NU TE TEME… Christos este viu!

,, După Sabat, în timp ce se iveau zorii primei zile din săptămână, Maria Magdalena şi cealaltă Marie s-au dus să vadă mormântul.

Şi iată că a avut loc un cutremur mare, căci un înger al Domnului a coborât din cer şi s-a dus de a rostogolit piatra şi s-a aşezat pe ea.

Înfăţişarea lui era ca fulgerul, iar îmbrăcămintea lui era albă ca zăpada.

Gardienii au început să tremure de frică şi au rămas ca morţi.

Îngerul le-a zis femeilor: „Nu vă temeţi! Ştiu că Îl căutaţi pe Isus, Care a fost răstignit!

Nu este aici, pentru că a fost înviat, aşa cum a spus! Veniţi şi vedeţi locul unde fusese pus

şi apoi duceţi-vă repede şi spuneţi-le ucenicilor Lui: «A fost înviat dintre cei morţi! Şi iată că El merge înaintea voastră în Galileea! Acolo Îl veţi vedea!» Iată că v-am spus lucrul acesta!”

Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică şi cu mare bucurie, şi au alergat să-i anunţe pe ucenici.”

 Matei 28.1-10.

Nu te teme…Christos n-a rămas nici pe cruce şi nici în mormânt.

Nu te teme…Christos n-a fost furat de ucenicii lui din mormânt.

Nu te teme…Christos a înviat şi este viu în vecii vecilor. Învierea Lui este garanţia învierii noastre!

NU TE TEME… Christos n-a rămas în mormânt!

« A doua zi , cea de după Ziua Pregătirii, conducătorii preoţilor şi fariseii s-au adunat împreună la Pilat

şi i-au zis: – Stăpâne, ne-am adus aminte că înşelătorul acela, în timp ce trăia, a zis: „După trei zile voi învia!”

Aşadar, porunceşte ca mormântul să fie păzit până a treia zi, ca nu cumva ucenicii Lui să vină şi să-L fure , iar apoi să spună poporului: „A fost înviat din morţi!”. Atunci această înşelăciune din urmă ar fi mai rea decât prima!

Pilat le-a răspuns: – Aveţi o gardă ; duceţi-vă şi păziţi-L cum ştiţi!  Ei s-au dus şi au luat măsuri pentru paza mormântului, sigilând piatra şi lăsând garda acolo.

După Sabat, în timp ce se iveau zorii primei zile din săptămână, Maria Magdalena şi cealaltă Marie s-au dus să vadă mormântul. »

Matei 27.62-28.1

Au văzut…

 « că piatra fusese luată de pe mormânt.  A alergat şi a venit la Simon Petru şi la celălalt ucenic, cel pe care-l iubea Isus , şi le-a zis:

Atunci Petru şi celălalt ucenic au ieşit şi s-au dus la mormânt.

Cei doi au început să alerge împreună, dar celălalt ucenic a alergat mai repede decât Petru şi a ajuns primul la mormânt.

Când s-a aplecat să se uite înăuntru, a văzut fâşiile de pânză întinse pe jos, dar n-a intrat.

Simon Petru, care îl urma, a ajuns şi el; a intrat în mormânt şi a văzut fâşiile de pânză întinse pe jos,

dar ştergarul care fusese pe capul lui Isus nu era pus împreună cu fâşiile de pânză, ci era împăturit şi aşezat într-un loc separat.

Atunci celălalt ucenic, care ajunsese primul la mormânt, a intrat şi el, a văzut şi a crezut.

Căci tot nu înţeleseseră Scriptura, potrivit căreia El trebuia să învie dintre cei morţi . »

Ioan 20.1-9

După ce Christos a fost aşezat într-un mormânt în stâncă, a urmat ziua de Sabat. De frică să nu fie furat de ucenici trupul lui Isus, romanii au întărit paza la mormânt. Spre sfârşitul zilei femeile care l-au urmat şi iubit pe Christos au mers să viziteze locul unde a fost pus Învăţătorul. Surpriză…mormântul era gol. Christos nu mai era în mormânt. Toate eforturile oamenilor şi autorităţilor de-al ţine în mormânt au eşuat. Mormântul nu-L putea ţine prizonier pe Fiul lui Dumnezeu.

Nu te teme…Christos n-a rămas nici pe cruce şi nici în mormânt. Nu-L căuta printre cei morţi că nu-l vei găsi. Moartea nu a putut să-L ţină sub lespedea rece a mormântului. Munţi de piatră de ar fi pus peste El n-ar fi putut să-l ţină acolo închis pe vecie. Christos a învins moartea …abandonând-o în favoarea vieţii. Nu te  teme de moarte…Christos a biruit-o! Nu te mai teme de mormânt…Christos l-a părăsit, lăsându-l o mărturie. Dacă Christos n-ar fi trecut prin mormânt, viaţa mea şi viaţa ta s-ar sfârşi la mormânt. Dar Slavă Lui că mormântul este doar un popas în calea către Eternitate.

 

 

NU TE TEME… Christos n-a rămas pe cruce!

,, Era deja cam pe la ceasul al şaselea. Şi s-a făcut întuneric peste toată ţara până pe la ceasul al nouălea. Soarele s-a întunecat, iar draperia Templului a fost despicată la mijloc.

Isus a strigat cu glas tare: „Tată, în mâinile Tale Îmi încredinţez duhul!” Şi spunând aceasta, Şi-a dat suflarea.

Când centurionul a văzut ce se întâmplase, L-a slăvit pe Dumnezeu şi a zis: „Într-adevăr Omul Acesta era un Om drept!”

Toate mulţimile care se adunaseră în faţa acestei privelişti, văzând ce se întâmplă, s-au întors bătându-şi piepturile. Toţi cunoscuţii Lui, inclusiv femeile care-L însoţiseră din Galileea, stăteau la distanţă şi se uitau la aceste lucruri.

Şi iată că era un om pe nume Iosif, un sfetnic în Sinedriu, om bun şi drept, care nu fusese de acord cu planul şi acţiunea lor. Era din Arimateea, o cetate a iudeilor, şi aştepta şi el Împărăţia lui Dumnezeu. Acesta a venit la Pilat şi i-a cerut trupul lui Isus.

Când iudeii şi romanii l-au atârnat pe Christos pe cruce… au crezut că au scăpat de El. Crucea era pentru ei locul potrivit să-i producă lui Christos suferinţă. Crucea era pentru ei locul potrivit să-l blesteme şi să-l ocărască.  Crucea a fost locul pe care l-au ţintuit pe Christos să-l vadă mort. Crucea reprezenta pentru ei semnul că ,,s-a terminat” cu Isus Christos, că este la mâna lor. S-a terminat cu învăţătura Lui. Ce gândire simplistă. Numai că Isus n-a rămas ţintuit pe cruce. Un om care l-a urmat şi L-a preţuit pe Christos, a luat trupul lui Christos şi l-a aşezat într-un mormânt. Şi dintr-o dată trupul lui Christos n-a mai fost în faţa ochilor celor ce l-au ocărât, prigonit, crucificat.

Nu te teme…vestea bună este că Isus Christos, cel crucificat n-a rămas pe cruce! Crucea a fost doar un popas pe drumul de întoarcere în glorie. Dacă Christos n-ar fi trecut pe la cruce, viaţa mea şi viaţa ta ar fi fost pironite pentru eternitate pe-o cruce.

NU TE TEME… când auzi ,,s-a isprăvit”!

Domnul Isus Christos, Fiul lui Dumnezeu întrupat, în cei treizeci de ani de viaţă n-a făcut altceva decât să împlinească  Voia Tatălui. Voia Tatălui era să rezolve problema păcatului omenirii, deschizând calea spre mântuirea şi restaurarea omului. Întreaga lucrare de predicare a Evangheliei, săvârşirea de minuni, facerea de ucenici a fost făcută cu un singur obiectiv : să-l proslăvească pe Tatăl pe pământ. Fiecare pas, minune, vindecare, învăţătură, facere de ucenici era perfect ansamblată în planul veşnic gândit de Tatăl. A venit un moment, când lucrarea Lui a intrat « în linie dreaptă ». A fost arestat şi judecat. A fost dus pe dealul Golgota şi aşezat pe o cruce. Acolo a suferit durerea şi batjocura oamenilor şi mai marilor vremii. În timp ce era pe cruce i s-a dat să bea oţet. Acela a fost momentul când Christos a rostit : « s-a isprăvit ». Ce semnificaţie avea acest « s-a isprăvit » ? Ce-a comunicat Christos în acel moment ? Isus când a rostit pe cruce « s-a isprăvit » a spus de fapt că s-a terminat lucrarea Lui, că este săvârşită în întregime, împlinită din toate punctele de vedere şi toată suferinţa s-a încheiat. A fost momentul când şi-a dat duhul pe cruce, murind pentru păcatele noastre, împlinind în acest fel dreptatea lui Dumnezeu. Când privim la această scenă şi ne uităm la viaţa şi lucrarea noastră, s-ar putea să ne bântuie o întrebare :

Când se termină  totul ?

Când vine ceasul. Isus rosteşte la un moment dat…a sosit ceasul. Despre ce ceas vorbeşte ? Era după trei ani şi mai bine de lucrare. Ştia care este punctul final al lucrării Lui. Probabil nu ştia «  ora exctă » când totul se va sfârşi. Acolo pe cruce, în agonia morţii, sorbind din paharul cu oţet a înţels că a venit ceasul. Este timpul ca totul să se sfârşească. De multe ori probabil ne gândim şi noi la momntul când totul se va sfârşi. Ne gândim la ceasul acela. Este însă ceasul pe care nu-l ştie decât Dumnezeu. El are « graficul » cu ora exactă pentru fiecare. Oricât am încerca noi să inţelegem când vine ceasul, ne este imposibil. Ce ştim însă este că pentru fiecare este un ceas, când totul se opreşte, când totul se termină. Când vine ceasul acela, nu mai poţi face nimic. Ce-ai făcut până în ceasul acela rămâne. Nu te teme de ceasul acela ci pregăteşte-te pentru momentul când Dumnezeu spune : stop ! Spune stop lucrării tale sau spune stop alergării tale pe pâmântul acesta. Ce să faci ? să-l slujeşti pe Domnul cu tot ce ai, să trăieşti pentru Domnul cu tot ce eşti.

Când ai sfârşit lucrarea. Isus îşi încheiase lucrarea. Mereu spunea…că lucrarea Lui este să facă Voia Celui ce L-a trimis. A venit o zi când lucrarea pntru care Christos a coborât în lumea noastră , s-a terminat. Ce  înseamnă că s-a terminat? Înseamnă că a fost completă. Că El a făcut tot ce trebuia să facă, pentru a împlini Voia Tatălui. Christos avea obiective clare, pe care le-a împlinit pas cu pas. Ultimul obiectiv ce trebuia împlinit era moartea pe cruce, pentru păcatele omenirii. Odată cu împlinirea acestui obiectiv, totul s-a terminat pentru Christos. Aduceţi-vă aminte şi de apostolul Pavel, cel căruia i-a fost încredinţată lucrarea de propovăduire a Evangheliei la neamuri. Într-o zi, Pavel spune «  mi-am sfârşit cu bucurie calea şi slujba încredinţată ». Terminase şi a treia călătorie misionară. Neamurile cunoscute în vremea aceea auziseră Evanghelia. Pavel ajunse în inima Imperiului Roman cu Evanghelia. La fel ca lui Pavel, Dumnezeu încredinţează fieacăruia o lucrare. Poate este pentru o viaţă întreagă sau pentru o perioadă de timp. Lucrarea ce ţi-a fost încredinţaţtă are obiective şi parmetri clari. Când se termină totul se sfârşeşte. Poate se termină slujirea ta într-o biserică, n-ai ce face trebuie să accepţi că s-a sfîrşit. Poate lucrarea ta misionară şi-a atins ţelul şi totul se termină. Nu te teme când se sfârşeşte lucrarea ce ţi-a fost încredinţată. Acceptă Voia lui Dumnezeu şi lasă-L pe El să te călăuzească la următorul pas.

Când ai terminat alergarea. Isus era pe crucea din Golgota când alergarea lui pe pământ a luat sfârşit. Pavel ajunge la un moment dat , la sfârşitul lucrării sale, în temniţa din Roma , să exclame «  m-am luptat lupta cea bună…mi-am sfârşit alergarea, de acum mă aşteaptă cununa ». Fiecare dintre noi avem un moment când alergarea pe pământ se termină. Ceasul acela îl ştie numai Domnul. În lume, venim pe rând aşa cu îngăuie El şi plecăm pe sărite aşa cum decide El. El stabileşte algoritmul plecării fiecăruia. Când alergarea se termină nu mai poţi face nimic. Nu te teme de acel moment, pentru că nu se termină totul la mormânt . Christos de pe cruce a coborât în mormânt. Dar a înviat şi s-a înălţat la cer. Când se termină alergarea pe pământ începe veşnicia. Cel mai înţelept lucru pe care-l putem face este să nu fim preocupaţi de numărul anilor pe care ni-i dă Domnul ci de calitatea trării lor. Nu te teme să trăieşti fiecare clipă ca şi cum «  ceasul » plecării ar fi mâine şi să lucrezi în fiecare zi ca şi cum ai trăi o sută de ani.

NU TE TEME… să fii ucenicul lui Isus!

Sunt foarte mulţi care îşi dau cu părerea despre Isus. Unii spun că a fost doar un om extraordinar. Alţii spun că a fost doar un profet. Unii spun despre El că a fost un om bun. Alţii îl pomenesc ca fiind doar fondatorul unei religii. Unii spun că este vrednic de urmat. Alţii spun că este periculos, pentru că duce oamenii în rătăcire. Unii vorbesc pe faţă despre Isus pe când alţii vorbesc pe ascuns despre Isus. Fricoşii vorbesc pe la colţuri despre Isus. Ucenicii adevăraţi vorbesc pe faţă despre Isus, fără nici o teamă. Nu te teme să fii un ucenic al lu Isus. Costă aceasta …dar să ştii că merită. Dacă însă te consideri un ucenic al lui Isus, dar nu ai curajul să vorbeşti pe faţă despre El, ai o problemă serioasă. Sunt lucruri , situaţii şi oameni care te pot determina să fii un ucenic al lui Isus doar cu numele, într-o tătcere şi secretoşenie totală. Sunt aspecte, situaţii şi oameni ce te pot opri să fii un ucenic al lui Isus. Toate au ca numitor comun : frica !

Ce te poate opri să fii un ucenic al lui Isus ?

Reacţia celor din neamul tău. În vremea Domnului Isus, multe noroade mergeau după El. Erau preocupaţi să-l asculte. Erau interesaţi de minunile Lui. Erau marcaţi de învăţătura Lui. Cu toate acestea, în multe momente unii din norod se fereau să vorbească despre Isus pe faţă. Această atitudine era generată de frica pe care o aveau faţă de iudei. Iudeii aveau legea lor. Când Christos a venit cu învăţătura Lui, le-a cam dat peste cap religia iudeilor. Controversele iscate pe tema sabatului sau a legii lui Moise, au produs multă tensiune între iudei şi cei care erau adepţii învăţăturii lui Christos. Până şi ucenicii au fost prinşi în această horă a «  fricii »…aduceţi-vă aminte de Petru care s-a lepădat de trei ori de Christos. Poate şi tu trăieşti aceiaş situaţie astăzi. Te-ai născut într-o familie ce face parte dintr-o religie majoritară şi tradiţională. Învăţătura lui Christos te-a cercetat şi viţa ta a fost provocată la o schimbare profundă. Ai înţeles că eşti un păcătos şi ai nevoie de iertarea pe care numai Christos o dă. Ai înţelesc că fără Christos n-ai nici o şansă să fii schimbat şi salvat. Decizi să faci pasul, dar te apucă frica după prima discuţie cu cei din familia ta. Mama şi tata îţi spun…  «  dacă te pocăieşti » te dezmoştenim. Nemurile tale când te întâlnesc te batjocoresc şi-ţi spun că te-ai prostit. Reacţia celor din familia ta te pune într-o situaţie dificilă. Ţi-ai dori să-l urmezi pe Christos dar dacă se poate …în tăcere, fără mare gălăgie. Ţi-e frică să te botezi de frica celor din casa ta. Dacă vrei să fii un ucenic adevărat al lui Christos, nu te teme să-L mărturiseşti în faţa familiei tale, indiferent cât te costă.

Reacţia celor din anturajul tău. Nicodim nu era oricine. A fost şi el atins de învăţătura Mântuitorului. Era interest şi doritor să cunoască cum poate fi schimbată şi viaţa lui. Îşi dorea o discuţie cu Isus, dar îi era frică de ce vor zice colegii lui de dregătorie. Era interesat de Christos… dar speriat de moarte de reacţia celor din anturajul lui. S-a dus noaptea la Isus, ca nu cumva să-l vadă cineva. Mi-aduc aminte că pe vremea comuniştilor mai vedeam asemena scene. Oameni suspuşi erau cercetaţi de Cuvântul Domnului. Nu aveau curaj să meargă pe faţă la biserică. Se duceau la câte un om al lui Dumnezeu să stea de vorbă cu el. Unii au ţinut-o aşa până după revoluţie, de frica celor din anturajul lor, de frica şefilor , a colegilor. Poate şi tu eşti un Nicodim. Eşti interesat de Christos dar nu ai curaj să vii la El pe faţă. Ţi-e teamă de ce vor zice colegii tăi de multinaţională. Te gândeşti la cum va reacţiona prietena ta… care nu este creştină. Ţi-e frică de reacţia prietenilor tăi de petrecere. Ai vrea să fii un ucenic al lui Isus care îl urmează de la distanţă şi în mod invizibil. Dacă vrei să fii cu adevărat un ucenic al lui Isus, nu te teme să-L mărturiseşti pe El public, fără frică !

Reacţia “sfântocilor” din biserică. Fariseeii erau cea mai cruntă povară pentru cei ce voiau să-l urmeze pe Isus. Fariseii erau « sfinţii » sinagogilor. Ei ştiau totul. Ei aveau o viaţă religioasă « la vedere ». Erau plini de aroganţă şi mândrie. Orice se întâmpla din perspectivă religioasă, trebuia oarecum să treacă prin filtrul lor. Erau atotcunoscătorii vremii alături de saduchei.  Până şi unora din fruntaşii sinagogii le era frică să-L mărturisească pe faţă …de frica fariseilor. Aceşti farisei aveau putere deplină şi nu le era deloc greu să-i dea fară din sinagogă pe cei ce erau de altă părere. S-ar putea să te confrunţi şi tu cu o astfel de situaţie în biserica ta. Să vrei să-L urmezi pe Isus ca un adevărat ucenic şi să te izbeşti de « sfântocii » ce populează biserica ta. Sunt cei care au puterea în cuvintele lor. Sunt cei care dau verdicte. Sunt cei care ştiu totul. Sunt cei prin filtrul cărora trebuie să treacă totul. Sunt cei care au devenit stăpâni pe tot ce se întâmplă în biserică. Dacă vrei să faci ucenici n-ai nici o şansă fără girul lor. Dacă vrei să devii un ucenic al lui Isus o poţi face numai în programele gândite de ei. Trebuie să « joci » cum cântă ei. Dacă nu faci aşa, te izolează. Dacă vrei să fii cu adevărat un ucenic al lui Isus…nu te teme de « fariseii zilelor noastre ». Fă ce îţi spune Christos ! Biserica este a Lui şi ei n-o pot face moşia lor.

Eşti un ucenic al lui Isus Christos în măsura în care îl urmezi pe El fără să-ţi pese ce vor spune cei din familia ta, cei din compania ta şi « sfântocii » din biserica ta.

 

NU TE TEME… crede nu te îndoi!

Una din confruntările vieţii noastre este cu îndoiala. Berlot Brecht spunea…„Dintre toate lucrurile sigure, cel mai sigur este îndoiala.” Cu alte cuvinte, îndoiala e ceva la ordinea zilei în viaţa noastră. Ne trezim cu ea, umblăm ziua în compania ei şi ne culcăm cu ea. Adică este ceva ce s-a lipit de viaţa noastră, că vrem că nu vrem. Şi dacă suntem sinceri, fiecare ar trebui să recunoaştem că ne confruntăm cu îndoiala destul de des.  Thomas Carlyre spunea ,, Îndoiala însumează pentru om toate nenorocirile posibile”. Să fie oare aşa? Privind cu atenţie la unele situaţii relatate în Sfânta Scriptură, vom identifica cum afectează îndoiala viaţa omului.

Ce face îndoiala?

Te face un om fricos. Ucenicii erau cu Isus în corabie pe mare. Un timp pe care ei îl gândeau relaxant. Pe Isus îl apucă somnul şi se odihneşte. Deodată, vântul loveşte catargul corăbiei şi ucenicii se prăvălesc care pe unde. În locul bunei dispoziţii frica se cuibăreşte în viaţa lor. Sunt speriaţi şi nu ştiu ce să facă. Se duc la Isus şi-L trezesc…,,Doamne nu-ţi pasă că pierim”? Când se uită Isus la ei şi le vede chipul schimonosit de frică le-o spune răspicat: puţin credinioşilor! Un pic am adormit şi cum a venit o furtună v-aţi speriat şi v-aţi ascuns de frică. Poate eşti şi tu într-o asemeena stare. Eşti cu Isus în corabia vieţii tale. Te bucuri de linişte, pace şi desfătare cu El. Şi dintr-o dată vestea că ai o problemă de sănătate îţi taie tot elanul călătoriei. Te apucă frica şi te gândeşti la ce-i mai rău. Şi îndoia se cuibăreşte în viaţa ta. Când ajungi într-un asemeena moment, nu te teme…crede şi nu te îndoi. Isus e acolo, n-a pierdut corabia vieţii tale de sub control.

Pune în evidenţă puţina ta credinţă. Un om din norodul cel urma pe Isus avea o problemă. Fiul lui era curpins de duhuri necurate. L-a dus la ucenicii lui Isus ca să-l vindece. Ucenicii n-au putut face lucrul acesta. Nu l-au putut elibera pe acel tânăr de problemele demonice cu care se confrunta. Omul care avea fiul cu acea problemă apelează la Isus. Acesta îi vindecă şi îi eliberează fiul de posesiunile demonice. Ucenicii sunt contrariaţi. Ei de ce nu au putut face nimic, doar aveau împuternicrea de la Isus să facă asta. Isus le descoperă problema lor: aveau mult prea mică credinţa. Era sub mărimea unui bob de muştar…mică de tot. De ce? Din cauza îndoielii. Poate şi tu te confrunţi cu o poseiune demonică. Un păcat de care nu poţi scăpa. Te duci la unii şi la alţii şi-i întrebi ce să faci. Poate apelezi la unii din ucenicii lui Isus şi nu se întâmplă nimic. Când ajungi într-un asemenea moment nu te teme…apelează la Isus. El te scapă..dar în acelaşi timp îţi arată ce înseamnă să ai puţină credinţă.

Produce confuzie în viaţa ta. La un moment dat ucencii au plecat într-un alt loc împreună cu Isus şi au uitat să ia de mâncare cu ei. Într-un asemena context Domnul le spune să se păzească de aluatul friseilor şi al cărturarilor. Ucenicii credeau că ce le spune Isus este legat de faptul că ei au uitat să ia pâine cu ei. Gândul lor era numai la mâncare şi probabil se îndoiau de capcitatea lor de a pregăti o călătorie. Nici măcar nu-şi mai aduceau aminte cum i-a hrănit Domnul, cu cinci pâini şi doi peşti, pe care-i avea un copilandru în punga lui. Dar Domnul nu le vorbea despre pâinile care hrănesc trupul. De fapt, Domnul îi atenţiona să aibă grijă nu de pâinea ce o produc fariseii şi cărturarii ci de învăţătura lor. Poate citeşti uneori în Scriptură unele pasaje ca acesta. Şi poate după ce citeşti devii confuz şi amesteci lucrurile. Ai auzit predici diferite din acel pasaj, ai citit comentarii despre acel pasaj şi mintea ta este confuză. Fiecare predicator a avut modul lui de abordare. Fiecare autor pe care l-ai citit a scos în evidenţă ce a considerat el de cuviinţă. Îndoiala îşi pune amprenta pe inima ta. Nu ştii după care predică să te iei. Când treci printr-o asemena stare nu te teme să apelezi la Isus. Stai tu cu El şi cu Scriptura şi te asigur că va dispărea confuzia cu privire la acel subiect.

Te face să eziţi în momente cheie. Vă aduceţi aminte de Petru. Când este în corabie şi-l vede pe Isus venind pe valuri spre ei. Deodată îi spune lui Isus să-i poruncască să meragă la El pe apă. Petru coboară din barcă şi păşeşte pe luciul apei. La un moment dat se uită împrejur, se uită în jos. Constată că începe să se afunde în valuri, datorită faptului că a ezitat pentru un moment să privească la Isus. Când şi-a luat privirea de la Isus, îndoiala şi-a făcut loc şi picioarele lui au început să se afunde în mare. Poate şi ţie ţi-a spus Domnul să cobori din barcă şi să începi să umbli cu El pe ape. Lucrarea ce o faci poate fi dusă numai dacă păşeti cu Isus pe ape. Poate ai grijă de oameni care locuiesc pe stradă şi fiecare acţiune a ta între ei …este posibilă numai dacă ai coborât din barcă şi mergi după Isus. Şi când mergi după Isus, El îţi arată pe unde să păşeşti. Şi pe măsură ce păşeşti pe urmele Lui găseşti resursele necesare şi soluţiile adecvate de slujire a aunor asemena oameni. Când  începi însă să priveşti după ajutor în stânga şi în dreapta, constaţi că începi să te scufunzi şi ţi-e tot mai greu să împlineşti acea lucrare. Când vezi că începi să te afunzi…ridică-ţi privirea spre Isus şi nu ezita să mergi pe drumul pe care ţi-l deschide El.

Produce îngrijorare în viaţa ta. Ucenicii la un moment dat se îngrijorau ce vor mânca cu ce se vor îmbrăca. Problema traiului de zic cu zi poare produce multă îngrijorare în viaţa cuiva. Dacă te vei gândi mereu, de unde vei avea bani pentru ca să-ţi ţii copii la şcoală, de unde vei avea bani să-ţi plăteşti casa, de unde vei avea bani să achiţi facturile în fiecare lună…vei deveni un om apăsat de griji. Domnul Isus îi lămureşte foarte repede pe ucenici cu privire la această chestiune. El care are grijă de păsările cerului, de florile câmpului, de vieţuitoare…nu v-a purta de grijă ,,coroanei creaţiunii sale”? Nu te mai teme şi nu te ma îngrijora de viaţa ta şi a familiei tale. Caută mai întâi Împăraţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui…şi El te asigură că îţi va da pâinea ca prin vis.

Aşadar NU TE MAI ÎNDOI…CI CREDE! Crede că dincolo de neputinţele tale, de credinţa ta mică, de şovăieli, de îngrijorări este Christos care are milă de tine şi te ajută să treci peste momentele de îndoială. Nu te teme…crede numai!

NU TE TEME… Domnul are putere să oprească furtuna!

Furtunile sunt realităţi cu care ne confruntăm fiecare. O boală necruţătoare… stârneşte furtună în trupul nostru. Un faliment în afaceri… stârneşte furtună în buzunarele noastre. Un eşec sentimental… stârneşte furtună în sentimentele noastre. Un păcat…stârneşte furtună în sufletele noastre. Un divorţ…stârneşte furtună în familia noastră. Sunt multe aspecte care genereză furtuni în viaţa noastră. Nu este deloc simplu să facem faţă furtunilor. Este aproape imposibil să învingem furtunile prin propriile noastre acţiuni. Avem nevoie de ajutor. Singurul care poate opri orice furtună din viaţa noastră este Dumnezeu. Nu te teme să apelezi la El… atunci când treci printr-o furtună !

Ce poate face Dumnezeu când eşti în furtună ?

Dumnezeu poate interveni în furtună. Când bate vântul şi zgâlţâie corabia vieţii tale, începi să tremuri şi să priveşti cu groază fiecare pală ce bate asupra ta. Când doctorul îţi descoperă o boală, momentul când îţi comunică acel lucru , este o pală de vânt care izbeşte puternic în viaţa ta. Fiecare examen şi analiză medicală care urmează sunt lovituri succesive ale vântului. Le simţi şi te îngrozesc. Când vântul bate puternic şi constant, nu te teme să strigi către Domnul. Cheamă-l în ajutorul tău ! Când vine El, ceartă vânturile. Intervenţia Domnului în furtuna prin care treci, schimbă starea ta de spirit şi mai ales datele problemei. Nu mai eşti singur. Nu faci singur faţă loviturilor puternice ale vântului pe care-l aduce acea boală în viaţa ta. El îţi dă putere în acea furtună.

Dumnezeu poate îmblânzi furtuna. Uneori furtuna se dezlănţuie asupra ta este  precum valurile mării care lovesc înfuriate ţărmul. Eşti într-un moment delicat în afacerile tale. Constaţi că, rând pe rând, afacerile pe care le ai… ajung la faliment. Îţi vezi economiile spulberate şi te apucă groaza zilei de mâine. Te gândeşti cu ce-ţi vei creşte copii. Te gândeşti din ce vei trăi. Te gândeşti cum vei acoperi pierderile consistente. Nu te teme când treci printr-o asemenea furtună, strigă către Domnul ! El are puterea să îmblânzească acea furtună din viaţa ta. Nu te aştepta să-ţi redea gloria din afacerile tale. Nu te aştepta să-ţi umple conturile de bani. Să ştii însă că El poate să-ţi ofere pâinea cea de zi cu zi, ţie şi casei tale. El poate îmblânzi furtuna financiară ce s-a năpustit asupra ta.

Dumnezeu poate potoli furtuna. Uneori se stârneşte furtuna în casa ta. Nu mai ajungi la consens cu partenerul de viaţă. Vă certaţi din orice. Fiecare întâlnire dintre voi stârneşte furtuna. Cuvintele voastre sunt precum urletul mării înfuriate. Ajungeţi la momentul în care rostiţi cuvântul …divorţ. Teribilă furtună. Psihologii şi pastorii nu vă mai pot ajuta. Când ajungi într-un asemenea moment… apelează la Domnul. Cheamă-l acolo cu tine în furtună ! El ştie să certe vânturile care produc furtuna, El ştie să potolească valurile care s-au ridicat. El poate potoli conflictul dintre tine şi partenerul de viaţă. Nu te teme să-l chemi pe El în furtuna prin care treci în viaţa de cuplu !

Dumnezeu poate elimina cauza furtunii. Sunt păcate pe care odată ce le săvârşim produc furtuni teribile în viaţa noastră. Un furt descoperit produce furtună. Urmează anchete, judecată şi consecinţe. Un adulter produce furtuni în viaţa noastră şi a celor din anturajul nostru. O viaţă trăită în minciună produce furtuni în viaţa noastră. Orice păcat produce furtună în viaţa noastră. O neascultare de Dumnezeu produce furtună în viaţa noastră. Aduceţi-vă aminte de Iona, care n-a ascultat de Dumnezeu să se ducă la Ninive. S-a încăpăţânat şi a plecat cu corabia la Tars. În fapt a păcătuit. De unde ştim ? Aceasta a fost concluzia la care au ajuns cei ce călătoreau cu el spre Tars. Păcatul unuia afectează întreaga comunitate din care el face parte ( familia, biserica, etc). Dacă îl chemi pe Domnul în ajutor în asemenea momente, El poate elimina cauza furtunii. Ce a făcut cu Iona ? A îngăduit să fie aruncat de corăbieri în mare. Ce s-a întâmplat ? S-a oprit furtuna. Nu te teme să apelezi la Domnul când treci printr-o asemeena furtună. Pregăteşte-te însă de ceea ce urmează. Domnul va elimina cauza acelei furtuni. S-ar putea să fie dureroasă acea eliminare, dar e singura soluţie.

Dumnezeu poate aduce liniştea. Câtă linişte au avut cei din corabia ce se îndrepta spre Tars, după ce Iona a fost aruncat în mare. Câtă linişte au avut în corabie ucenicii, după ce Isus a certat vânturile şi valurile. Câtă linişte este în casa ta, după ce tu şi soţia ta aţi fost eliberaţi de lucrurile care v-au dus în pragul divorţului. Când Dumnezeu intervine în oricare din furtunile din viaţa ta, se produce acea stare de linişte. Liniştea pe care o aduce Dumnezeu îţi ofereă pace lăuntrică şi siguranţa că eşti pe mâini bune. Nu te teme în orice furtună… să alergi la Domnul ! Ascultă-i îndemnul ! Urmează-i povaţa ! Lasă-L să intervină aşa cum ştie El ! Bucură-te de liniştea pe care numai El o poate aduce în furtuna ta !

 

NU TE TEME… când vine Isus în cetatea ta!

Cu câteva zile  înainte de a ajunge pe crucea din Golgota, Isus Christos a venit în Iersualim. A fost o intrare triumfală. Un eveniment total diferit de ceea ce urma să se întâmple în următoarele zile.

Ce se întâmplă când vine Isus în cetatea Ierusalimului?

Toată cetatea se pune în mişcare. Atunci când vine Isus, întreaga cetate se pune în mişcare. E mare agitaţie. Cei care “organizează” vizita lui Isus, pun în mişcare întreaga cetate. Se face publicitate. Oamnii află că vine o persoană importantă…Învăţătorul.

O întrebare este pe buzele tuturor: Cine este Acesta? Când se aude că vine Isus, întrebarea pe buzele multora este aceasta…cine este cel care vine? De ce vine? De ce este o persoană importantă? Ce-l face atât de important? Curiozitatea este mare. Oamnii îşi dau cu părerea. Răspunsurile sunt diferite. Întrebarea însă rămâne. Oamenii nu ştiu cu adevărat cine este Isus.

Oamenii se raportează la el în mod diferit. Unii sunt pro Isus. Alţii sunt contra Isus. O a treia opinie este a celor care sunt doar nişte simpli spectatori. Nu sunt nici pro Isus nici contra Isus. Se raliază în funcţie de situaţie celor două opinii şi poziţii faţă de Isus. Unii merg înaintea Lui, aşternându-şi hainele lor şi flori, ca semn de bun venit. Alţii merg în urma lui cântând şi lăudându-I Numele. Unii îi ies în întâmpinare şi din curiozitate stau pe marginea drumului…doar să-l privească. Fariseii se sperie, pentru că Isus le dă peste cap religia lor. Preoţii se înfurie şi se gândesc cum să scape de El…pentru că le încurcă socotelile.

Ce face Isus când vine într-o cetate?

Se duce la Templu. Isus se  duce în Casa Domnului. Este locul unde se simte în largul Lui. Este locul de închinare, de părtăşie cu Tatăl. Este locul destinat jertfei. Este locul unde se vorbeşte Cuvântul Domnului. Este locul care lui Isus îi este familiar. Este locul în care este obişnuit să vorbească cuvintele Tatălui, locul unde Voia Tatălui trebuie să primeze. Şi astăzi Isus… când vine într-o cetate, vine în Casa Domnului, în bisericile noastre. Vine de fiecare dată când suntem adunaţi în Casa Lui. Este locul unde El vine să se întâlnească cu cei ce alcătuiesc Biserica Lui şi care se adună într-o casă de rugăciune. Dar oare ce face Isus când vine în Casa Lui?

Face ordine în Templu. Odată ajuns în Casa Domnului, Isus este preocupat de ceea ce găseşte acolo. O Casă a Domnului în care se făcea comeţ. O Casă a Domnului privatizată. O Casă a Domnului în care cei care o administrau aveau propriile lor interese. Erau preocupaţi să-şi pună în valoare ideile lor novatoare şi uite aşa au făcut o mică “fermă” de miei vrednici de jertfit şi o “casă de schimb valutar” cu monedă proprie. Şi când vine Isus în Templu şi vede ce a ajuns acesta, are o singură expresie pe buze: aţi făcut din Casa Mea o peşteră de tâlhari. E momentul când Isus face ordine, momentul când ia biciul şi-i scoate afară pe toţi ceia care au transformat Casa Domnului dintr-o casă de rugăciune într-o peşteră de tâlhari. Isus vine şi astăzi în Casa Lui şi uneroi găseşte aceiaş situaţie ca şi cea din Templul de la Ierusalim. Biserici preocupate doar de programele şi imaginea lor. Biserici preocupate doar de afacerile lor. Biserici transformate în corporaţii, în care o mână de oameni mânaţi de interese doar de ei ştiute…manipulează şi gestionează lucrurile după bunul plac. Biserici în care ipocrizia a luat locul închinării. Biserici devenite doar nişte producătoare şi consumatoare de programe, în care rugăciunea este o cenuşăreasă bâlbăită ascunsă undeva printre întâlnirile lor periodice. Nu te teme când vine Isus şi găseşte starea asta într-o casă de rugăciune.Face El ordine. Când? Asta e problema Lui. Graficul “ curăţeniei” îl stabileşte El şi nu comitetul bisericii.

Restaurează rolul Templului. După ce face ordine în Templu, după ce alungă şi scoate afară tot ce întinează casa Lui, Isus o restaurează . Numai Isus poate face o asemenea curăţenie. Numai Isus poate reda Casei Lui rolul pe care-l are. Preoţii şi slujbaşii de la Templu n-ar fi putut face asta, pentru că erau toţi implicaţi în vreun fel în pervertirea Casei Domnului. Când Isus vine într-o biserică locală şi face ordine, El ştie cum s-o facă. Şi după ce face ordine, Isus e singurul care poate restaura acea “ Casă de rugăciune”. Şi când face El restaurarea…nu are nevoie nici de pastori, nici de diaconi, nici de membrii comitetului şi nici de liderii de grup mic. El are felul Lui de-a produce restaurarea Casei de rugăciune, după o curăţenie totală. Nu te teme când face Isus curăţenie în Casa de rugăciune în care te închini tu. El are şi puterea să restaureze acea Casă de rugăciune. El poate schimba oameni şi pastori şi comitete. El este Capul Bisericii şi face ce vrea în Casa Lui.

Vindecă orbii şi şchiopii. Când a ajuns în Templu, Isus s-a preocupat de vindecarea celor bolnavi. Le-a vindecat trupul şi sufletul. Oamenii cu probleme au fost întotdeauna obiectivul lui Isus. În Casa Domnului este locul cel mai potrivit în care El se atinge de oamenii cu probleme de sănătate trupească şi sufletească. Casa Domnului este locul unde oamenii vin să capete vindecare. Şi astăzi cei care vin în casa Domnului au nevoie să fie vindecaţi în primul rând de cea mai gravă problemă a lor: păcatul. Casa Domnului este “un spital” unde oamenii vin să fie vindecaţi. Isus face această lucrare şi astăzi. O face însă numai după ce scoate afară tot ce nu-L onorează pe El în Casa Lui. Nu te teme să vii cu problema ta la casa Domnului… Isus este gata să-ţi ofere vindecare!

Apreciază închinarea adevărată. Copiii care erau în Templu strigau şi cântau “ Osana”. Preoţii erau oarecum dernajaţi de ceea ce strigau copiii. Probabil erau deranjaţi de cântările copiilor, care poate erau un pic simpliste, fără o orchestră care să-i susţină. Probabil preoţii se gândeau… ce o să creadă Isus când aude nişte copii care mai mult strigă decât cântă? Isus însă apreciază mult modul lor sincer de închinare. Isus punctează importanţa laudei adusă Domnului dintr-o inimă sinceră, într-un mod simplu dar plin de profunzime. Când vine Isus în bisericile noastre astăzi, sunt convins că apreciază mult închianrea sinceră şi simplă a copiilor, tinerilor, fraţilor şi surorilor. Nu un cor, cu o orchestră şi nu un band fac ca închinarea să fie bine primită de Isus. Inchinarea are de-a face cu starea inimii închinătorilor. Isus apreciază închinarea ce vine dintr-o inimă curată şi sinceră. Când închinarea este în felul acesta, pentru El chiar nu contează dacă instrumentul tău este perfect acordat. Nu te teme să te închini Domnului aşa cum au făcut-o copiii în Templul din Ierusalim, în sinceritate şi simplitate. Domnul apreciază modul acesta de închinare.

Nu te teme când Isus vizitează cetatea în care locuieşti şi biserica în care te închini. El vine să facă ordine. El vine să redea bisericii rolul ei. El vine să schimbe vieţi. El vine să se bucure de acea închinare sinceră, simplă şi din toată inima!

NU TE TEME… când Dumnezeu îţi dă mai mulţi copii!

Iacov a venit singur la Laban şi după douăzeci de ani a plecat cu doisprezece copii. Când l-a văzut Esau, probabil uimit de numărul mare a întrebat …cine sunt aceştia? Casa mea, nevestele, ţiitoarele şi copiii mei. Şi despre Iov ni se spune că a avut şapte feciori şi trei fete. Când stai de vorbă azi cu oamenii şi îi întrebi câţi copii ai dori să ai, vei primi răspunsuri diferite. Unii vor spune…mi-e de-ajuns unul că şi aşa este greu să-i creşti. Alţii spun…vreau doi băieţi sau două fete. Unii spun…mi-aş dori un băiat şi o fată. Sunt însă şi unii care spun…câţi ne-a da Domnul. Şi unora Domnul le dă…cinci, şapte, zece, doisprezece…! Nu te teme când Dumnezeu îţi dă mai mulţi copii.

Ce sunt copiii?

Copiii sunt o minune pe care Dumnezeu o face în fiecare familie. Conceperea unui copil este o minune pe care nu o putem înţelege cu mintea noastră. Cele nouă luni în pântecele mamei sunt o minune, pe care Dumnezeu o face cu fiecare copil ce se naşte. Acolo, Dumnezeu îi ţese chipul într-un mod miraculos şi tainic. Dumnezeu prin creaţie a stabilit mecanismul acestei minuni. Când un copil se naşte într-o familie, printre primele afirmaţii pe care cei din familie le fac despre el este…,, e o minune de copil”. Chipul fiecărui copil este o minune a Creatorului. Nu te teme când Dumnezeu îţi dă copii, oricât de mulţi sunt ei, sunt o minune pe care Dumnezeu o face în casa ta.

Copiii sunt o binecuvântare de la Dumnezeu. Când Dumnezeu îţi dă un copil, în fapt îţi dă o binecuvântare. Binecuvântarea este de fapt o înzestrare de care Dumnezeu îţi face parte. Când îţi dă un copil te înzestrează cu ceva deosebit. Când îţi dă zece copii revasă potop de belşug peste tine. Fiecare copil este o revărsare de har divin peste ca ta. Nu te teme când Dumnezeu îţi dă mai mulţi copii, în fapt îţi înmulţeşte binecuvântările.

Copiii sut un dar de la Domnul. Darurile sunt lucruri pe care le primeşti de la cineva. Ele îţi sunt date ca urmare a faptului că-ţi doreşti lucrul acela. Alteori darurile sunt date cu ocazia unui eveniment. Copiii sunt şi ei un dar pe care Dumnezeu îl face unor familii. Printre altele, Dumnnezeu face acest dar familiei ca să-i perpetueze sămânţa. Copiii sunt cei care duc identitatea unei familii mai departe. Nu de puţine ori auzi vorbe de felul: ce bine seamănă cu tatăl său. Sau alteori auzi vorbe de felul… ce mâncare gustoasă a făcut fata asta, la fel ca mama sa şi bunica sa. Dumnezeu oferă în dar familiilor copii şi pentru ca aceştia să aibă un rol însemant în lucrarea lui Dumnezeu. Aduceţi-vă aminte spre exemplu de Solomon, copilul pe care Dumnezeu i l-a dăruit lui David. Nu te teme când Dumnezeu îţi face ca dar un copil. Priveşte-l ca fiind cel care va duce mai departe identitatea familiei tale şi mai mult decât atât, uită-te la el ca la un pion important al Împărăţiei lui Dumnezeu.

Copiii sunt un răspuns la rugăciune. Rahela şi-a dorit copii şi  a strigat către Domnul. Într-un final Dumnezeu i-a dat în dar pe Iosif şi mai apoi pe Beniamin. Ana la fel ca Rahela era stearpă şi a strigat către Domnul. Domnul i l-a dat în dar pe Samuel, pe care l-a închinat Domnului. Mai apoi i-a dat şi alţi copii. Sunt multe alte exemple de femei care au strigat către Domnul, care au petrecut ore şi ani în rugăciune cerând  un copil şi Dumnezeu a ascultat. Nu te teme când nu ai copii. Continuă să strigi către Domnul. Într-o zi, El va asculta în vreun fel rugăciunea ta. Dacă nu-ţi va da un copil din sămânţa ta, poate îţi va da un copil înfiat. Dumnezeu ia aminte la rugăciunea ta. Continuă să aduci cauza aceasta înaintea Lui.

Copiii sunt o răsplată de la Domnul. Sunt familii care-l onorează pe Dumnezeu cu viaţa, trăirea şi lucrarea lor. Nu au copii multă vreme. Dar vine o zi, când Dumnezeu răsplăteşte fidelitatea şi credincioşia acelei familii. Ana după ce l-a primit pe Samuel, l-a dăruit Domnului. Dumnezeu a luat aminte la atitudinea ei şi a răsplătit-o cu încă trei copii. Iov, după ce şi-a pierdut cei zece copii, în ciuda suferinţei prin care a trecut l-a onorat pe Dumnezeu. Şi Dumnezeu l-a răsplătit cu alţi copii. Nu te teme atunci când nu ai copii din diferite motive. Continuă să-l slujeşti pe Domnul, continuă să faci lucrarea Lui şi la vremea potrivită de El s-ar putea să te răsplătească cu ceea ce-ţi doreşti mult: un copil.

Copiii sunt un motiv de bucurie şi veselie. Când o mamă aduce pe lume un copil, lacrimile pe care le varsă atunci când îl vede, nu mai au legătură cu durerile naşterii ci cu bucuria vederii acelui chip minunat. Mi-aduc aminte câtă bucurie au adus de fiecare dată în casa noastră naşterea fetelor noastre. Dintr-o dată casa este plină de veselie. Copiii se joacă. Copiii cântă. Copiii produc veselie în casă. Bucuria şi veselia pe care ţi-o produc copiii întrece cu mult suferinţa şi greutăţile creşterii lor. Când vii obosit de la serciciu şi vezi zâmbetul şi privirea copiilor tăi,  dintr-o dată toate poverile cad şi te umpli pentru o vreme de bucurie şi veselie. Nu te teme când Dumnezeu  îţi dă mai mulţi copii. Fiecare copil e un motiv de bucuie şi veselie în casa ta. Cu cât mai mulţi copii… cu atât mai multe bucurii.

Copiii sunt o moştenire de la Domnul. Copiii sunt o avere de care Dumnezeu îţi face parte. Sunt cel mai valoros patrimoniu pe care Dumnezeu ţi-l încredinţează pentru o vreme în administrare. Moştenirea este ceva ce duci cu tine. Copiii sunt cei care duc mai departe idealurile familiei tale. Sunt cei prin care se transmite peste generaţii valorile cultivate în ei. Când ai o moştenire de bucuri de ea. O moştenire pusă în valoare aduce satifacţii deosebite. Copiii pe care Dumnezeu ţi-i dă, sunt un potenţial focar de satisfacţie pentru viaţa ta. Ce trebuie însă să ştii este faptul că o moştenire aduce roade dacă ştii s-o adminstrezi înţelept. Pune în inima copiilor tăi Cuvântul Domnului, în orice vreme şi când vor creşte mari… acesta le va schimba viaţa. Nu te teme când Dumnezeu îţi face parte de mulţi copii. Mulţi copii înseamnă o moştenire mare.

Psalmistul spune că omul care are casa plină de copii este un om fericit şi împlinit. Nu te teme când Dumnezeu îţi umple casa de copii. Bucură-te de harul de fi părinte. Fii un bun administrator al casei tale. Dincolo de prieteni, de fraţi şi surori, ceea ce rămâne şi are stabilitate… este familia ta, copiii tăi, nepoţii  şi strănepoţii tăi. Umpleţi tolba de ei!

NU TE TEME… să petreci o noapte cu Domnul!

Iacov era într-un moment tensionat din viaţa lui. Se apropia de tărâmul natal, împreună cu familia pe care şi-a întemeiat-o la Laban. Apropierea de casă îi aducea fiori reci pe şira spinării. De ce ? Pentru că urma să-l întâlnească pe fratele său, pe Esau, pe care l-a păcălit de vreo două ori. Ştia că se apropie un moment delicat…momentul scadenţei. Într-un asemena context, într-o noapte, în timp ce ceilaţi din familie dormeau, Iacov a rămas singur. A fost noapea pe care Iacov nu o va uita niciodată. A fost noaptea care a petrecut-o doar el şi Domnul. A fost o luptă pe care a purtat-o în noaptea aceea cu Domnul. A fost noaptea pe care Iacov n-a vrut s-o piardă. O noapte care i-a schimbat definitv destinul. I-a spus Domnului când acesta a vrut să plece, după ce i-a aplicat o lovitură la încheietura coapsei, că nu-L va lăsa să plece până nu-l va binecuvânta. Ăsta da tupeu. Să te lupţi cu Dumnezeu, să te schilodească şi tu să continui să-L provoci. Numai că încăpăţânarea lui Iacov în acea «  luptă cu Domnul »  a dat roade. Domnul l-a binecuvântat, schimbându-i numele din Iacov în Israel … « cel ce se luptă cu Dumnezeu ». Când Iacov şi-a dat seama că a stat faţă în faţă cu Dumnezeu şi a scăpat cu viaţă, a pus numele locului aceluia  Peniel « Faţa lui Dumnezeu  ». După o noapte petrecută cu Dumnezeu, Iacov n-a mai fost acelaşi!

Şi tu poţi să petreci o noapte cu Domnul. Să stai de vorbă cu El. Să te lupţi cu El în rugăciune. Să-l provoci pe Domnul. Te asigur că după o asemenea noapte, vei fi un alt om.

Ce poţi face într-o noapte petrecută cu Domnul ?

Laudă-L pe El ! Pavel şi Sila erau în temniţă. Pe la miezul nopţii ce credeţi că făceau ei ? Îl lăudau pe Dumnezeu. Şi nu erau într-o stare prea plăcută. Aveau picioarele în butuci. Erau după o bătaie cruntă cu nuiele. Îmi imaginez că pielea lor era numai firicele de sânge. În ciuda contextului total neprielnic, Pavel şi Sila aveau o întâlnire cu Dumnezeu. Şi nu una în care să strige…Doamne scapă-ne ! Nu, ci una în care ei cântau şi-l onorau pe Dumnezeu că le-a făcut parte de un asemenea moment. La fel era şi autorul Psalmului 119, când la un moment dat a petrecut o noapte cu Domnul, în care doar a lăudat Nemele Lui, pentru faptul că judecăţile lui sunt drepte. Pavel, Sila, Psalmistul au petrecut o noapte cu Domnul…onorându-L ! Rezultatul ? Dumnezeu a adus un cutremur pentru Pavel şi Sila în temniţă şi eliberarea miraculoasă. Nu te teme, atunci când eşti într-o asemena situaţie, să petreci o noapte de rugăciune şi stare de vorbă cu Domnul. Nu te teme să-i aduci laudă şi adorare, pentru faptul că ţi-a făcut harul să suferi pentru El. Nu te teme să-i aduci laudă… pentru modul în care El te va izbăvi din acea situaţie.

Mărturiseşte-ţi starea ! Samuel a petrecut o noapte cu Domnul. N-a avut o stare a inimii deloc liniştită. Nu era bucuros ci… trist şi mâhnit.  Era apăsat în sufletul lui. Îşi reproşa faptul că l-a uns pe Saul împărat. A stat o noapte întreagă să-şi plângă păcatul făcut. S-a lamentat înaintea Domnului. S-a pocăit de ceea ce a făcut. Era consştient că acea decizie n-a fost cea mai fericită. Nu avea linişte şi nici pace. Poate ai şi tu lucruri pe care ţi le reproşezi. Poate ai păcate care te apasă şi nu poţi dormi de ele. Nu te teme să petreci o noapte cu Domnul. Spune-i lui ce te apasă. Mărturiseşte-i Lui păcatul şi neputinţa ta. Nu te teme să-i spui cât de penibil te simţi. Nu te teme să-i spui că nu poţi scăpa de acea probleme. Stati noaptea întreagă şi spune-i lui povara ta. Dar după ce i-ai spus-o, pocăieşte-te, schimbă-ţi atitudinea şi lasă-L pe El să dea soluţii !

Mulţumeşte-i Lui pentru călăuzire! Domnul Isus şi-a ales mulţi ucenici în timpul lucrării lui. La un moment dat erau vreo şaptezeci de ucenici care şedeau la picioarele lui şi învăţau. Isus trebuia să aleagă dintre toţi doar doisprezece ucenici, pe care să-i trimită cu Evanghelia şi care să devină apostoli. Sunt convins că pentru El era destul de clar cine sunt cei aleşi. Cu toate acestea a petrecut o noapte în rugăciune. A stat de vorbă cu Tatăl. Nu ni se spune că i-ar fi cerut ceva. Eu cred că a fost o discuţie între Tată şi Fiu, în care Domnul a mulţumit pentru călăuzirea ce i-o va da în alegerea celor doisprezece. După aceea noapte, a doua zi, Isus i-a ales pe cei doisprezece apostoli. Şi tu ai multe alegeri de făcut în viaţă. Sigur te confrunţi cu ele şi uneori te gândeşti care e cea mai bună soluţie. Nu te teme să petreci o noapte cu Domnul. Nu te duce să-i ceri nimic. Mulţumeşte-i pentru călăuzirea ce ţi-o va da în clipa când vei face alegerea. Mulţumeşte-i pentru soţul sau soţia ce ţi-o va da. Mulţumeşte-i pentru slujba ce ţi-o va da. Stai de vorbă cu El şi mulţumeşte-i anticipat pentru călăuzirea din alegerile ce urmează să le faci.

Mijoceşte pentru vrăjmaşii tăi. David era hăituit de vrăjmaşii săi. Saul a fost cel mai de vază vrăjmaş a lui David. David a suferit enorm de pe urma vrăjmaşilor săi. A petrecut şi el o noapte cu Domnul. A fost o noapte de oftat şi plâns în rugăciune. O noapte în care a gemut de durere… ca să-l audă Domnul. Era preocupat ca Dumnezeu să-l scape de toţi cei ce se luptă împotriva lui. Îşi dorea eliberare. Îşi dorea linişte. Îşi dorea pace. Dorea ca să-i vadă pe vrăjmaşii lui puşi la punct. Toată noaptea a plâns şi a gemut în rugăciune mijlocind pentru vrăjmaşii lui. Nu te teme să plângi şi să gemi de durere înaintea Domnului. Nu te teme să petreci o asemenea noapte cu Domnul. Spune-i lui toată durerea. Spune-i Lui ce te apasă. Mijloceşte pentru cei care te urăsc. Mijloceşte pentru cei din familia ta care-ţi « portă sâmbetele ». Mijloceşte pentru cei din biserica ta care te duşmănesc şi se poartă cu tine ca şi cum n-ai fi din familia Domnului.

Cere-i să te ajute să faci voia Lui. Domnul Isus era la câteva ore înainte de Calvar şi cruce. S-a dus în grădina Geţimani şi a petrecut o noapte în rugăciune. Doar El şi Tatăl. Acolo în Gheţimani a căzut cu faţa la pământ şi cuprins de durere şi spaimă, a cerut Tatălui dacă este posibil să înlăture « paharul acesta » de la El. Era îngrozit de ceea ce urma să se întâmple. Cu toate că a cerut Tatălui să-l scape de acel moment, l-a implorat pe Dumnnezeu să se facă Voia Lui. Nu ştiu ce te îngrozeşte pe tine. Nu ştiu povara pe care o duci. Nu ştiu de ce anume îţi este frică. Indiferent care e problema, nu te teme să te duci cu ea înaintea Domnului. Cere-i izbândă. Dacă este o boală …cere-i vindecare. Dacă este un impas…cere-i soluţii. Nu uita însă după ce i-ai cerut, să menţionezi că accepţi lucrul care El consideră că este mai bun pentru tine în acel moment. Nu te teme să-l laşi pe Domnul să decidă ce-i mai bine să se întâmple. Cere-i să te ajute să faci Voia Lui şi să te conformezi Voii Lui.

Nu te teme să petreci o noapte de veghe şi rugăciune cu Domnul ! Vei ieşi din acea noapte binecuvântat de El !