NU TE TEME…când Îl chemi pe Domnul!

NTT03.14

Viaţa pe care o trăim nu este deloc uşoară. Sunt experienţe de care avem parte, experienţe care ne pun în dificultate şi de multe ori nu ştim la cine să apelăm. Sunt tensiuni cărora trebuie să le facem faţă, nu ştim cum să le luăm şi ne este temă adesea să cerem cuiva sfatul. Sunt greşeli pe care le facem, ne este greu să recunoaştem aceasta şi uneori chiar ruşine să spunem cuiva sau să cerem o părere. Nu suntem singurii care trăim asemena stări. Nu suntem nici primii care ne zbatem cu aceste temeri. Dacă ne uităm la David, Iona, Ezra, Ieremia şi alţii pe care-i găsim pe paginile Scripturii, vom constata că au trăit asemenea momente. Şi ei au fost plini de teamă…dar L-au chemat pe Domnul în ajutor. Şi când L-au chemat pe Domnul, datele problemei s-au schimbat imediat.

De ce să nu te temi când îl chemi pe Domnul ?

Pentru că strigătul tău AJUNGE la El. David, a avut parte de o serie de experienţe în luptele pe care le-a purtat cu vrăjmaşii lui. Au fost momente despre care David mărturiseşte ca fiind de un dramatism inimaginabil. În confruntările cu vrăjmaşii adesea valurile morţii l-au înconjurat pe David. În confruntările cu vrăjmaşii a ajuns în situaţia când şuvoaiele morţii l-au înfăşurat şi el nu mai vedea nici o speranţă. David mărturiseşte că au fost momente când s-a simţit încorsetat de legăturile mormântului. Imaginaţi-vă ce-o fi fost în inima lui în asemeena momente.David mărturiseşte  în 2 Samuel 22 cum a trecut prin acele momente. David, în strâmtorarea lui a strigat către Dumnezeu. Şi strigătul lui a ajuns la Dumnezeu. Şi când strigătul lui a ajuns la Dumnezeu, din ceruri Domnul a tunat, a aruncat săgeţi de foc, a clătinat pământul şi a pus pe fugă pe vrăjmaşii lui David. Dumnezeu a dat izbânda când a auzit strigătul lui David. Poate eşti şi tu într-o luptă la care nu-i vezi sorţi de izbândă. Te simţi precum David, încolţit, vulnerabil, fără şanse. Nu te teme, strigă către Dumnezeu. Strigătul tău va ajunge la El. Şi izbăvirea ţi-o va da El.

De ce să nu te temi când îl chemi pe Domnul ?

Pentru că El AUDE glasul tău. Iona a avut parte de o experienţă cutremurătoare. N-a ascultat chemarea Domnului de-a merge la Ninive. A preferat să meargă de capul lui spre Tars. Pe mare are parte de o experienţă dureroasă. Furtuna ce s-a dezlănţuit a fost gata să înghită corabia. Cei de pe corabie au identificat că vina îi aparţine lui. Atunci Iona a trebuit să suporte consecinţele. A fost aruncat în mare şi înghiţit de un peşte uriaş. Ce o fi fost în mintea şi în inima lui Iona când s-a trezit în pântecele unui peşte prin Marea Mediterană. Cum s-o fi simţit Iona învăluit de acidul gastric din pântecele peştelui ? Ce-o fi fost în fiinţa lui Iona când a coborât până în adâncurile pământului şi perspectiva era sumbră. Cu siguranţă că s-a gândit că mai are puţin de trăit şi că totul s-a sfârşit. În starea aceea de groază, fără nici o speranţă, Iona a mai avut doar o singură şansă…să-L cheme pe Domnul. Probabil că atunci când Ll-a chemat s-a gândit…sigur nu mă aude de pântecele peştelui şi de pe fundul mării. Surpriză însă, Dumnezeu a auzit glasul lui Iona. Şi Dumnezeu a vorbit peştelui care l-a scuipat pe Iona pe pământ. Poate eşti şi tu asemenea lui Iona, într-un moment fără ieşire în viaţa ta. Nu mai vezi nici o uşă de scăpare. Nu mai ai nici o speranţă că se mai poate face ceva pentru tine. Te gândeşti că moartea îţi bate la uşă. Nu te teme în asemenea momente, cheamă-L pe Domnul. El poate să te scoată din acea situaţie, viu şi nevătămat.

            De ce să nu te temi când îl chemi pe Domnul ?

Pentru că El se APROPIE de tine. Ieremia era cuprins de durerea Ierusalimului. Suferinţa Israelului era şi suferinţa lui. Era atâta durere şi atâta plâns. Profeţiile lui Ieremia au determinat răzbunare din partea poporului. Era pe punctul să fie linşat. Au aruncat cu pietre în el. A fost gonit asememenea unei păsări. Ieremia a trăit momente teribile. Ieremia în asemenea momente L-a chemat pe Domnul. Şi Domnul s-a apropiat de Ieremia. Şi Domnul i-a dat tărie şi putere. Domnul l-a făcut să nu se teamă. Poate trăieşti şi tu experienţa lui Ieremia. Spui celor din casa ta, din comunitatea ta, din biserica ta… aşa vorbeşte Domnul! Suferi pentru păcatele şi greşelile celor cărora le vorbeşti. Şi ei, în loc să te asculte, să ia aminte la ce le spui…te dispreţuiesc, te ocărăsc, îţi întind curse, îţi provoacă lacrimi şi durere. Nu dispera ! Cheamă-L pe Domnul în asemenea momente şi El se va apropia de tine. Şi când El se apropie de tine, te asigur că eşti în siguranţă. Ba mai mult , El îţi şterge lacrimile, el îţi apără pricina.

            De ce să nu te temi când îl chemi pe Domnul ?       

Pentru că  El ASCULTĂ glasul tău. Ezra decide să se întoarcă la Ierusalim cu o parte din cei ce au fost în robie. I-a fost ruşine să ceară împăratului o oaste de însoţire, care să-i protejeze de vrăjmaşi pe drum, cu atât mai mult cu cât aveau cu ei daruri pentru refacerea templului. Când a ajuns la râul Ahava, Ezra vesteşte un post de smerire înaintea lui Dumnezeu. Ezra era conştient că Dumnezeu este Acela care poate să le facă călătoria uşoară. Ezra îl cheamă pe Domnul. Domnul ascultă glasul lui Ezra. După trei zile de călătorie au ajuns în pace la Ierusalim. Poate treci şi tu printr-o situaţie ca Ezra. Trebuie să faci ceva şi ai putea să apelezi la un prieten, la o pilă, la o persoană infleuntă care să rezolve acea problemă. Poate e vorba de un loc de muncă şi ,, o vorbă ”  spusă de cineva important ar putea rezolva problema. Uită-te la Ezra şi învaţă de la el! Du problema aceea la Domnul şi nu te teme… El are soluţia. Dacă apelezi la Dumnezeu, să ştii că El te ascultă şi aduce cea mai bună soluţie pentru tine.

De ce să nu te temi când îl chemi pe Domnul ?

Pentru că El ACŢIONEAZĂ când Îl chemi. David a strigat către Domnul şi Domnul i-a dat izbândă. Iona s-a rugat Domnului şi Domnul l-a eliberat din pântecele peştelui. Ieremia a strigat către Domnul şi Domnul l-a însoţit în durerea lui. Ce frumos sintetizează David modul în care acţionează Dumnezeu când Îl chemi:  ,, în ziua când Te-am chemat, m-ai ascultat, m-ai îmbărăbătat şi mi-ai întărit sufletul”. Nu te teme, cheamă-L pe Domnul şi El va acţiona!