Mircea , un student la Colegiul Biblic Speranţa , a primit pentru vacanţa de vară un subiect interesant pentru un eseu. După ce au discutat despre legămintele lui Dumnezeu cu omul, şi, mai ales după analiza făcută asupra legământului harului, profesorul de teologie i-a dat ca temă de studiu „ Binecuvântările pe care Dumnezeu, în harul Său, le dă tuturor oamenilor.” Profesorul i-a recomandat să facă un caz de studiu pe o familie necredincioasă. Mircea a avut o reacţie la această recomandare şi i-a adresat profesorului o întrebare: ce legătură are harul cu oamenii necredincioşi?…ce binecuvântări să dea Dumnezeu unor păcătoşi vrednici de moarte?”. Profesorul, după câteva momente , oarecum panicat şi surprins de întrebarea lui Mircea, şi-a adus aminte de cuvintele unui teolog şi i-a spus: „ Dumnezeu revarsă peste oameni harul comun. Harul comun este acel har al lui Dumnezeu prin care El dă oamenilor binecuvântări nenumărate care nu fac parte din mântuire” ( Wayne Grudem- Teologie sistematică, Editura Făclia, Oradea, 2004, pag.689). Şi pentru ca să-l ajute pe Mircea să înţeleagă acest concept i-a adus aminte vorbele Domnului Isus din Matei 5:44,45 „Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blastămă, faceţi bine celor ce vă urăsc, şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc, ca să fiţi fii ai Tatălui vostru care este în ceruri; căci El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni, şi dă ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi.”.
Mircea s-a pus pe studiu. A încercat să găsească acel caz de studiu. Şi-a adus aminte că unchiul său locuişte lângă Adrian Orzoiu, om de afaceri, politician, sponsor al echipei de fotbal Clubul Atletic Semănătoarea. Astfel, a avut mai multe discuţii cu unchiul, cu familia acestuia, cu oameni care, într-un fel sau altul, îl cunosc sau au avut tangenţă cu acel om de afaceri şi familia lui. După o lună de studiu, Mircea a scris în sinteză un rezumat care să stea la baza eseului său.
Adrian Orzoiu are 42 de ani, este căsătorit, are două fete şi un băiat. Este de profesie inginer agronom şi multă vreme a fost arbitru de fotbal. Deţine 50000 de hectare de teren, unele proprietate, altele arendate. Povestesc vecinii care au pământ în zona în care el are, că anul trecut spre exemplu , un an mai secetos, pământurile lui erau adesea inundate de ploile târzii şi timpurii.
Un credincios care are vreo trei hecatre lângă una din proprietăţile lui Adrian era chiar contrariat că într-o vară foarte secetoasă, într-o după masă a venit o ploaie puternică care însă s-a oprit la mărginea pământului lui. Pământul lui Adrian a fost udat din belşug. Fratele nostru se tot întreba: Doamne de ce pământul lui l-ai udat şi pe al meu nu? Cum mie Doamne, copilul tău nu mi-ai dat ploaie şi lui i-ai dat din belşug. Şi atunci când ploaia întâzia să vină, Adrian avea un sistem de irigaţii ultramodern. Mii de hectare era inundate efectiv în câteva ore. A irosit mult timp să pună în funcţiune un sistem de irigaţii sofisticat, comandat adesea prin satelit, în funcţie de anumiţi parametri.Recoltele lui Adrian erau în fiecare an foarte bune. Rezultatele economice erau încântătoare.
Adrian avea o familie deosebită. O soţie frumoasă şi trei copii, nu numai frumoşi ,dar şi deştepţi. Era cunoscut, însă, şi ca unul fluştiuratic adesea. Avea întotdeuana bone la copii şi femei care se îngrijeau de nevoile casei. Uneori nu-şi ţinea mâinile la loc şi avea discuţii cu soţia pe această temă. Uneori discuţii se terminau în ceartă şi scandal.Nu de puţine ori aceasta a concediat bonele. Un vecin credincios care locuieşte nu departe de vila lui Adrian şi-a adus aminte că acesta a avut o perioadă o tânără credincioasă ca bonă. Când ea venea la muncă, în bucătărie sau în sufragerie se auzeau adesea acordurile unor cântări. Tânăra aceasta asculta „ Vocea Speranţei”. Interesant, spunea vecinul respectiv, atâta vreme cât această tânără a lucrat ca bonă, nu s-au auzit scandaluri între Adrian şi soţia lui. Tânăra aceasta a fost efectiv o binecuvântare pentru această familie. Mai mult, Adrian a fost atât de marcat de comportamentul acestei tinere că, atunci când a terminat facultatea, i-a dat un post de manager de proiect la una din firmele lui. În cinci ani, proiectul acelei tinere a fost unul dintre cele mai profitabile afaceri a lui Adrian.
Adrian era un om care avea noţiuni bine dezvoltate despre bine şi rău. Pasiunea lui, fotbalul, l-a făcut să investească enorm în echipa lui. Îşi dorea să câştige liga naţională. Unele persoane implicate în acest fenomen, i-au prezentat mecanismul ce i-ar aduce cu siguranţă titlul. Alţii i-au sugerat să plimbe valizele cu bani şi să premieze echipele care joacă corect cu adversarii săi la titlu. Adrian a spus nu. „Nu cred că este bine şi nici în folosul meu să încerc să câştig un titlu făcând lucruri imorale. Şi dacă nu câştig pe baza rezulatelor reale ale echipei, când ajung în Europa, mă fac de râs. Sunt de multă vreme implicat în acest fenomen , am fost arbitru internaţional şi niciodată nu mi-am bătut joc de cariera mea. Am respectat toate regulamentele”. A preferat să piardă campionatul anul acela. În următorii trei ani a câştigat la pas campionatul şi, la un moment dat, a ajuns în sfertuile ligii campionilor. N-a dat niciodată nicio valiză cu bani nimănui. Şi-a plătit proprii jucători cu cele mai bune salarii.
Adrian avea trei copii deosebiţi. Fiica lui cea mare avea de mică înclinaţii spre desen, spre pictură. La terminarea liceului era recunsocută ca o artistă de mare valoare. Picturile ei făceau înconjorul lumii în expoziţii în mari oraşe ale lumii. Îi făcea cinste lui Adrian. Talentul ei era apreciat în mediile artistice din ţară şi străinătate. Fiica cea mică s-a îmbolnăvit într-o zi. A ajuns să fie suspectă de leucemie. Din acel moment, Adrain a devenit un alt om. În fiecare zi, Adrian care se declarase de multe ori liber cugetător, intra în biserica, apindea o lumânare şi rostea „ Doamne dacă exişti ai milă de fiica mea.” Două luni a făcut acelaşi lucru, ca un mecanism învăţat. La două luni, rezultatele medicale ale fiicei lui arătau că nu este vorba de leucemie, ci a fost doar o anemie puternică, iar fetiţa şi-a revenit. Adrian a uitat drumul spre biserică.
Ceea ce m-a surprins la Adrian a fost un interviu pe care l-a dat unui ziarist de la publicaţia creştină „ Ultima Speranţă”. Întrebat fiind despre viaţa lui, acesta a descris cu multă pasiune : aspecte privind viaţa lui de familie, averile lui, afacerile lui, pasiunea lui pentru fotbal şi multe din împlinirile lui. În final ziaristul i-a adresat o ultimă întrebare: „ Domnule Adrian, din ceea ce mi-aţi spus, sunteţi un om fericit, împlinit, binecuvântat de Dumnezeu cu multe , dar vreau să vă întreb, dacă Dumnezeu ar îngădui ca în clipa următoare firul vieţii să vă fie curmat, ce credeţi unde aţi merge …în iad sau în rai?
Adrian începu să treacă în revistă donaţiile ce le-a făcut prin fundaţia lui, faptele bune pe care le-a făcut, acţiunile pozitive în care a fost implicat. După ce a făcut un inventar , a răspuns într-un final: cred că în rai, pentru că şi acolo e nevoie de oameni cu bani care fac binele. Ziaristul i s-a adresat: „cu respect, vreau să vă spun că toate faptele dvs bune înaintea lui Dumnezeu sunt o cârpă murdară şi intrarea în rai n-are nimic de-a face cu aceste fapte bune”. Adrian făcea o confuzie majoră : harul comun de care Dumnezeu face parte tuturor oamenilor n-are nimic de-a face cu harul Mântuitor. Foarte mulţi oameni care se bucură de binecuvântările harului comun al lui Dumnezeu experimentează în final cuvintele apostolului Pavel din Romani 1:21,22 „fiindcă, cu toate că au cunoscut pe Dumnezeu, nu L-au proslăvit ca Dumnezeu, nici nu I-au mulţumit; ci s-au dedat la gândiri deşarte, şi inima lor fără pricepere s-a întunecat. S-au fălit că Sunt înţelepţi, şi au înebunit;”. Unor asemenea oameni, trebuie să le vorbim şi să-i ajutăm să cunoască şi harul mântuirii. „ Căci prin har aţi fost mântuiţi, prin credinţă. Şi aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu.” (Efeseni 2:8).
Picuri de rouă 