Colindul pe mapamond(1)

Se apropie Sărbătoarea Nașterii Mântuitorului. Peste tot se aud colindele. Să ascultăm un colind african.

 

 

Ai…

Israelul era în al nouălea cer după ce zidurile Ierihonului au fost dărâmate. A fost o victorie mare la Ierihon. Drumul spre celelalte cetăţi era deschis. Nici n-au stat prea mult pe gânduri şi s-au şi aruncat asupra următorului obiectiv: Cetatea Ai. Ce-a urmat…?

ÎNFRÂNGEREA.  Iosua a trimis două iscoade la Ai să iscodească cetatea. Aceştia s-au întors cu un mesaj încurajator…n-avem ce bate de ei ! Ei au avut şi un îndemn simplu pentru Iosua…nu obosi tot poporul, ajung trei mii de oameni să cucerească cetatea. Surpriză însă…cei din cetatea Ai i-au fugărit pe cei din poporul Domnului, le-au omorât 36 de oameni administrându-le o înfângere ruşinoasă. Două elemente au contribuit la această înfrângere. În primul rând păcatul lui Acan…cel care a luat din Ierihon pentru sine din lucrurile date spre nimicire. În al doilea rând o strategie greşită a lui Iosua, care nu l-a mai întrebat pe Domnul ci s-a bazat pe informaţiile spionilor şi probabil pe experienţa sa militară. Asemenea lor şi noi experiem după câte o biruinţă deosebită o înfrângere dureroasă.Poate în ultimul an ţi-ai petrecut cea mai mare parte a timpului liber cu colegii tăi, la fotbal, golf, etc.  Tocmai te-ai bucurat de faptul că unul din colegii tăi de muncă invitat de tine la biserică s-a întâlnit cu Christos. Zilele trecute s-a botezat şi ai fost plin de mândrie şi satisfacţie pentru decizia lui. N-ai ezitat să spui celor din biserică…eu l-am adus la biserică. Te-ai simţit extraordinar când fraţii , surorile şi unii din familie ţi-au zis…felicitări ! A meritat să insişti, a meritat să mergi cu el la golf, la călărie, la fotbal, să te preocupe mântuirea lui. Dar în tot acest timp n-ai mai avut timp cu fiul tău de şaptesprezece ani. N-a trecut multe zile de atunci şi într-o zi fiul tău… pe care l-ai dus de mic la grupa de copiii în biserică, este surprins consumând droguri şi internat într-un centru de dezintoxicare. Eşti şocat, că doar l-ai dus la biserică. Ba chiar l-ai întrebat înainte de ultimul botez…tu nu vrei să te botezi?. Dar în ultimul an n-ai avut timp să stai cu el mai mult de cinci minute pe zi. Ai avut timp pentru serviciu, pentru colegi, pentru socializare cu alţii… dar nu ai avut timp pentru fiul tău. Ai ignorat cuvintele apsotolului Pavel „ Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, şi mai ales de cei din casa lui, s−a lepădat de credinţă şi este mai rău decât un necredincios.” ( 1 Timotei 5.). Rezultatul: ţi-ai pierdut fiul şi familia ta , soţia, fiica ta, părinţii voştri…sunt răvăşiţi de durere. Cu toţii resimt înfrângerea şi ruşinea.

ÎNTREBĂRILE. Iosua privind rezultatul dezastruos al bătăliei de la Ai …a fost marcat profund de înfrângere. Şi-a sfâşiat hainele, s-a aruncat cu faţa la pământ.Şi-a presărat ţărână în cap şi a stat înaintea Chivotului Domnului toată ziua. Nu numai el ci şi bătrânii lui Israel. Şocul înfrângerii a fost enorm. Ruşinea a fost mare. Deznădejdea a fost cumplită. Şi în această agonie…Iosua pune trei întrebări care îl măcinau. Prima : „Ah! Doamne Dumnezeule, pentru ce ai trecut pe poporul acesta Iordanul, ca să ne dai în mâinile amoriţilor şi să ne prăpădeşti?”(Iosua 7.7).Iosua începe să-l chestioneze pe Dumnezeu şi oarecum să-l acuze că vrea să-i dea în mâinile duşmanilor. O înfrângere şi Iosua vede un capăt de drum. Uită tot ce-a promis şi-a făcut Dumnezeu cu poporul. A doua întrebare: „Dar, Doamne, ce voi zice, după ce Israel a dat dosul înaintea vrăjmaşilor lui?”(Iosua7.8). Iosua îşi făcea probleme de imagine. Ce mai poate el zice în faţa unei înfrângeri ruşionoase.Se gândea la imaginea lui şi imaginea poporului Israel făcută ţăndări de această înfrângere. Tot ce a câştigat la Ierihon s-a dus pe „ apa sâmbetei” la Ai. Iosua pune şi a treia întrebare: „Canaaniţii şi toţi locuitorii ţării vor afla; ne vor înconjura şi ne vor şterge numele de pe pământ. Şi ce vei face Tu Numelui Tău celui mare?”(Iosua 7.9). Iosua este preocupat de destinul lui şi a poporului ca urmare a înfrângerii. Dar  pe Iosua îl interesează şi felul în care Dumnezeul poporului va fi perceput de celelalte popoare. Pe Iosua îl interesează imaginea pe care Dumnezeul în care şi-a pus încrederea …o va avea  după înfrângerea lor. Trei întrebări la care Iosua aştepta un răspuns. Un răspuns …care n-a venit. Asemenea lui şi noi când avem parte de-o înfrângere ne punem întrebări şi aşteptăm răspunsuri. Poate experienţa avută cu fiul tău ajuns la dezintoxicare ca urmare a consumului de droguri determină în tine întrebări de genul: Doamne de ce m-ai lăsat să trec printr-o asemenea experienţă? Ce-o să zică colegii despre mine? Cum o să le mai pot eu vorbi despre transformarea pe care o face Christos ? Cum o să-i mai pot chema la biserică? Ce-o să zică oamenii despre puterea Ta de Dumnezeu când se vor uita la înfrângerea şi ruşinea provocată de fiul meu? Înfrângerile întotdeauna vor provoca întrebări. Întrebări la care cu siguranţă vei aştepta răspuns. Un răspuns care s-ar putea să nu-l primeşti niciodată.

ÎNDEMNURILE. Interesant este faptul că Dumnezeu  nu-i răspunde lui Iosua la întrebările punctuale puse. Dumnezeu însă îl ajută pe Iosua să înţeleagă de ce a ajuns să experiementeze înfrângerea ruşionasă de la Ai. Dumnezeu îi descoperă lui Iosua unde este de fapt poblema…cineva a păcătuit, cineva a călcat legământul, a luat din lucrurile date spre nimicire, le-a ascuns, a minţit. Dumnezeu îl conştientizează pe Iosua că nu răspunsul la întrebările puse de el este important în soluţionarea problemei lor ci nimicirea lucrurilor care au fost luate din Ierihon . În acest context Dumnezeu are trei îndemnuri pentru Iosua. Primul îndemn: scoală-te…nu pierde vremea cu bocituri şi întrebări. Al doilea îndemn: sfinţeşte poporul…pentru că la mijloc este un păcat. Al treilea îndemn:  soluţionează problemă…identifică cine se face vinovat de situaţia în care a ajuns poporul şi nimiceşte-l. Iosua a luat aminte la fiecare îndemn şi a făcut întocmai cum i-a cerut Domnul.  La fel procedează Dumnezeu şi cu noi atunci când frământaţi de înfrângerile trăite ne punem şi punem întrebări. Experienţa trăită cu fiul ajuns la dezintoxicare  te-a adus într-o stare ca cea a slăbănogului. Nu mai eşti în stare să faci nimic. Eşti ţintuit locului.Ţi-ai pierdut tot orizontul şi te frămânţi căutând răspuns la întrebări. Şi într-un asemenea context deschizi Biblia şi Dumnezeu are un mesaj clar pentru tine: „ «Ţie îţi poruncesc», a zis El slăbănogului, «scoală−te, ridică−ţi patul şi du−te acasă.»” ( Marcu 2.11). Duhul lui Dumnezeu îşi spune: nu te mai considera un handicapat şi nu mai pierde vremea cu lamentări, cu întrebări, cu reproşuri. Cu asta nu rezolvi nimic. Scoală-te! Acţionează! Schimbă-ţi atitudinea! Cum? Ia aminte la ce le spune Pavel celor din Tesalonic „Căci Dumnezeu nu ne−a chemat la necurăţie, ci la sfinţire”.( 1 Tesaloniceni 4.7) .Sfinţirea o lucrează Dumnezeu în viaţa ta şi a familiei tale. Cheamă întreaga familie la sfinţire şi dedicare Domnului. Ia un timp de post şi rugăciune cu întreaga familie. Petrece timp adâncindu-te în Cuvântul lui Dumnezeu. Şi pe măsură ce te vei adânci în Scripturi… Dumnezeu îţi va descoperi de ce ai ajuns să experimentezi înfrângerea şi ruşinea cu fiul tău. Vei înţelege cine, unde şi când a greşit.Şi mai mult decât atât… Dumnezeu  îţi va descoperi soluţia pentru problema ta. El îţi va lămuri lucrurile care pentru tine acum par ascunse Cum? Prin Duhul Lui …aşa ne spune Pavel „Nouă însă Dumnezeu ni le−a descoperit prin Duhul Său. Căci Duhul cercetează totul, chiar şi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu „( 1 Corinteni 2.10). Acest lucru se întâmplă când renunţi să mai pui întrebări şi iei aminte la îndemnurile pe care Dumnezeu ţi le aduce prin Duhul Lui.

ÎNGROPAREA. Iosua înţelege de ce au pierdut bătălia de la Ai. Cu ajutorul lui Dumnezeu…Iosua identifică vinovatul în persoana lui Acan, fiul lui Carmi din seminţia lui Iuda . Acesta chestionat de Iosua îşi mărturiseşte păcatul recunoscând că a greşit. Iosua recupereză din cortul familiei lui Acan „lucrurile date spre nimicire”  le ia  dimpreună cu cortul şi tot ce aparţinea familiei. A luat pe Acan împreună cu familia, cu bunurile lor, cu animalele lor şi lucrurile date spre nimicire şi i-a dus în valea Acor. Acolo Iosua are un mesaj scurt pentru Acan. Îi pune o întrebare …” Pentru ce ne-ai nenorocit?”. Apoi îi comunică scurt….” Şi pe tine te va nenoroci Domnul azi”. Ce a urmat? Acan cu familia au fost ucişi şi peste ei şi bunurile lor poporul a ridicat un morman de pietre…un monument care să amintească tuturor că Dumnezeu nu tolerează păcatul.Un monument care comunică un mesaj clar din partea lui Dumnezeu…” plata păcatului este moartea” ( Romani 6.23). Acolo în valea Acor… Acan cu tot ce-i aparţinea a fost îngropat. A fost un moment de adâncă tulburare dar şi de o adevărată eliberare a poporului. Dumnezeu aşteaptă şi de la noi să procedăm cum a procedat Iosua.Să înmormântăm păcatul. După ce Dumnezeu ţi-a descoperit cine şi ce a determinat falimentul şi dezastrul în familia ta, ca urmare a depistării fiului tău ca şi consumator de droguri…El aşteaptă să faci ceva.  Ce să faci?  În primul rând să iei aminte la ce spune apostolul Pavel în Romani 6.23 „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Cristos, Domnul nostru.” Şi când înţelegi că problema păcatelor care au generat tragedia din viaţa familiei tale nu o poţi rezolva decât în Christos, atunci  procedezi aşa cum spune Ioan   „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire” ( 1 Ioan 1.9). În contextul noului legământ… Dumnezeu nu-ţi cere să omori pe cineva din familia ta care se face vinovat de ce s-a întâmplat, pentru acel păcat a murit Christos. Dumnezeu  îţi cere în primul rând să-ţi identifici şi mărtuseşti vinovăţia şi apoi  să faci ce spune apostolul Pavel „De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli.” ( Coloseni 3.5). Dumnezeu îţi cere să omori mândria ta, superficialitatea, dezinteresul faţă de cei din familie, lăcomia, jumătăţile de măsură, pornirile păcătoase şi plăcerile tale private …devenite păcatele tale ascunse. Mărturtisirea păcatelori trebuie să fie însoţită de îngroparea lor, adică renunţarea la ele. E adevărat că mărtusirirea păcatelor va aduce oarece tulburare dar va deschide calea spre eliberarea ta, a familiei tale şi va crea premisele victoriilor următoare.

ÎNVINGĂTORII. Odată rezolvată problema păcatului, Iosua şi poporul  au o altă abordare cu privire la cucerirea cetăţii Ai. Ei iau aminte la strategia sugerată de Dumnezeu şi mai ales la promisiunea ce i-a fost făcută lui Iosua: iţi dau cetatea Ai cu tot ce este în ea! Bătălia este dusă de întreaga oaste pe baza strategiei stabilite de Domnul…o strategie militară care viza atragerea luptătorilor din cetatea Ai într-o capcană, prinderea şi nimcirea lor  într-o ambuscadă . Poporul a respectat întocmai ceea ce Iosua le-a cerut. Fiecare s-a aşezat la locul stabilit şi au acţionat la comada lui Iosua. Pe tot parcursul bătăliei Iosua a ţinut mâna cu suliţa întinsă spre cetate, până ce au fost nimiciţi douăsprezece mii de oameni şi a fost pârjolită cetatea Ai. Au nimicit tot ce le-a cerut Domnul lăsând pentru ei numai prada de război. A fost un nou moment de biruinţă ce s-a datorat Domnului şi a venit ca urmare a ascultării poporului de Domnul. Dumnezeu este gata să ne dea fiecăruia dintre noi o nouă biruinţă, dar numai în condiţiile unei atitudini de pocăinţă sinceră şi ascultare necondiţionată de El. Odată ce ai identificat cine poartă vina pentru falimentul fiului tău şi pocăinţa şi-a făcut loc în viaţa ta şi a familiei tale, începe o nouă etapă. Duhul lui Dumnezeu îţi descoperă un al mod de abordare a vieţii de familie. Pui din nou familia, soţia, fiica şi fiul tău pe locul cuvenit. Începi să dai timp în familie , rezolvând probleme, stând de vorbă cu fiica ta şi mai ales petrecând cu fiul tău ore preţioase în clinica de dezintoxicare. Vor trece zile, luni şi poate ani  în care va trebui să dai timp de calitate cu cei din familia ta.Va fi vremea când va trebui să faci faţă multor încercări şi să te înarmezi cu multă răbdare pentru că numai „răbdarea aduce biruinţă în încercare, iar biruinţa aceasta aduce nădejdea”.(Romani 5.4) . Nu uita ce spune înţeleptul în Proverbe  21:31 „Calul este pregătit pentru ziua bătăliei, dar biruinţa este a Domnului.” Într-o zi Dumnezeu va aduce din nou biruinţa. Vei experimenta o nouă victorie. Va fi ziua când fiica ta va spune…vreau să-l mărturisesc pe Christos, vreau să mă botez. Iar la botezul ei…primul care îşi va preda viaţa în mâna lui Christos va fi fiul tău. Vei fi din nou un învingător! Vei experimenta din nou victoria cu Domnul.

Ierihonul…

Ierihonul o cetate  ÎNTĂRITĂ şi ÎNCHISĂ. Aşa ne este descrisă cetatea  pe care Iosua şi poporul urma să o cucerească. Ziduri şi fortăreţe care din perspectivă militară erau greu de cucerit,  mai ales de „ o armata”  ca cea a poporului Israel. Porţi închise şi zăvorâte care nu permiteau  probabil nici unui şobolan să intre sau să iasă din cetate şi cu atât mai puţin unor oameni. Şi toată această stare din Ierihon era determinată de frica băştinaşilor cananiţi  la auzul  prezenţei în zonă a lui Iosua şi a poporului Israel.  Cam  acesta era peisajul de care a avut parte Iosua şi poporul când au poposit la poalele cetăţii Ierihon. Şi cu siguranţă că privind o asemenea scenă îşi puneau întrebări de genul… cum vom pătrunde noi în această cetate?…cum vom cuceri noi această cetate? . Din perspectivă umană nu aveau nici o şansă. Dar ei nu erau acolo de capul lor şi nici măcar ca urmare a unui plan făcut de ei. Ei erau în apropierea Ierihonului  pentru că Domnul îi promisese lui Iosua… «Iată, dau în mâinile tale Ierihonul şi pe împăratul lui, pe vitejii lui ostaşi. » ( Iosua 6.2). Asemenea cetăţii Ierihonului întâlnim şi noi adesea inimi întărite şi închise în carapacea păcatului. Sunt atât de ferecate că nu ai nici o şansă să ajungi la ele cu un cuvânt, cu o atitudine cu o invitaţie. Când înviţi posesorul unei asemenea inimi  să vină duminica la biserică… te izbeşti de un… nu …categoric. Când vorbeşti posesorului unei asemenea inimi despre Isus şi salvarea pe care El o aduce… îţi întoarce spatele şi te lasă vorbind singur. Şi probabil că într-un asemenea moment de panică îţi pui întrebări de genul… oare ce să mai spun unui asemenea om?… oare cum să mai vorbesc despre Isus unui asemenea om ?… oare nu cumva îmi pierd vremea?…n-ar fi mai bine să tac şi să-mi văd de treaba mea că oricum inima din faţa mea e un veritabil bloc de ghiaţă?. Nu…nu trebuie să te opreşti pentru că Domnul Isus ne-a dat fiecăruia un mandat: «Duceţi−vă în toată lumea şi propovăduiţi Evanghelia la orice făptură». ( Marcu 16.15) şi apostolul Pavel  îi spune lui Timotei « propovăduieşte Cuvântul, stăruie asupra lui la timp şi nelatimp» ( 2 Timotei 4.2) cu alte cuvinte … tu vorbeşte nu tăcea chiar dacă

«.. inima acestui norod s−a împietrit; ei aud greu cu urechile, şi−au închis ochii, ca nu cumva să vadă cu ochii, să audă cu urechile, să înţeleagă cu inima, să se întoarcă la Dumnezeu,….›» (Fapte 28.27)…şi să fie vindecaţi.

Ierihonul  o cetate ÎMPRESURATĂ şi ÎNCONJURATĂ. Aşa este starea ei zugrăvită în capitolul şase din cartea Iosua. Pe de-o parte se pare că era oştirea Domnului prezentă acolo înaintea lui Iosua  şi a poporului… împresurând cetatea. Deducem aceasta din întâlnirea surprinzătoare şi discuţia dintre Iosua şi Căpetenia Oştirii Domnului.  Lui Iosua i se cere să-şi scoată încălţămintea din picioare deoarece locul acela era unul sfânt. De ce era sfânt? Pentru că acolo era prezent Căpetenia Oştirii Domnului, Domnul Isus Christos în una din arătările Sale în perioada Vechiului Testament. Şi cu siguranţă că era prezentă oştirea Domnului, singura capabilă să sfărâme şi să înfrângă cetatea Ierihonului.  Era acolo Domnul cu oştirea Lui pregătiţi să dea Ierihonul  în mâinile lui Iosua şi a poporului Său. Pe de altă parte era acolo şi Iosua, cu poporul, cu o mână de oameni înarmaţi, cu preoţii ce sunau permanent din trâbiţe şi duceau Chivotul Legământului … un semn vizibil a prezenţei lui Dumnezeu. Iosua şi poporul aveau din partea Domnului o însărcinare clară. Ei aveau de înconjurat în linişte cetatea Ierihonului timp de şase zile, odată pe zi iar a şaptea zi de şapte ori. La cel de-al şaptelea înconjur din ziua a şaptea  trebuiau să strige.  Părea un ritual şi poate aşa era dintr-o anumită perspectivă. Dincolo de orice ritual era un act de ascultare şi încredere a poporului în Dumnezeu. Şi poporul trebuia să-şi facă slujba lui în timp ce Domnul şi-o făcea pe-a Lui. Astăzi noi suntem chemaţi să înconjurăm  inimile împietrite de păcat ale semenilor noştri. Să le înconjurăm cu rugăciunile noastre. Să le înconjurăm cu prezenţa noastră constantă.  Să le înconjurăm cu mărturia unor vieţi schimbate şi înnoite de Christos. Şi să facem lucrul acesta până când Christos va sfărâma aceste inimi. Nu ştim când şi nu ştim cum o va face Dumnezeu …dar un lucru ştim sigur că numai Dumnezeu poate convinge  un om de păcat, neprihănire şi adevăr. Numai Dumnezeu poate schimba o inimă. Numai Dumnezeu poate mântui. Dacă vrem ca inimile reci de piatră, împovărate de păcat să fie zdrobite… noi să ne facem treaba noastră şi aşteptăm ca Dumnezeu să zdrobească acea inimă şi s-o determine să capituleze. Fără lucrarea şi puterea lui Dumnezeu prin Duhul Sfânt nici o inimă nu poate fi cucerită pentru Christos.

Ierihonul o cetate  ÎMPIETRITĂ şi ÎNCĂPĂŢÂNATĂ. Timp de şase zile , cu spaima în vine, au privit la un popor care mărşăluia împrejurul zidurilor Ierihonului. O perioadă de graţie pentru ei. Un timp în care ar fi putut să capituleze şi să se predea. Un timp în care ar fi putut  să evite, poate,  dezastrul ce urma pentru ei. N-au avut nici o iniţiativă şi nici o reacţie. Au continuat în încăpăânarea lor de-a se baricada în interiorul unor ziduri… care credeau ei că vor fi un scut de apărare în faţa invaziei poporului Israel. Au crezut că sunt pietre ce nu pot fi mutate din loc. Ceea ce este de remarcat,  este că în ciuda faptului că ştiau că Dumnezeu a dat Israelului deja ţara în stăpânire, inclusiv Ierihonul, au ţinut-o pe-a lor. Au crezut în invincibilitatea lor chiar dacă erau îngroziţi de prezenţa poporului Israel în imediata apropiere a zidurilor Ierihonului.  Asemenea celor din cetatea Ierihonului noi astăzi întâlnim inimi reci şi împietrite care nu au nici o reacţie la ce se întâmplă în jurul lor. Vedem  semeni de-ai noştri care nu sunt afectaţi de vieţile schimbate a celor dimprejurul lor. Ne întâlnim cu oameni care au văzut puterea lui Dumnezeu la lucru în familia lor, atunci când cineva a fost vindecat în mod miraculos şi cu toate acestea ei  continua să-şi trăiască viaţa cu încăpăţânare… departe de Dumnezeu. Este o realitate cu care ne confruntăm cu atât mai mult cu cât trăim într-o perioadă când  se împlinesc cuvintele  din Matei 24:12

 « Şi, din pricina înmulţirii fărădelegii, dragostea celor mai mulţi se va răci.»

Este  o vreme ca cea descrisă de Ioan în prima epstolă în  2:18 «Copilaşilor, este ceasul cel de pe urmă. Şi, după cum aţi auzit că are să vină Anticrist, să ştiţi că acum s−au ridicat mulţi anticrişti: prin aceasta cunoaştem că este ceasul de pe urmă. » Este vremea când duhul Anticristului împietreşte multe inimi şi le determină să trăiască cu încăpăţânare o viaţă scăldată în pofte şi-n păcat. Şi cu toate că trăim şi asemnenea momente, când vedem că în ciuda evidenţelor tot mai puţini oameni se întorc la Dumnezeu, noi trebuie să continuăm să propovăduim şi să spunem cu toată tăria că «Împărăţia cerurilor este aproape!» ( Matei 10:7)

Ierihonul o cetate ÎNVINSĂ şi ÎNDOLIATĂ. Aşa arăta Ierihonul  în a şaptea zi, după ce zidurilem ei au căzut şi Dumnezeu a dat-o în mâinile lui Iosua şi a poporului. În ciuda zidurilor fortificate, în ciuda unor porţi închise, când Dumnezeu a intervenit  Ierihonul a cunoscut înfrângerea. Oricât de tare s-ar fi ţinut ei, orice armată puternică ar fi pus în lupta împotriva poporului Domnului  finalul a fost unul singur: înfrângerea. Cu Dumnezeu nu te pui. El întotdeuana este Învingătorul.  Ierihonul nu a devenit numai o cetate învinsă ci şi una îndoliată. De ce? Pentru că porunca Domnului a fost : nimiciţi tot! A fost plânset. Au fost vaiete. O scenă de coşmar cu trupuri de bărbaţi, femei, tineri, copii sfârtecaţi şi omorâţi.  Erau atâţia morţi că n-a mai fost cine să-i plângă. Acesta este destinul celor ce nu cred în puterea şi lucrarea lui Dumnezeu. La finalul intervenţiei lui Dumnezeu şi a poporului pe locul cetăţii au rămas numai nişte ruine care să amintească peste generaţii  cum pedepseşte Dumnezeu păcatul. Scena aceasta… din păcate o putem vedea adesea şi-n zilele noastre. Pe de-o parte oameni care aud Evanghelia şi continuă să trăiască în păcat şi împietrire. Oameni care au parte de intervenţia miraculoasă a lui Dumnezeu în vieţile lor sau a celor din familia lor şi continuă să trăiască în necredinţă.  Oameni care văd puterea lucrării lui Dumnezeu în vieţile semenilor lor şi continuă  să-şi trăiască cu încăpăţânare viaţa păcătoasă, plecând din lumea aceasta tot nemântuiţi.  Nişte oameni morţi cu toate că-i vedem umblând printre noi. Despre ei Biblia spune că sunt nişte oameni căzuţi sub mânia lui Dumnezeu. «Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu şi împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor care înăbuşă adevărul în nelegiuirea lor. » ( Romani 1.18). Pe de altă parte şi noi copiii lui Dumnezeu avem ceva de învăţat din această întâmplare. Aşa cum poporului Israel le-a cerut să nimicească tot, aşa ne cere şi nouă să omorâm lucrurile păcătoase din viaţa noastră. «De aceea, omorâţi mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăţia, patima, pofta rea şi lăcomia, care este o închinare la idoli. » ( Coloseni 3: 5). Şi această omorâre îmi este necesară mie şi ţie pentru că «Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce−i drept, am voinţa să fac binele, dar n−am puterea să−l fac. » ( Romani 7:18) . Probabil  că asemenea lui Pavel adesea eu şi cu tine strigăm « O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte…? » ( Romani 7:24). Răspunsul e unul singur : Christos!

«Acum, dar, nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Cristos Isus m−a izbăvit de legea păcatului şi a morţii. Căci − lucru cu neputinţă Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere − Dumnezeu a osândit păcatul în firea pământească, trimiţând, din pricina păcatului, pe însuşi Fiul Său într−o fire asemănătoare cu a păcatului, pentru ca porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului.În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului. Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace » ( Romani 8.1-6)

Ierihonul o cetate a ÎNDURĂRII . În această cetate efectiv măturată de pe faţa pământului, Dumnezeu s-a îndurat de curva Rahav şi familia ei. Când cetatea a căzut în mâinile poporului, Iosua a trimis cele două iscoade să scoată afară pe Rahav cu toată familia. Rahav şi familia ei au fost singurii supravieţuitori ai Ierihonului.  În ciuda faptului că era o femeie păcătoasă ea a beneficiat de îndurarea lui Dumnezeu pentru că s-a încrezut în El, salvând la momentul oportun cele două iscoade venite la Ierihon.  Ea a respectat întocmai înţelegerea cu iscoadele , beneficiind de har din partea lui Dumnezeu. Îndurarea lui Dumnezeu faţă de această femeie capătă o înţelegere mai largă atunci când o regăsim în lista genealogică a lui Isus Christos. Salvarea acestei  femei şi a familiei ei ne dezvăluie una din  enigmele lui Dumnezeu rostită de Pavel în  Romani 9:18  «Astfel, El are milă de cine vrea, şi împietreşte pe cine vrea. » La fel cum s-a îndurat în acea vreme de Rahav salvând-o din Ierihon, aşa se îndură azi de mulţi salvându-i din ghiarele celui rău, eliberându-i de păcat şi oferinddu-le viaţă veşnică. « Aşadar, nu atârnă nici de cine vrea, nici de cine aleargă, ci de Dumnezeu care are milă. » ( Romani 9.16).  Apostolul Pavel ne ajută să înţelegem  că «măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne−a adus la viaţă împreună cu Cristos» (Efeseni 2:5). « Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu». ( Efeseni 2:8). Da! Noi astăzi putem mărturisi că am beneficiat de Harul lui Dumnezeu. «Şi mărturisirea este aceasta: Dumnezeu ne−a dat viaţa veşnică, şi această viaţă este în Fiul Său. Cine are pe Fiul are viaţa; cine n−are pe Fiul lui Dumnezeu n−are viaţa. » ( 1 Ioan 5.11-12).  Putem afirma cu tărie că

«El ne−a mântuit, nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt, »  ( Tit 3.5)

Aşa cum unii dintre noi am fost mântuiţi, să trăim cu nădejdea şi convingerea că şi cei pentru care ne rugăm zi de zi… pot beneficia de îndurarea lui Dumnezeu tot prin har şi prin credinţă. Aşadar … nu înceta să te rogi pentru toţi cei de care vrei să se îndure Dumnezeu.

Dispreţuit…

Dispreţuit şi părăsit de oameni

Un Astru s-a ivit din nemurire,

Iar raza Lui – Lumină şi splendoare

S-a revărsat în taină peste omenire.

Om al durerii…pogorât din Slavă

Încorporând în El – Viaţă şi Cuvânt,

Obişnuit cu suferinţa oarbă

A presărat în inimi – Duh Sfânt.

Noi priveam la El ca la un monstru

Dispreţuindu-L, împingându-L în uitare,

Noi adoram figuri fără viaţă,

Pe lângă El – goneam cu nepăsare.

El…suferinţele noastre le-a purtat,

Zdrobit …plângea durerea muribundă,

Noi am crezut că-i pedepsit de Dumnezeu

Să străbată-n agonie…nebuna lumii undă.

Dar El era străpuns de-al nost păcat,

Crucificat pe culmea de ocară,

Isus …hulit, bătut, zdrobit,

A îngropat în moarte…cruda lumii povară.

Suprema-I jertfă ne-a adus pace,

Înlănţuindu-ne în Dragostea sublimă,

În rănile Lui s-a stins trecutul,

Şi-ele-i gravat  viitorul în lumină.

O…muribunzilor în existenţă,

Lumina Lumii …vă-nconjoară cu iubire,

Glorificaţi cu toţi  Suprema raţiune,

Ea vă oferă belşug etern – Nemurire.

Buciumi-satul din Ţara de sub Munte (2)

 Vedere de pe deal

 Castrul Roman

 Primăria

 Şcoala

 Pe Luncă

 Parcul central

 O casă ţărănească

 Casa lui Uncheşu

 Panoramă

Buciumi- satul din Ţara de Sub Munte (1)

Un sat cu şase biserici de români şi două de rromi.

 Biserica Baptistă

 Biserica Penticostală

 Adunarea Oastea Domnului

 Biserica Greco-Catolică

 Biserica Ortodoxă

 

La ceas aniversar…

În urmă cu 23 de ani Dumnezeu ne-a binecuvântat cu Ema.  Copilăria şi-a petrecut-o împreună cu Rebeca ( cealaltă fiică a noastră) pe la Charis , savurând grădina, livada, purcelaşii, caprele , legumele, fructele şi bucurându-se de compania copiilor orfani prezenţi acolo. Pe unul dintre ei, pe Daniel, l-a ” adoptat” şi-l consideră fratele ei. La şcoală a fost mereu preocupată să fie cea mai bună. La terminarea facultăţii sora ei i-a oferit o medalie, pe care o vedeţi în poza adăugată acestui post. Pe ea scrie ” EMA  nr.1  – fiică, soră, studentă„. L-a iubit şi-L iubeşte mult pe Domnul Isus. Pe la 14 ani a înţeles ce a făcut Christos pentru ea şi I-a deschis inima, devenind copila Lui. M-am gândit ce ar fi mai potrivit să-i scriu de ziua ei şi mi-am adus aminte de o poezie pe care am scris-o în urma cu ceva ani, poezie care cred că i se potriveşte.

De când te am pe Tine

Doamne, m-am schimbat

E-atâta soare-n mine

Cât nici nu am visat.

De când te am pe Tine

Doamne, mi-e aşa uşor

Şi sufletul din  mine

Pluteşte copleşit de zbor.

De când te am pe Tine

O Doamne, Mire-al meu

Sunt plin de fericire

Şi plin din Dumnezeu.

De când te am pe Tine

Doamne, al lumii Creator

Viaţa mea-i iubire

Şi-un nesecat izvor.

De când te am pe Tine

Doamne, nimic nu e prea greu

De-atâta bucurie

Iţi cânt din inimă mereu.

De când te am pe Tine

Doamne, sunt plin de pacea Ta

Şi Duhul Tău din mine

Mă umple zi de zi …cu Slava Ta.

La mulţi ani draga noastră Ema!

Români care ne fac cinste…(1)

Ne-a binecuvântat Dumnezeu ca naţiune cu oameni deosebiţi. Unii sunt printre noi. Alţii sunt pe alte meleaguri . Acolo …prin ceea ce fac şi sunt… lasă în urma lor mireasma plaiurilor mioritice. Oamenii îi preţuiesc şi îi apreciază. Noi cei rămaşi pe meleagurile natale, ar trebui să fim mândri că suntem reprezentaţi de asemenea oameni. Vă invit să ne bucurăm de muzica unei naiste, născută în România , care stârnit o vie emoţie pe o scenă în Germania. Este vorba de Petruta Kupper.

Tendinţe 2015…

La începutul fiecărui an… unii fac predicţii, alţii vorbesc despre an din perspectivă profetică iar unii vorbesc despre tendinţe. Tendinţe în modă, tendinţe în lumea politică, tendinţe în muzică, tendinţe…

În comparaţie cu predicţiile şi perspectiva profetică, tendinţele sunt mai la îndemâna noastră. Tendinţele ne descriu orientarea , năzuinţele, înclinarea firească , pornirea conştientă spre ceva într-un domeniu. Tendinţele sunt mai uşor de enunţat pentru că ele au la bază o analiză făcută pe baza unor criterii măsurabile, analiză care arată direcţia spre care se mişcă lucrurile într-un anumit domeniu.

Zilele trecute am primit un material, de la un prieten din Canada, cu tendinţele anului 2015 în biserică. Este un material scris de Thom S. Rainer , Preşedintele  LifeWay Christian Resources ,  implicat timp de doisprezece ani la  Southern Baptist Theological Seminary, unde a fost decan fondator al Şcolii de Misiune şi Evanghelizare Billy Graham. Thom S. Rainer este autor a 24 de cărţi. Mai multe informaţii despre el aflaţi aici.

Referitor la tendinţele anului 2015 pentru biserici , Thom S. Rainer  a scris  pe blogul său (http://thomrainer.com/) un articol intitulat: Fifteen Trends for Churches for 2015. Prima parte o puteţi lectura aici iar cea de-a doua parte aici.

Să urmărim cu atenţie dacă aceste tendinţe vor deveni realitate în 2015.

Portret aniversar

Tata s-a născut în 1937 în Buciumi, un sat din Ţara de Sub Munte. La trei ani a rămas orfan de mamă şi a fost crescut de o bunică. La 14 ani lucra pe Valea Prahovei la conductele de gaz. Pe la 20 de ani s-a căsătorit cu mama. Au aproape 60 de ani împreună şi cam tot atâţia ani de umblare cu Christos. M-am gândit adesea cum aş putea caracteriza viaţa lui tata, omul de la care am învăţat să-L iubesc pe Isus şi să-mi păstrez demnitatea chiar dacă trebuie să sufăr. Privind viaţa lui până astăzi cred că i se potriveşte de minune cuvintele rostite de apostolul Pavel în Romani 1.16

Căci mie nu mi−e ruşine de Evanghelia lui Christos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului;

După 83 de ani de călătorie “ prin valea umbrei morții” , la 9 Aprilie 2020 a plecat să-l întâlnească pe Acela care l-a iubit și slujit!
Fascinat de felul în care tata a ştiut să trăiască această realitate, am scris o poezie care cred că i se potriveşte.

Nu mi-e ruşine…sunt creştin

Sunt raţiune vie-n infinit,

O flacără stindard arzândă

Pe altarul Mirelui iubit.

Nu mi-e ruşine de credinţa mea

E un izvor ce curge din Iubire,

E un tumult…o unduire vie

Oferind muribunzilor…fericire.

Nu mi-e ruşine de Cuvânt,

El…Creator…în toate absolut,

Putere…incandescenta-i Lumină

Incendiind orice ungher tăcut.

Nu mi-e ruşine de Christos

Eternul pogorât din strălucire,

Un diamant ispăşitor pe cruce

Oferind prin Har…mântuire.

Nu mi-e ruşine…sunt creştin,

Sunt raţiune vie-n infinit,

Un pelegrin prin constelaţii

Spre un viitor…nemărginit!

La revedere dragă tată!