tatăl şi l-a rugat să-i explice, că nu pricepe ce s-a întâmplat.

Tatăl i-a spus: sunt momente speciale, cum a fost acel examen al tău, când ai nevoie să fii susţinut în vederea lucrării ce o ai de făcut. Şi atunci ţi se dă din belşug cât cere trupul tău. Când trece acel moment nu mai este nevoie de tot atâta… de aceea nu am mai umplut cana. Aşa e şi umplerea cu Duhul Sfânt. Sunt momente speciale când Duhul Sfânt umple din belşug viaţa noastră în vederea realizării obiectivului. A doua lecţie pe care trebuie s-o înveţi este că sunt momente speciale de umplere. Uită-te la aposolul Petru cum a trăit un asemenea moment în Fapte 4.8, 4.31…Dar nu-i gata încă lecţia, mai urmează o săptămână.

Radu era curios să vadă ce va urma. În prima dimineaţă a săptămânii următoare  a constatat că pe masa din hol era o sticlă cu lapte. A băut o parte din lapte şi a plecat la şcoală. Cînd s-a întors de la şcoală sticla era tot acolo cu cantitatea de lapte care a rămas de dimineaţă. A mai băut o gură, era destul de rece. Seara la culcare s-a gândit, poate tata a pus altceva, un pahar de sprite  sau unul de must. Când a văzut că e tot sticla de lapte …a băut-o toată cu gândul că mâine tatăl va schimba băutura . Ca să se asigure de aceasta s-a uitat şi prin frigider şi nu a mai văzut lapte. A doua zi când să plece la şcoală s-a dus repede la masa din hol. Surpiză, pe masă era tot o sticlă cu lapte.A băut puţin din ea mai bine de jumătate, cu gândul că odată terminat laptele, tata va schimba conţinutul. Când avenit  de la şcoală s-a dus direct la masa din hol. Sticla era plină cu lapte. L-au apucat toate transpiraţiile…iar lapte. A băut ceva din ea…şi a lăsat-o acolo. Spre seară a trecut prin hol, sticla era acolo. N-a mai băut. A doua zi a trecut de mai multe ori pe lîngă sticlă, era acolo şi era tot cu lapte. Următoarea zi a văzut slicla tot acolo dar nici nu s-a mai apropiat de ea. Ba mai mult spre seară a văzut că începe să fermenteze şi să dea peste…să-şi schimbe consistenţa…să aibă un alt miros. În dimineaţa următoare la micul dejun tata îl aştepta. I-a pregătit cereale cu multe alune, cu ciocolată într-o cremă de lapte bătut. După ce a mâncat l-a rugat pe tatăl să-l ajute să priceapă ce-a fost cu sticla de lapte. Tatăl i-a spus că uneori avem nevoie de un anume fel de mâncare pe o periodă mai lungă de timp. Se întâmplă însă să nu ne placă acea mâncare şi efectiv trecem pe lângă ea şi refuzăm s-o mâncăm.

• Ştii, i-a spus tatăl, am văzut că nu prea te-ai „ omorât” după laptele din sticlă. Dar tu ştii care e una din problemele tale ce a fost depistată la ultimul examen medical?
• Da ştiu, lipsa de calciu.
• Şi laptele printre altele ce conţine… nu cumva şi calciu?
• Da tati, da ştii că mie nu-mi prea place laptele.
• Da ştiu, dar cu toate astea tocmai l-ai servit şi pe cel ce a rămas în sticlă. Laptele băut pe care l-ai folosit cu fulgi în această dimineaţă, era laptele din sticla ta. Nu l-ai băut … s-a stricat şi s-a trasformat în lapte bătut.
• Şi care-i lecţia pe care o pot învăţa aici despre umplerea cu Duhul?
• A treia lecţie pe care trebuie să o ştii este că Duhul lui Dumnezeu ştie de ce ai tu nevoie şi te umple cu acel lucru. Că îţi place că nu-ţi place El satisface nevoia ta şi nu plăcerea ta.
• Şi cât de mult mă poate umple Duhul Sfânt?

Tatăl lui Radu a luat un balon şi i l-a dat să-l umfle. Radu a suflat în balon şi când balonul avea cam 15 cm diametru s-a oprit, parcă nu mai avea aer. Tatăl l-a luat de la el şi a suflat în continuare , balonul ajungând la un diamentru de 25 de cm. Radu când a văzut cum creşte balonul în volum, l-a luat de la tatăl şi cu forţele lui proaspete a început să sufle şi mai mult. Dintr-o dată balonul s-a spart. Radu s-a speriat.

• Dragul meu, i-a spus tatăl, al patrulea lucru pe care trebuie să-l ştii despre umplerea pe care Duhul lui Dumnezeu o face este că există o măsură, o limită peste care nu se poate trece.

Numai lui Christos Dumnezeu Tatăl i-a dat fără măsură Duhul Său. Trebuie întodeauna să fii mulţumitor lui Dumnezeu pentru cât te umple cu Duhul Lui cel Sfânt.

• Şi care-i rezultatul vizibil al umplerii cu Duhul Sfânt?

-Uită-te la cei de paginile Noului Testament care au fost umpluţi de Duhul lui Dumnezeu. Elisabeta umplută de Duhul Sfânt a binecuvântat-o pe Maria, mama Domnului Isus. ( Luca 1.41-45). Zaharia când a fost umplut de Duhul Sfânt a profeţit( Luca 1.67-69). Ucenicii când au fost umpluţi de Duhul Sfânt au predicat cu putere(Fapte 4.31). Domnul Isus când a fost umplut de Duhului Sfânt a avut puterea să biruiască ispitele diavolului ( Luca 4.1).

Sunt necesare şi eficiente toate darurile Duhului Sfânt?

Un grup de tineri creştini au organizat o excursie undeva în Nordul Moldovei. Au ajuns într-una din zile la Mănăstirea Voroneţ. Au fost încântaţi de frumuseţea acelei mănăstiri , de albastrul de Voroneţ din picturile şi frescele din exteriorul şi interiorul mănăstirii. Unul dintre ei a exclamat: ce oameni hăruiţi de Dumnezeu au fost cei care au realizat asemenea capodopere. Ce talantele deosebite au lucrat la realizarea acestor opere, a exclamat un altul. Ce oameni deosebiţi au fost cei care au făcut aceste lucruri! La un moment dat s-au apropiat de o pânză pe care era scris ca titul „ Darurile duhovniceşti” şi apoi erau înşirate versetele din din 1 Corinteni cap.12.  Unul din tineri a citit cu atenţie  „Şi arătarea Duhului i se dă fiecăruia spre folosul tuturor. Unuia i se dă prin Duhul cuvânt de înţelepciune; iar altuia, cuvânt de cunoaştere, potrivit Aceluiaşi Duh; şi unuia într’Acelaşi Duh i se dă credinţă; iar altuia, darurile vindecărilor, într’Acelaşi Duh; unuia, faceri de minuni; iar altuia, profeţie; unuia, deosebirea duhurilor; iar altuia, felurimea limbilor; iar altuia, tălmăcirea limbilor. Şi pe toate acestea Unul şi Acelaşi Duh le lucrează, fiecăruia în parte împărţindu−i după cum vrea El.” Cum vine asta? Toţi avem daruri? Toate darurile sunt necesare? Toate lucrează în acelaşi timp? Un călugăr bătrân i-a auzit vorbind despre aceste lucruri ,s-a apropiat de ei şi a intrat cu ei în vorbă. Ca să înţelgeţi cum vine asta priviţi cu atenţie la carul de colea. Uitaţi-vă la roţile lui. Care este cea mai importantă piesă din roată? Butucul, zise un tânăr că fără el roata nu merge. Bătrânul călugăr îi privi îndelung şi apoi grăi: poate butucul să se învârtă dacă lipsesc spiţele şi pot spiţele să se antreneze carul dacă lipseşte obada? Nicidecum! Roată este completă şi funcţională când fiecare piesă e la locul ei. Carul poate fi urnit din loc şi folosit numai cu roţi complete. Dragii mei, aşa cum roata funcţionaează numai dacă este întreagă tot aşa darurile duhului sunt toate necesare…nu numai unele. Biserica nu poate funcţiona corect fără toate darurile duhului. Şi totuşi nu sunt unele daruri mai preţioase şi mai importante decât altele? Bătrânul călugăr se aşeză pe o bancă şi începu să le povestească tinerilor. Odată un boier din Orhei s-a întâlnit cu unul din cei mai săraci oameni din localitate. L-a luat în caleşca lui să-i arate toate proprietăţile. I-a arătat sutele de hectare de teren, zecile de hectare de pădure, lacul cu peşti, herghelia, conacul. Astea toate sunt ale mele i-a zis boierul. Astea toate le-am agonisit. Tu ce ai? Atunci sărmanul om a întins mâna înspre cer şi i-a grăit boierului: priveşte … eu am cerul! Da, cerul e a lui Dumnezeu nu al tău. Şi eu sunt a lui Dumnezeu şi cerul e al meu. Tâlcuieşte-ne povestea , îl rugă un tânăr pe călugăr. Darurile nu sunt ceea ce credem noi că avem prin propriile resurse şi capacităţi. Darul cel mai de preţ este darul de care ţie îţi face parte Duhul Sfânt. Darul tău , oricât de mic ar fi în ochii unora, este cel mai de preţ. Da poţi avea talente, abilităţi şi cu toate acestea să nu-ţi folosească la nimic. Dar cum pot deveni talentele mele, abilităţile mele folositoare pentru semeni? Cum le transformă Duhul lui Dumnezeu în daruri duhovniceşti, în daruri de slujire? Bătrânul călugăr, s-a ridicat agale de pe bancă şi i-a invitat pe tineri să vină cu el. I-a dus în bucătăria mănăstirii şi a rugat-o pe o măicuţa de acolo să pună pe aragaz la fiert, trei oale cu apă. A luat apoi un morcov, un ou şi nişte boabe de cafea. Când apa a fiert le-a pus pe fiecare într-o oală. A luat apoi un morcov nefiert şi l-a dat unui tînăr. Morcovul era tare, dur şi neînduplecat. A scos morcovul din oală şi i l-a dat aceluiaşi tînăr şi morovul s-a sfîrmat tot în mîna lui. Ce semnifică asta, întrebă tînărul? Când talentul tău ajunge în mâna lui Dumnezeu şi când toarnă El din focul Lui peste tine, devine maleabil, uşor de folosit. Talentul tău fără intervenţia lui Dumnezeu nu are mare valoare. A invitat apoi pe un alt tânăr să ia în mînă un ou nefiert. L-a rugat să-l strângă. Oul s-a spart şi a curs peste tot. A scos apoi oul din oala ce fierbea şi i l-a dat tânărului să-l strângă în mână. Coaja a crăpat dar oul a rămas închegat. Şi asta ce vrea să însemne întrebă tânărul? Darul tău, talentul tău oricât ar fi de firav odată ajuns în „ apa fierbinte a Duhului Sfânt” primeşte consistenţă. Dumnezeu este acela care transformă neputinţele tale în daruri de mare preţ. L-a rugat apoi pe un alt tânăr să ia câteva boabe de cafea în gură şi să încerce să le mestece. Acesta în timp ce mesteca …strâmba din nas şi zicea… ce amare sunt. A luat apoi din oala cu cafea  şi a turnat într-un pahar. I-a dat tânărui să bea. Acesta a exclamat … ce gust aromat are. Ce vrea să însemne asta, grăi tânărul? Talentele tale fără intervenţia lui Dumnezeu au un gust amar. Nimeni nu şi le doreşte aşa cum nimeni nu doreşte bobul de cafea să-l sfarme între dinţi. Când Duhul lui Dumnezeu aşează talentul tău în apa fierbinte a Harului său, rezultă ceva plăcut şi aromat. Talentele tale , abilităţile tale dau gust numai după ce sunt procesate de Duhul lui Dumnezeu.

Ai…

Israelul era în al nouălea cer după ce zidurile Ierihonului au fost dărâmate. A fost o victorie mare la Ierihon. Drumul spre celelalte cetăţi era deschis. Nici n-au stat prea mult pe gânduri şi s-au şi aruncat asupra următorului obiectiv: Cetatea Ai. Ce-a urmat…?

ÎNFRÂNGEREA.  Iosua a trimis două iscoade la Ai să iscodească cetatea. Aceştia s-au întors cu un mesaj încurajator…n-avem ce bate de ei ! Ei au avut şi un îndemn simplu pentru Iosua…nu obosi tot poporul, ajung trei mii de oameni să cucerească cetatea. Surpriză însă…cei din cetatea Ai i-au fugărit pe cei din poporul Domnului, le-au omorât 36 de oameni administrându-le o înfângere ruşinoasă. Două elemente au contribuit la această înfrângere. În primul rând păcatul lui Acan…cel care a luat din Ierihon pentru sine din lucrurile date spre nimicire. În al doilea rând o strategie greşită a lui Iosua, care nu l-a mai întrebat pe Domnul ci s-a bazat pe informaţiile spionilor şi probabil pe experienţa sa militară. Asemenea lor şi noi experiem după câte o biruinţă deosebită o înfrângere dureroasă.Poate în ultimul an ţi-ai petrecut cea mai mare parte a timpului liber cu colegii tăi, la fotbal, golf, etc.  Tocmai te-ai bucurat de faptul că unul din colegii tăi de muncă invitat de tine la biserică s-a întâlnit cu Christos. Zilele trecute s-a botezat şi ai fost plin de mândrie şi satisfacţie pentru decizia lui. N-ai ezitat să spui celor din biserică…eu l-am adus la biserică. Te-ai simţit extraordinar când fraţii , surorile şi unii din familie ţi-au zis…felicitări ! A meritat să insişti, a meritat să mergi cu el la golf, la călărie, la fotbal, să te preocupe mântuirea lui. Dar în tot acest timp n-ai mai avut timp cu fiul tău de şaptesprezece ani. N-a trecut multe zile de atunci şi într-o zi fiul tău… pe care l-ai dus de mic la grupa de copiii în biserică, este surprins consumând droguri şi internat într-un centru de dezintoxicare. Eşti şocat, că doar l-ai dus la biserică. Ba chiar l-ai întrebat înainte de ultimul botez…tu nu vrei să te botezi?. Dar în ultimul an n-ai avut timp să stai cu el mai mult de cinci minute pe zi. Ai avut timp pentru serviciu, pentru colegi, pentru socializare cu alţii… dar nu ai avut timp pentru fiul tău. Ai ignorat cuvintele apsotolului Pavel „ Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s−a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios.” ( 1 Timotei 5.). Rezultatul: ţi-ai pierdut fiul şi familia ta , soţia, fiica ta, părinţii voştri…sunt răvăşiţi de durere. Cu toţii resimt înfrângerea şi ruşinea.

ÎNTREBĂRILE. Iosua privind rezultatul dezastruos al bătăliei de la Ai …a fost marcat profund de înfrângere. Şi-a sfâşiat hainele, s-a aruncat cu faţa la pământ.Şi-a presărat ţărână în cap şi a stat înaintea Chivotului Domnului toată ziua. Nu numai el ci şi bătrânii lui Israel. Şocul înfrângerii a fost enorm. Ruşinea a fost mare. Deznădejdea a fost cumplită. Şi în această agonie…Iosua pune trei întrebări care îl măcinau. Prima : „Ah! Doamne Dumnezeule, pentru ce ai trecut pe poporul acesta Iordanul, ca să ne dai în mâinile amoriţilor şi să ne prăpădeşti?”(Iosua 7.7).Iosua începe să-l chestioneze pe Dumnezeu şi oarecum să-l acuze că vrea să-i dea în mâinile duşmanilor. O înfrângere şi Iosua vede un capăt de drum. Uită tot ce-a promis şi-a făcut Dumnezeu cu poporul. A doua întrebare: „Dar, Doamne, ce voi zice, după ce Israel a dat dosul înaintea vrăjmaşilor lui?”(Iosua7.8). Iosua îşi făcea probleme de imagine. Ce mai poate el zice în faţa unei înfrângeri ruşionoase.Se gândea la imaginea lui şi imaginea poporului Israel făcută ţăndări de această înfrângere. Tot ce a câştigat la Ierihon s-a dus pe „ apa sâmbetei” la Ai. Iosua pune şi a treia întrebare: „Canaaniţii şi toţi locuitorii ţării vor afla; ne vor înconjura şi ne vor şterge numele de pe pământ. Şi ce vei face Tu Numelui Tău celui mare?”(Iosua 7.9). Iosua este preocupat de destinul lui şi a poporului ca urmare a înfrângerii. Dar  pe Iosua îl interesează şi felul în care Dumnezeul poporului va fi perceput de celelalte popoare. Pe Iosua îl interesează imaginea pe care Dumnezeul în care şi-a pus încrederea …o va avea  după înfrângerea lor. Trei întrebări la care Iosua aştepta un răspuns. Un răspuns …care n-a venit. Asemenea lui şi noi când avem parte de-o înfrângere ne punem întrebări şi aşteptăm răspunsuri. Poate experienţa avută cu fiul tău ajuns la dezintoxicare ca urmare a consumului de droguri determină în tine întrebări de genul: Doamne de ce m-ai lăsat să trec printr-o asemenea experienţă? Ce-o să zică colegii despre mine? Cum o să le mai pot eu vorbi despre transformarea pe care o face Christos ? Cum o să-i mai pot chema la biserică? Ce-o să zică oamenii despre puterea Ta de Dumnezeu când se vor uita la înfrângerea şi ruşinea provocată de fiul meu? Înfrângerile întotdeauna vor provoca întrebări. Întrebări la care cu siguranţă vei aştepta răspuns. Un răspuns care s-ar putea să nu-l primeşti niciodată.

ÎNDEMNURILE. Interesant este faptul că Dumnezeu  nu-i răspunde lui Iosua la întrebările punctuale puse. Dumnezeu însă îl ajută pe Iosua să înţeleagă de ce a ajuns să experiementeze înfrângerea ruşionasă de la Ai. Dumnezeu îi descoperă lui Iosua unde este de fapt poblema…cineva a păcătuit, cineva a călcat legământul, a luat din lucrurile date spre nimicire, le-a ascuns, a minţit. Dumnezeu îl conştientizează pe Iosua că nu răspunsul la întrebările puse de el este important în soluţionarea problemei lor ci nimicirea lucrurilor care au fost luate din Ierihon . În acest context Dumnezeu are trei îndemnuri pentru Iosua. Primul îndemn: scoală-te…nu pierde vremea cu bocituri şi întrebări. Al doilea îndemn: sfinţeşte poporul…pentru că la mijloc este un păcat. Al treilea îndemn:  soluţionează problemă…identifică cine se face vinovat de situaţia în care a ajuns poporul şi nimiceşte-l. Iosua a luat aminte la fiecare îndemn şi a făcut întocmai cum i-a cerut Domnul.  La fel procedează Dumnezeu şi cu noi atunci când frământaţi de înfrângerile trăite ne punem şi punem întrebări. Experienţa trăită cu fiul ajuns la dezintoxicare  te-a adus într-o stare ca cea a slăbănogului. Nu mai eşti în stare să faci nimic. Eşti ţintuit locului.Ţi-ai pierdut tot orizontul şi te frămânţi căutând răspuns la întrebări. Şi într-un asemenea context deschizi Biblia şi Dumnezeu are un mesaj clar pentru tine: „ «Ţie îţi poruncesc», a zis El slăbănogului, «scoală−te, ridică−ţi patul şi du−te acasă.»” ( Marcu 2.11). Duhul lui Dumnezeu îşi spune: nu te mai considera un handicapat şi nu mai pierde vremea cu lamentări, cu întrebări, cu reproşuri. Cu asta nu rezolvi nimic. Scoală-te! Acţionează! Schimbă-ţi atitudinea! Cum? Ia aminte la ce le spune Pavel celor din Tesalonic „Căci Dumnezeu nu ne−a chemat la necurăţie, ci la sfinţire”.( 1 Tesaloniceni 4.7) .Sfinţirea o lucrează Dumnezeu în viaţa ta şi a familiei tale. Cheamă întreaga familie la sfinţire şi dedicare Domnului. Ia un timp de post şi rugăciune cu întreaga familie. Petrece timp adâncindu-te în Cuvântul lui Dumnezeu. Şi pe măsură ce te vei adânci în Scripturi… Dumnezeu îţi va descoperi de ce ai ajuns să experimentezi înfrângerea şi ruşinea cu fiul tău. Vei înţelege cine, unde şi când a greşit.Şi mai mult decât atât… Dumnezeu  îţi va descoperi soluţia pentru problema ta. El îţi va lămuri lucrurile care pentru tine acum par ascunse Cum? Prin Duhul Lui …aşa ne spune Pavel „Nouă însă Dumnezeu ni le−a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu „( 1 Corinteni 2.10). Acest lucru se întâmplă când renunţi să mai pui întrebări şi iei aminte la îndemnurile pe care Dumnezeu ţi le aduce prin Duhul Lui.

ÎNGROPAREA. Iosua înţelege de ce au pierdut bătălia de la Ai. Cu ajutorul lui Dumnezeu…Iosua identifică vinovatul în persoana lui Acan, fiul lui Carmi din seminţia lui Iuda . Acesta chestionat de Iosua îşi mărturiseşte păcatul recunoscând că a greşit. Iosua recupereză din cortul familiei lui Acan „lucrurile date spre nimicire”  le ia  dimpreună cu cortul şi tot ce aparţinea familiei. A luat pe Acan împreună cu familia, cu bunurile lor, cu animalele lor şi lucrurile date spre nimicire şi i-a dus în valea Acor. Acolo Iosua are un mesaj scurt pentru Acan. Îi pune o întrebare …” Pentru ce ne-ai nenorocit?”. Apoi îi comunică scurt….” Şi pe tine te va nenoroci Domnul azi”. Ce a urmat? Acan cu familia au fost ucişi şi peste ei şi bunurile lor poporul a ridicat un morman de pietre…un monument care să amintească tuturor că Dumnezeu nu tolerează păcatul.Un monument care comunică un mesaj clar din partea lui Dumnezeu…” plata păcatului este moartea” ( Romani 6.23). Acolo în valea Acor… Acan cu tot ce-i aparţinea a fost îngropat. A fost un moment de adâncă tulburare dar şi de o adevărată eliberare a poporului. Dumnezeu aşteaptă şi de la noi să procedăm cum a procedat Iosua.Să înmormântăm păcatul. După ce Dumnezeu ţi-a descoperit cine şi ce a determinat falimentul şi dezastrul în familia ta, ca urmare a depistării fiului tău ca şi consumator de droguri…El aşteaptă să faci ceva.  Ce să faci?  În primul rând să iei aminte la ce spune apostolul Pavel în Romani 6.23 „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Cristos, Domnul nostru.” Şi când înţelegi că problema păcatelor care au generat tragedia din viaţa familiei tale nu o poţi rezolva decât în Christos, atunci  procedezi aşa cum spune Ioan   „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire” ( 1 Ioan 1.9). În contextul noului legământ… Dumnezeu nu-ţi cere să omori pe cineva din familia ta care se face vinovat de ce s-a întâmplat, pentru acel păcat a murit Christos. Dumnezeu  îţi cere în primul rând să-ţi identifici şi mărtuseşti vinovăţia şi apoi  să faci ce spune apostolul Pavel „De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli.” ( Coloseni 3.5). Dumnezeu îţi cere să omori mândria ta, superficialitatea, dezinteresul faţă de cei din familie, lăcomia, jumătăţile de măsură, pornirile păcătoase şi plăcerile tale private …devenite păcatele tale ascunse. Mărturtisirea păcatelori trebuie să fie însoţită de îngroparea lor, adică renunţarea la ele. E adevărat că mărtusirirea păcatelor va aduce oarece tulburare dar va deschide calea spre eliberarea ta, a familiei tale şi va crea premisele victoriilor următoare.

ÎNVINGĂTORII. Odată rezolvată problema păcatului, Iosua şi poporul  au o altă abordare cu privire la cucerirea cetăţii Ai. Ei iau aminte la strategia sugerată de Dumnezeu şi mai ales la promisiunea ce i-a fost făcută lui Iosua: iţi dau cetatea Ai cu tot ce este în ea! Bătălia este dusă de întreaga oaste pe baza strategiei stabilite de Domnul…o strategie militară care viza atragerea luptătorilor din cetatea Ai într-o capcană, prinderea şi nimcirea lor  într-o ambuscadă . Poporul a respectat întocmai ceea ce Iosua le-a cerut. Fiecare s-a aşezat la locul stabilit şi au acţionat la comada lui Iosua. Pe tot parcursul bătăliei Iosua a ţinut mâna cu suliţa întinsă spre cetate, până ce au fost nimiciţi douăsprezece mii de oameni şi a fost pârjolită cetatea Ai. Au nimicit tot ce le-a cerut Domnul lăsând pentru ei numai prada de război. A fost un nou moment de biruinţă ce s-a datorat Domnului şi a venit ca urmare a ascultării poporului de Domnul. Dumnezeu este gata să ne dea fiecăruia dintre noi o nouă biruinţă, dar numai în condiţiile unei atitudini de pocăinţă sinceră şi ascultare necondiţionată de El. Odată ce ai identificat cine poartă vina pentru falimentul fiului tău şi pocăinţa şi-a făcut loc în viaţa ta şi a familiei tale, începe o nouă etapă. Duhul lui Dumnezeu îţi descoperă un al mod de abordare a vieţii de familie. Pui din nou familia, soţia, fiica şi fiul tău pe locul cuvenit. Începi să dai timp în familie , rezolvând probleme, stând de vorbă cu fiica ta şi mai ales petrecând cu fiul tău ore preţioase în clinica de dezintoxicare. Vor trece zile, luni şi poate ani  în care va trebui să dai timp de calitate cu cei din familia ta.Va fi vremea când va trebui să faci faţă multor încercări şi să te înarmezi cu multă răbdare pentru că numai „răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea”.(Romani 5.4) . Nu uita ce spune înţeleptul în Proverbe  21:31 „Calul este pregătit pentru ziua bătăliei, dar biruinţa este a Domnului.” Într-o zi Dumnezeu va aduce din nou biruinţa. Vei experimenta o nouă victorie. Va fi ziua când fiica ta va spune…vreau să-l mărturisesc pe Christos, vreau să mă botez. Iar la botezul ei…primul care îşi va preda viaţa în mâna lui Christos va fi fiul tău. Vei fi din nou un învingător! Vei experimenta din nou victoria cu Domnul.