BIRUINŢA ESTE POSIBILĂ NUMAI PRIN ÎNŢELEPCIUNE

iacov1-2

Avem nevoie de înţelepciune ca să fim biruitori?  Da!

Apostolul Iacov în 1.5-8 şi 3.13-17 …răspunde clar şi complet la această întrebare. Filozoful grec Democrit face o remarcă interesantă pe această temă… „ Din înţelepciune provin trei lucruri: gândire justă, vorbire fără greş şi acţiune dreaptă.”

Dacă suntem realişti… trebuie să recunoaştem că nu putem vorbi de biruinţă în încercări, confruntări sau acţiuni de orice fel, dacă nu avem o abordare înţeleaptă a situaţiei respective.

Dacă suntem sinceri…trebuie să admitem că sunt momente când avem impresia că suntem „călare pe situaţie”, dar constatăm într-un târziu că ne lipseşte acea înţelepciune fără de care biruinţa este doar o iluzie.

Dacă ajungem la concluzia că ne lipseşte esenţa în abordarea unei situaţii, acţiuni ori încercări prin care trecem, avem la îndemână cea mai eficientă şi sigură soluţie…să-i cerem lui Dumnezeu înţelepciune.  Să nu uităm ce spune Augustin : “ Înţelepciunea noastră atârnă de Dumnezeu, cum ziua atârnă de soare.  Fără iluminaţia divină, mintea omenească n-ar putea să ajungă să vadă lucrurile, cum fără lumina soarelui n-am avea nici măcar ochi

Dacă vrei să asculţi un mesaj pe această temă…te invit să accesezi linkul: https://audio.resursecrestine.ro/predici/148666/09-intelepciunea-de-care-ai-nevoie-ca-sa-fii-biruitor