NU TE TEME… să aduci o jertfă ca Abel!

NTT04.01

Abel a fost cel de-al doilea fiu, cu care Dumnezeu i-a binecuvântat pe Adam şi Eva , după ce au fost ,, exmatriculaţi” din Eden. Şi cum fratele mai mare, Cain, avea forţă fizică, normal că era cel responsabil cu agicultura. Aşa că ţâncului de Abel i-a rămas să stea pe lângă vitele familiei. Cain şi Abel au crescut şi fiecare şi-a continuat îndeletnicirea lui. Într-o zi, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare din roadele pe care i le-a dat pământul. Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui. Probabil că unii se întreabă cum de au adus jertfe amândoi? Şi întrebarea pare legitimă, atâta vreme când mult mai târziu, în Levitic, avem relatarea felului în care Dumnezeu a reglementat pentru poporul său, cum să aducă jertfe. Cu siguranţă că atunci când Dumnezeu ,,l-a împachetat pe Adam” şi l-a scos afară din grădina Edenului, i-a dat învăţături şi cu privire la jertfe. Dumnezeu a fost dintotdeauna exact şi clar cu creaţia Sa. Ceea ce Cain şi Abel au făcut n-a fost ceva la voia întâmplării, ci a fost ceva ce Dumnezeu i-a spus lui Adam să facă. Dovadă stă faptul că Dumnezeu analizează cu atenţie jertfa fiecăruia. Şi ceea ce înţeleg când mă uit la această scenă, este faptul că Dumnezeu se uită în mod deosebit la omul care aduce jertfa. Dumnezeu este interesat de atitudinea cu care este adusă jertfa. Şi noi copii lui Dumnezeu suntem chemaţi să aducem jertfe. Nouă însă nu ni se cere să jertfim animale ( cum a făcut Abel) ci ,, să ne aducem trupurile noastre ( care unt temple ale Duhului Sfânt) ca jertfă vie “. Jerfa vie , este o jertfă plăcută lui Dumnezeu. Jertfa vie adusă lui Dumnezeu, este de fapt viaţa noastră trăită ,,sacrificial” pentru Domnul. Jertfa vie este este de fapt viaţa noastră dăruită pe de-a-ntregul lui Dumnezeu. Când este în felul acesta trăită viaţa, ea este o jertfă plăcută lui Dumnezeu, asemenea jertfei aduse de Abel, omul pe care autorul epitolei către Evrei îl aşează în galeria oamenilor credinţei.

Ce anume face plăcută jertfa noastră înaintea lui Dumnezeu? Dacă ne uităm în Scriptură, în Vechiul şi Noul Testament, putem identifica şi înţelege aspectele trăirii noastre, care fac din viaţa noastră ,, o jertfă plăcută lui Dumnezeu”.

Jertfa plăcută lui Dumnezeu este una adusă de bună voie . Dumnezeu nu ne obligă să ne dăruim viaţa noastră lui. Dumnezeu ne lasă libertatea să decidem. Când de bună voie decidem să ne dăruim viaţa în mâna Lui şi s-o lăsăm la îndemâna Lui, jertfa noastră este plăcută înaintea Lui.

Jertfa plăcută lui Dumnezeu este aceea care respectă cerinţele Lui. Dumnezeu ne primeşte atunci când venim la El. Dumnezeu acceptă viaţa noastră să fie a Lui. Dumnezeu însă stabileşte termenii în care noi trebuie să ne trăim viaţa, ca ea să fie o jertfă plăcută înaintea Lui. Dumnnezeu nu negociază cu noi. Dumnezeu impune standardul de viaţă plăcut Lui. Cine îl respectă, aduce o jertfă plăcută Domnului.

Jertfa plăcută lui Dumnezeu este cea adusă cu o inimă şi un duh zdrobit. Pentru Dumnezeu contează inima noastră. Inima noastră, sau altfel spus ,, fiinţa noastră “… ,,personalitatea noastră”, este cea care dictează acţiunile noastre. O inimă zdrobită este de fapt o inimă supusă Domnului. Un ,,duh zdrobit” este de fapt un duh aflat sub influenţa şi călăuzirea constantă a Duhului Sfânt. Smerenia şi umilinţa noastră este esenţială, pentru că ele arată cât de dependenţi suntem de Dumnnezeu. Când trăim o viaţă de smerenie, jertfa noastră este plăcută Domnului.

Jertfa plăcută lui Dumnezeu este cea adusă pe altarul Lui. Dumnezeu nu ne cere să ne jertfim viaţa pentru cauze caritabile sau de alt fel. Dumnezeu ne cere să ne dăriuim viaţa Lui. Şi când ne dăruim viaţa lui, viaţa noastră devine altarul unde Christos este prezentat în mod real, prin vorbe şi fapte. Actele caritabile devin consecinţe a trăirii noastre pe altarul lui Dumnezeu. O viaţă plăcută Domnului este una în care ,,tot ce facem este pentru slava Lui” şi asta nu este posibil decât atunci când ne punem viţa pe altarul Lui, adică la dispoziţia Lui.

Jertfa plăcută lui Dumnezeu este cea însoţită de pocăinţă şi predare. Dumnezeu aşteaptă de la noi să ne sfinţim în fiecare zi. Şi sfinţirea nu se poate fără pocăinţă. Dumnezeu aşteaptă de la noi să predăm toate aspectele vieţii noastre în mâna Lui. O jertfă plăcută lui Dumnezeu este viaţa noastră predată în întregime Lui. Asta înseamnă că nu avem nimic care să ne aparţină, ci totul este la dispoziţia Lui. Şi ca să putem trăi o asemenea viaţă este necesar ca să ne pocăim permanent.  În fiecare zi să renunţăm la lucrutile care ar putea face din viaţa noastră o jertfă neplăcută Domnului.

Jertfa plăcută lui Dumnezeu este aceea care are o mireasmă plăcută. Este important ce emană viaţa noastră. O viaţă trăită plăcut înaintea Domnului va lăsa în urmă o mireasmă ( un parfum) plăcut. Oamenii se vor delecta în prezenţa noastră. Mărturia vieţii noastre va marca multe inimi. Când cei din familia noastră, colegii noştri, vecinii noştri îl vor vedea pe Christos în viaţa noastră, jertfa noastră va fi una plăcută înaintea Lui.

Jertfa plăcută lui Dumnezeu este una adusă prin credinţă. Abel a trăit prin credinţă. Abel a adus o jertfă plăcută Domnului, prin credinţă. Nu poţi trăi o viaţă duhovnicească decât prin credinţă. Sunt lucruri pe care trebuie să le facem în viaţă, prin credinţă. Ne căsătorim şi noi ne încredem în Dumnezeu că familia ne va fi binecuvântată şi ocrotită. Luăm decizia să intrăm într-o lucrare prin credinţă. Habar nu avem ce va urma, dar ne încredem în Dumnezeu care ne-a promis că va fi cu noi. O viaţă plăcută lui Dumnezeu, adusă ca jertfă, este viaţa trăită prin credinţă şi nu prin vedere. Şi Dumnezeu onorează o asemenea jertfă.

Nu te teme să-ţi aduci viaţa ta pe altarul Domnului, ca o jertfă vie, care îi este plăcută lui Dumnezeu!

 

Reclame