Când eram copil, eram un băiat mai « plin de viaţă ». Aşa că mama şi tata adesea trebuiau să găsească modalităţi de a mă domoli. Unori îmi promiteau că la Crăciun o să-mi cumpere o anumită jucărie sau un anumit lucru. După câte zile, în care încercam să fiu cel mai cuminte, le ziceam părinţilor mei : « aşa-i că mâine e Crăciunul ». Eu eram cu gândul numai la ce mi-au promis ei. Nu mă interesa pe mine când este Crăciunul în calendar, mă interesa ca ce mi-au promis să primesc. Şi voiam ca « mâine » să fie Crăciunul. Nu aveam răbdare deloc. Cam aşa suntem şi în relaţia cu Domnul. Avem promisiuni din partea Lui, dar nu avem răbdare să aşteptăm împlinirea lor. Am vrea ca « mâine » Domnul să împlinească ce ne-a promis. Am vrea « mâine » să ne dea soţia promisă. Am vrea ca « azi » să ne dea sănătatea promisă. Am vrea « urgent » să ne dea copilul promis. Şi lista e la îndemâna fiecăruia. Ne temem adesea că Domnul nu se va ţine de promisiune. Ne teme adesea că va fi prea târziu când Dumnezeu va împlini promisiunea. Dacă ne uităm în Scriptură contatăm că Domnul a împlinit promisiunile făcute. Numai că El nu le-a împlinit după calendarul nostru ci după al Lui.
Dumnezeu i-a promis lui Avraam şi Sarei că le va da un fiu şi s-a ţinut de promisiune. Este adevărat că Avraam şi Sara n-au prea avut răbdare şi au vrut să grăbească împlinirea promisiunii şi aşa a apărut Ismael din relaţia cu Agar. E adevărat că Sara nu putea să aibă copii. E adevărat că atunci când i-a fost făcută promisiunea Sara era în perioada când biologic nu mai putea concepe copii. Si cu toate acestea, Dumnezeu s-a ţinut de promisiune şi i-a dat Sarei cun fiu la bătrâneţe. Isaac, fiul promis s-a născut aşa cum a promis Domnul, chiar dacă Sara s-a temut că lucrul acesta nu se va întâmpla.
Domnul i-a promis lui Iosua că-i va da cetatea Ierihonului fără luptă şi s-a ţinut de promisiune. Iosua şi armata lui au trebuit să aibă răbdare timp de şase zile. Ei au trebuit să facă în fiecare zi acelaşi lucru…să înconjoare cetatea. Deveniseră o rutină ce făceau ei şi probabil că erau oarecum plictisiţi să aştepte împlinirea. Probabil că unii din ei se gândeau…de ce trebuie să facem lucrurile acestea dacă oricum Dumnezeu ne-a promis că ne-o dă. Poate alţii s-au gândit…de ce nu le-o dă Dumnezeu din prima zi. A şaptea zi, Domnul le-a dat cetatea Ierihonului aşa cum a promis.
Domnul i-a promis bătrânului Simeon că nu va muri până nu-l va vedea pe Mântuitorul şi s-a ţinut de promisiune. Simeon era un om neprihănit, unul care-l iubea pe Domnul. El ducea o viaţă sfântă şi aştepta mângăierea lui Israel. Duhul Sfânt era peste el. Cu siguranţă că Simeon aştepta împlinirea acestei promisiuni. Se uita probabil la trupul lui istovit de ani şi se gândea poate…oare chiar voi ajunge să-l văd pe Christosul Unsul lui Dumnezeu ? Poate a avut şi momente când o fi zis în inima lui…o fi uitat Domnul de mine. Sau poate o fi zis în inima lui…generaţia de după mine îl vor vedea pe Christos. Nu ştim dacă a avut asemenea momente, dar ştim că în ciuda faptului că era un om sfânt era om ca noi, cu îndoielile lui. Şi într-o zi a venit la Templu şi acolo a văzut doi părinţi care şi-au adus copilul să împlinească tot ce poruncea Legea. Duhul lui Dumnzeu i-a descoperit că Acela este Christosul. Simeon l-a luat în braţe pe pruncul Isus şi l-a binecuvântat pe Dumnezeu. Apoi i-a spus Domnului « acum slobozeşte în pace pe robul tău căci am văzut cu ochii mei mântuirea »… am văzut împlinindu-e promisiunea pe care mi-ai făcut-o!
Domnul i-a promis Martei că fratele ei va învia şi s-a ţinut de promisiune. Marta şi Maria erau apropiate Domnului. Domnul le iubea mult şi se simţea bine în casa lor. Ele aveau un frate, pe Lazăr. La un moment dat Lazăr a murit. Marta s-a dus la Domnul şi i-a zis « dacă erai acolo n-ar fi murit ». Şi Domnul i-a făcut o promisiune « fratele tău va învia ». Marta i-a spus Domnului : « ştiu că va învia la învierea de apoi ». Dar Domnul o atenţionează şi îi spune că Lazăr va învia şi ea se va bucra de prezenţa lui. Cu siguranţă că Marta s-a îndoit de această promisiune, mai ales când a văzut că Domnul zăboveşte şi Lazăr este deja mort de câteva zile. Domnul însă l-a înviat pe Lazăr şi l-a redat familiei pentru o vreme. În ciuda faptului că Maria şi Marta s-au temut că nu se va mai putea face nimic pentru fratele lor mort de câteva zile, Dumnezeu şi-a împlinit promisiunea : « fratele tău va învia Marta » ! Şi Domnul l-a înviat e Lazăr !
Domnul le-a promis ucenicilor că va trimite peste ei puterea Duhului Sfânt şi s-a ţinut de promisiune. Când ucenicii erau undeva ascunşi de frică, Domnul cel înviat li s-a arătat. I-a întrebat de ce sunt speriaţi şi tulburaţi. Le-a arătat semnul cuielor în palmele sale. Le-a reaminit ce le spunea înainte de crucificare, că are să se întâmple. Le-a reamintit că promisiunea trimiterii Duhului Sânt rămâne valabilă. Le-a cerut să rămână în cetate până ce se va împlini această promisiune. Cu siguranţă că în ciuda bucuriei revederii, aveau şi teama că împlinirea promisiunii s-ar putea să întârzie. Dar nu a trecut mult şi în ziua Cinzecimii Domnul a împlinit promisiunea şi Duhul Sfânt a lui Dumnezeu s-a pogorât peste ei şi i-a umplut de putere şi de daruri.
Sunt câteva din evidenţele pe care Biblia le aduce în atenţia noastră. Dumnezeu când promite ceva face. Este adevărat că Dumnezeu are calendarul Lui, care nu este ca al nostru. Când Dumnezeu îţi face o promisiune, nu te teme…vine ziua când o va împlini. Tu aşteaptă cu răbdare împlinirea acelei promisiuni. Tu crede că ce ţi-a promis va face. Nu ştiu când, dar ştiu că o va face. Aşadar nu te mai îndoi şi nu te teme…Domnul ce promite să ştii că face !
Picuri de rouă 