Întrebări care mă frământă…

Sunt întrebări care mă bântuie adesea. Unele chiar mă chinuie. Altele mă răscolesc profund.

Știu că am o misiune pe care Dumnezeu mi-a încredințat-o…și mă întreb adesea dacă  o împlinesc sau nu. O fac bine sau …așa și așa. Mă frământă acest lucru chiar și atunci când sunt evidențe palpabile că fac ce trebuie să fac.

Ucenicia și facerea de ucenici e o realitate…dar uneori ea devine o raritate. Mă uit la oamenii care într-un fel sau altul se intersectează cu drumul pe care merg. Mă gândesc adesea dacă am făcut suficient spre a-i uceniciza. Nu știu …dar mi-ar plăcea să știu.

Imi doresc să văd în urma mea, copiii mei, nepoții mei, tinerii din biserica în care am slujit 12 ani, băieții orfani de care m-am ocupat, angajații mei, oamenii din grupurile mici cu care am lucrat… nu numai crescând în cunoașterea lui Christos ci devenind oameni consacrați în lucrarea și slujirea lor și de ce nu oameni care să fie preocupați de ucenicizarea altora.

Sunt ferm convins că “ ucenicii se fac nu se nasc” și dacă cât mai mulți am înțelege și practica “facerea de ucenici” din perspectiva lui Christos, lumea în care trăim ar avea altă față și societatea în care trăim nu ar cunoaște atâtea tragedii și monstruozități.