Ce se întâmplă dacă am păcătuit după ce l-am primit pe Christos?

Matei, un tânăr de 27 de ani, ajuns fără loc de muncă , a luat decizia de a pleca să-şi caute rostul prin Europa. Nu i-a fost deloc uşor să ia o asemenea decizie, mai ales că lăsa în urmă o biserică, un cor în care slujea, iar acasă, o mamă , doi fraţi şi trei surori ( toţi minori), dar şi o prietenă cu care avea în plan să se căsătorească. Înainte de a pleca, mama lui, cu ochii înlăcrimiţi, i-a spus:

– Dragul meu, oriunde te vei duce să nu uiţi cine eşti. Să nu uiţi că eu sunt mama ta. Să nu uiţi că ei sunt fraţii tăi.

– N-am să uit de nici unul din voi. Mă duc să caut ceva de lucru ca să vă trimit şi vouă ceva bani.

Mama nu s-a oprit însă numai la atât, ci a continuat:

– Matei, să nu uiţi ziua în care l-ai primit pe Christos ca Domn şi Mântuitor. Să nu uiţi, acolo printre străini, că ai fost cumpărat cu un preţ. Bagă bine de seamă la felul în care trăieşti. Lumea e rea. Lumea e înşelătoare. Acolo s-ar putea să vină multe ispite. Nu uita că tu eşti fiu de Dumnezeu.

– N-am să uit mamă.

Privi apoi cu coada ochiului spre fraţii şi surorile lui mai mici şi nu se putu abţine să nu verse o lacrimă. Cine ştie… când şi dacă îi va mai vedea.

Îşi luă bagajele, coborî în faţa blocului unde-l aştepta un taxi şi porni spre gară. La gară îl aşteptă Anişoara, fata cu care crescuseră de mic la grupa de copii. Era cea de care se îndrăgostise şi la care se gândea ca la viitoarea lui soţie. Au povestit preţ de câteva minute, apoi trenul a sosit în gară şi s-au îmbrăţişat. Lacrimi de-o parte şi de alta. La urcarea în tren, Anişoara i-a spus lui Matei:

– Să nu mă uiţi . Te aştept să revii. Sper ca la anul să te întorci şi să facem logodna.

– Nu te voi uita şi abia aştept să revin . Abia aştept să ne căsătorim. Mă duc să fac rost de bani să ne putem face şi noi un rost în viaţă.

Trenul se urni din loc în direcţia Budapesta- Viena. De acolo luă un alt tren spre Italia- Franţa – Spania. Odată ajuns acolo, într-o mică comunitate de români, fu sfătuit să meargă mai în sud deoarece ar fi ceva de muncă în agricultură sau poate chiar în construcţii. A ajuns la o fermă de căpşuni unde a început să lucreze zi lumină. La finalul fiecărei zile, fiecare muncitor trebuia să spună patronului ce anume a lucrat. Plata li se făcea săptămânal. La două săptămâni, a văzut că unii dintre colegii lui care lucrau mult mai puţin ca el câştigau aproape dublu. A fost curios să înţelagă ce se întâmplă. A constatat că, în realitate, atunci când fac raportul de muncă ei umflă cifrele, adică, spun că au făcut mai mult. Pe alţii i-a văzut că iau din lăzile cu căpşuni predate deja de alţi colegi. În minte i-a încolţit un gând: să facă ceva să cîştige mai mult. A vorbit cu şeful de echipă şi s-a oferit să facă şi de pază tot a doua noapte pentru asta urmând să fie plătit în plus. După câteva săptămâni a realizat că, de fapt, câştiga cam tot atât pentru că ziua de după noaptea de pază nu era deloc eficient. Ce să facă? Un gând i-a încolţit în minte… ce-ar fi ca noaptea , să sustragă din magazia unde se adunau căpşunii, câteva lăzi pline, pe care a doua zi să le amestece cu ceea ce culege el. Zis şi făcut. A început cu 5 lăzi apoi a ajuns la 10 lăzi, apoi la 15 lăzi. Veniturile i-au crescut.

În wekeend mergea în orăşelul din apropierea fermei. De obicei mergea la un film sau se plimba aiurea prin magazine. Într-o zi a văzut un tricou care i-a plăcut foarte mult. L-a luat, a mers la cabina de probe…l-a îmbrăcat pe sub hainele lui şi a plecat fără să plătească. Consţiinţa a început să-l mustre: nu-ţi ajunge că furi de la fermă, acum ai trecut la furat şi din magazine! A început să fie apăsat şi amărât. Îi era dor de casă. Îşi aducea aminte de cei dragi, de mama, de Anişoara şi de biserică. În acea stare de multe ori zicea: Doamne iartă-mă că am ajuns să fac astfel de lucruri şi ajută-mă să nu mai fac. Nu se putea opri. Într-o noapte a fost surprins de patron în timp ce scotea lăzile cu căpşuni. A fost dat afară şi ameninţat că ajunge pe mâna poliţiei. A plecat într-un alt oraş. Acolo a întâlnit doi români care ziceau că fac afaceri. Se ocupau de un grup de prostituate. Băieţii l-au provocat să se implice. Nu trebuia să facă mare lucru, decât să păzească din apropiere zona unde lucrau fetele şi să intervină dacă e vreo problemă. Era un fel de bodyguard. După câteva săptămâni de astfel de muncă, într-o seară , vrăjit de una din fete, căzu în plasa ei. Uită de Anişoara lui şi se lipi de fătuca care se prostitua în Spania. Trăi cu ea câteva luni bune până îşi tocă toţi banii adunaţi.

Într-o zi primi de acasă o veste: mama este grav bolnavă. La câteva zile, mama a murit. Din păcate, n-a avut bani să se întoarcă acasă la înmormântarea mamei. În frământarea lui a uitat să mai strige către Dumnezeu şi a început să-şi înece durerea în băuturi ameţitoare. Într-o seară , având ceva la bord şi mult curaj se luă de unul care i-a agăţat fătuca. Urmă o bătaie pe cinste, cu mâini şi picioare rupte. Interveni poliţia. Matei a fost dus la poliţie şi arestat pentru scandalul provocat. Pentru că nu avea un loc de muncă stabil şi nici o situaţie legală de şedere în Spania, a fost pus pe primul avion şi trimis la Bucureşti.

Ajuns acasă, Matei fu curpins de panică. Îi era groază să dea ochi cu Anişoara. Se gândea ce să le spună fraţilor şi surorilor de vreme ce a uitat de ei . Într-o asemenea tensiune , cuprins de remuşcări, se îndreptă spre casa unui frate mai bătrân pe care-l considera ca pe un bunic. Odată ajuns în casa fratelui  Ioan, Matei începu să-i spună acestuia:

– Frate Ioane, am păcătuit. Am făcut în Spania câte lucruri rele am putut. Mai am vreo şansă de iertare? Ce se întâmplă cu mine?

– Pavel, când le scrie romanilor spune „ nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Christos Isus”. Tu nu ţi-ai pierdut poziţia legală înaintea lui Dumnezeu. Tu ai rămas tot copil al lui Dumnezeu.

– Cum copil al lui Dumnezeu, eu, unul care a furat, a minţit, a trăit în destrăbălare…?

Da, tot copil a lui Dumnezeu, dar un copil răzvrătit, un copil care nu face cinste lui Dumnezeu.

– Şi nicio consecinţă nu mă aşteaptă?

– Ba da. Faptul că, tu, un copil a lui Dumnezeu, ai păcătuit, îl determini pe Dumnezeu să te disciplineze. Felul în care ai fost adus din Spania, cu cătuşe la mâini, e modul în care Dumnezeu a început disciplinarea ta.

– Mă pedepseşte Dumnezeu?

– „ Domnul pedepseşte pe cel ce-l iubeşte”. Când nu asculţi, Dumnezeu- Tatăl tău se supără. Şi când se supără El „ te mustră şi te pedepseşte”.

– Poţi să-mi explici, ce risc să pierd atunci când, după ce l-am primit pe Isus, eu continui să trăiesc în păcat?

– În primul rând cea mai mare pierdere este pierderea părtăşiei cu Dumnezeu. De când n-ai mai stat de vorbă cu Dumnezeu? De când n-ai mai citit Cuvântul? Când te-ai rugat ultima dată?

Matei plecă capul jos , ruşinat. Uitase de toate astea după prima lună de şedere în Spania.

– Fratele Ioan continuă: O a doua mare pierdere este legată de ce le spune Pavel celor din Corint „ Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.” (2 Corinteni 5:10). Poţi să-ţi piezi răsplata !

– Şi totuşi , mai am vreo şansă să îndrept ceva? Mă mai poate ierta Dumnezeu pentru păcatele mele săvârşite după ce l-am cunoscut pe El? Matei izbucni într-un plâns amar.

Fratele Ioan văzându-l pe Matei atât de abătut şi debusolat, deschise Biblia şi începu să citească: „  Dacă zicem că avem părtăşie cu El, şi umblăm în întuneric, minţim, şi nu trăim adevărul. Dar dacă umblăm în lumină, după cum El însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Christos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat. Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire.  Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi. Copilaşilor, vă scriu aceste lucruri, ca să nu păcătuiţi. Dar dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor (Sau Advocat. Greceşte: Paraclet, adică apărător, ajutor.), pe Isus Christos, Cel neprihănit. El este jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre; şi nu numai pentru ale noastre, ci pentru ale întregii lumi.” ( 1 Ioan 1.6- 2.2).