NU TE TEME… să-ţi părăseşti casa părintească !

NTT04.16

Plecarea din casa părintească nu este un moment uşor, nici pentru părinţi şi nici pentru copii. Este însă un exerciţiu la care fiecare suntem provocaţi cel puţin de două ori. Prima dată când tineri fiind, ne căsătorim şi plecăm de lângă mama şi tata. A doua oară când părinţi fiind…privim cu nostalgie şi bucurie înlăcrimată momentul când copiii noştri pleacă. Când robul lui Avraam a ajuns la rudele acestuia şi a înţeles că Rebeca este cea sortită pentru Isaac, acesta a provocat-o să-l urmeze. A avut loc o discuţie între el şi familia Rebecăi, după care aceştia au întrebat-o pe fată dacă vrea să meargă. Răspunsul ei a fost scurt şi clar: da! Ce ţi-e şi cu dragostea, când te prinde nu mai contează câte mii de kilometri sunt între locul tău de baştină şi locul lui. Interesant este faptul că familia nu a avut nici un moment vreo reacţie de împotrivire la decizia Rebecăi, chiar dacă erau consţienţi că în viitor vor trebui să folosească câteva cămile să ajungă la ea, s-o mai vadă. Mai mult decât atât, au binecuvântat-o şi i-au dorit tot ce este mai bun pentru ea.

Ce se întâmplă când îţi părăseşti casa părintească?

Laşi în urmă. Întotdeauna când pleci din casa părintească laşi în urmă o parte din amintirile tale, pe care nu le poţi pune în rucsac. Laşi grădina pe care ai plivit-o. Laşi pisicile şi căţeii pe care i-ai hrănit. Laşi jucăriile care ţi-au fost dragi. Laşi casa în care ai locuit. Laşi pe mama şi pe tata înlăcrimaţi. Laşi anturajul, prietenii, colegii şi neamurile. Laşi obiceiurile locului.

Iei cu tine. Niciodată nu pleci singură. Întotdeauna iei cu tine amintirile plăcute, întipărite în mintea ta, în inima ta, pe memory stick sau în fotografii. Iei cu tine bagajul de cunoştinţe şi deprinderi de acasă. Iei cu tine lucrurile bune cu care ai cresut. Iei cu tine câte un lucruşor de care te-ai legat, poate o jucărie de pluş cu care ai dormit noptea. Iei cu tine reţele de mîncare ale mamei.

Priveşti înainte. Când ai pornit pe un asemena drum nu te mai poţi uita înapoi, decât să priveşti de unde ai plecat. Trecutul este istorie. Privirea ta, gândurile tale sunt înainte. Te uiţi cu atenţie la calea pe care ai început să mergi. Te gândeşti la cum va fi casa ta în viitor, cum îţi vei aranja camera de zi şi dormitorul. Te gândeşti la căminul tău, la copii pe care ai vrea să-i ai. Te gândeşti la jobul tău. Priveşti cu încredere şi emoţii la comunittea nouă în care urmează să te aşezi, la biserica pe care o vei frecventa.

Megi prin credinţă. Plecarea din casa părintească în aventura vieţii tale, nu e ceva simplu. Sunt multe necunoscute. Vor fi multe întrebări şi temeri. Te vei gândi la situaţiile posibile pe care s-ar putea să le întâlneşti în noul context. Vor fi nopţi nedormite şi suspine şoptite în surdină. În această aventură poţi pleca numai prin credinţă. Trebie să te încrezi în Dumnezeu şi să ai încredere în omul pe care Dumnezeu ţi l-a dăruit ca soţ. Fără credinţă, această aventură poate fi apăsătoare şi dureroasă.

Te aşezi la locul tău.  Fiecare are un loc bine definit în economia lui Dumnezeu. Pentru fiecare Dumnezeu rânduieşte un loc. Acel loc poate fi pentru o vreme, dar e locul tău. Şi dacă te vei muta din locul acela într-un alt loc…va fi tot locul tău. Este important ca la locul tău… să încerci să te familiarizezi cu lucrurile necunoscute. Trebuie să te obişnuieşti să trăieşti în noul context, cu noile rânduieli, poate cu noua cultură. Trebuie să înveţi să trăieşti noua viaţă alături de iubitul inimii tale. Trebuie să învăţaţi împreună să vă clădiţi şi să vă definiţi locul vostru. Nu este deloc uşor. Veţi fi o vreme două cultuti în conflict, care pe măsură ce se cunosc şi interacţionează…se armonizează împreună, funcţionând ca o orchestră. Este locul unde trebuie să vă acordaţi vieţile la aceiaş notă şi să învăţaţi cum este să fiţi pe aceiaş lungime de undă.

Când m-am căsătorit am trăit această experinţă. Soţia mea şi-a părăsit casa părintească şi m-a urmat pe mine. Nu voi uita niciodată despărţirea ei de părinţi, în locul unde ne-a chemat Dumnezeu pentru o vreme să locuim. Au fost lacrimi de ambele părţi. Ca bărbat care nu mi-am părăsit locul copilăriei şi al tinereţii, atunci mi-a fost greu să înţeleg întreg contextul . A venit însă momentul când… fetele mele au plecat rând pe rând din casa noastră. Atunci am înţeles valoarea lacrimilor soţiei mele din urmă cu aproape 30 de ani. Dar am mai înţeles că fiecare om are un loc al său de care nu trebuie să fie văduvit.

Nu te teme când vine momentul plecării din casa părintească. Este ceva natural, ceva ce Dumnezeu a aşezat în viaţa omului. Este un drum pe care fiecare este chemat să-l străbată. Când vine momentul, pleacă cu amintirile frumoase ale trecutului şi cu nădejdea împlinirii voii şi planului lui Dumnezeu, în locul unde El te vrea şi cu acela pe care ţi l-a rânduit! Când pleci… du cu tine şi binecuvântările pe care părinţii tăi le-au rostit la plecare. Când pleci, lasă în urmă mireasma plăcută a lucrurilor frumoase pe care le-ai înfăptuit în casa părintească. Când pleci…du-te cu bincuvântarea Domnului! Nu te teme să pleci! Drum bun.

Reclame