Un nume predestinat. Maria a fost fecioara prin care Dumnezeu şi-a adus Fiul printre pământeni . Maria este mama care m-a adus pe mine în această lume. Dar nu despre ele vreau sa vă vorbesc în acest post.
Vreau sa vă vorbesc despre o copilă, pe numele ei Maria, care trăieşte într-o comunitate de rromi. Am întâlnit-o zilele acestea . Când a văzut cele două maşini care s-au aventurat în colonia lor de lângă dig, Maria a fost prima care şi-a făcut apariţia. Avea un chip senin, o privire calmă, doi ochi albaştri în care licărea speranţa. Avea chipul unui copil care abia aştepta să se bucure de ce-i va aduce moşu. Poate chiar şi-a pus în geamul căsuţei, singurele încălţăminte avute ca să le umple cu ceva moşu. Căci se aflase că avea să vină Moş Crăciun şi acolo printre cocioabele lor.
Cel care ne însoţea s-a coborât din maşină şi s-a dus pe uliţa aceia să-i cheme pe copii. Dând cu ochii de Maria i-a grăit…tu nu eşti pe listă că n-ai fost acasă când am venit să văd câţi sunteţi, ca să-i spun moşului. Chipul Mariei s-a schimbat dintr-o dată. Am văzut-o că se retrage spre un gard de unde a privit întrega scenă. Copil după copil a primit cadoul de la moşu. Maria urmărea anesteziată întregul tablou. La un moment dat a zbughit-o la fugă şi a intrat undeva după un gard. Moşu venise dar nu şi pentru ea.
S-au terminat pachetele, s-a încheiat distribuirea şi-am urcat în maşină. În urmă era un grup de copii care desfăceau pachetele…dar undeva într-un colţ al acelei colonii Maria era zdrobită: moşu pentru ea nu venise.
Soţia mea a început să plângă. Lacrimile se prelingeau pe obrazul ei. Şi dintr-o dată a izbucnit…nu pot să văd cum un copil stă şi priveşte o asemenea scenă. Nu pot să suport tristeţea din ochii copilei. Mi se rupe inima când mă gândesc că în timp ce ceilalţi copii savurează bunătăţile primite, Maria cu siguranţă plânge. Pe ea n-a băgat-o nimeni în seamă. Ne-am oprit la primul magazin şi-am făcut în grabă încă câteva pachete.
Ne-am urcat în maşină şi ne-am întors în colonie. Uliţa era deja pustie.Când ne-am oprit la capătul ei, de după un gard s-a furişat Maria şi după ea încă un băieţel. Erau singurii rămaşi fără pachete, erau singurii care mai aşteptau cu speranţă că va veni moşu şi la ei. Când am coborât din maşină cu pachetele în mâini, ochii Mariei s-au umezit, obrajii i s-au îmbujorat şi într-un suflet a fost lângă noi. Atâta bucurie am putut vedea în ochii şi pe chipul ei că mi-au dat lacrimile. I-am dat cadoul, am îmbrăţişat-o şi-am plecat în grabă de acolo. Pe drumul spre casă mi-am adus aminte de cuvintele Mântuitorului :
Şi El, drept răspuns, le va zice: «Adevărat vă spun că, ori de câte ori n−aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie nu Mi le−aţi făcut.» ( Matei 25.45)
«Şi oricine va da de băut numai un pahar de apă rece unuia din aceşti micuţi, în numele unui ucenic, adevărat vă spun că nu−şi va pierde răsplata.» ( Matei 10.42)
Asemena Mariei, această micuţă şi neînsemnată fiinţă dintr-o comunitate de rromi , poţi întâlni în aceste zile în multe locuri din România copii ca ea.
Nu uita să dăruieşti un cadou de aceste sărbători unor asemenea copii şi-L vei face fericit pe Pruncul născut în ieslea din Betleem!
Picuri de rouă 