UCENICUL VĂZUT PRIN OCHII ÎNVĂŢĂTORULUI…

Isus ne-a încredinţat un mandat clar şi ferm: FACEŢI UCENICI!

Orice ÎNVĂŢĂTOR poate da naştere unor UCENICI dacă există un efort comun de ambele părţi.

Orice UCENIC care stă în preajma unui ÎNVĂŢĂTOR trebuie să înveţe să asculte ce-i spune acesta.

Orice ÎNVĂŢĂTOR  trebuie să-l înveţe pe UCENICUL lui cum să păzească TOT ce a poruncit Christos.

Orice UCENIC care intră în şcoala unui ÎNVĂŢĂTOR trebuie să înveţe supunerea sub autoritate.

Orice ÎNVĂŢĂTOR trebuie să fie pentru UCENICII lui un mentor şi nu un măcelar.

 

Dăcă eşti interesat de acest subiect, te invit să asculţi următorul mesaj.

DSCN5944-1

Dă click pe imagine ca să asculţi mesajul.

NU TE TEME…caută-L pe Christos!

NTT02.19

Mesajul acesta a fost transmis de un înger femeilor care au venit să-L caute pe Isus. Se lumina spre ziua dintâi a săptămânii şi femeile care au fost în anturajul lui Isus, au venit la mormânt să-L caute pe Isus. L-au văzut judecat, l-au văzut condamnat, l-au văzut pe cruce. Probabil au fost în alaiul care l-au dus la mormânt. Trecuseră două zile de la acel moment. Ele nu aveau linişte şi s-au dus să-L caute Isus.  Asemenea lor, sunt astăzi oameni care se duc să-L caute pe Isus. Dar nu-L găsesc în locul unde ei îl caută. Christos nu poate fi găsit într-un mormânt pentru că El este viu.

Dar oare ce înseamnă să-l cauţi pe Isus ?

Să faci ceea ce au făcut magii. Călăuziţi de o stea au plecat din răsărit spre Ierusalim să-L caute pe Împăratul de curând născut. Şi-au lăsat treburile lor, afacerile lor, confortul lor şi au plecat să-L caute pe Isus. Au călătorit zile şi nopţi…să-L caute pe Isus. Au făcut un efort deosebit ca să-L caute pe Isus. Ce este extraordinar în căutarea lor e faptul că L-au găsit pe Isus. Dacă îl cauţi pe Isus, dacă plăteşti preţul căutării Lui cu siguranţă că-L vei găsi. Ei nu l-au căutat din curiozitate. Ei l-au căutat pentru că voiau să-L cunoască pe Isus Împăratul de curând născut. Căutarea lor n-a dat greş. Ei l-au găsit. Şi când l-au găsit n-au mai putut de bucurie. I s-au închinat . Şi-au deschis visteriile şi i-au dăruit aur, tămâie şi smirnă. Întâlnirea cu Isus le-a produs bucurie. Nu te teme ! Caută-l pe Isus la fel ca magii şi vei avea o bucurie nespusă.

Să faci ceea ce făceau noroadele. Au văzut minunile pe care le-a făcut Isus. Au văzut-o pe soacra lui Petru  cuprinsă de friguri mari cum a fost vindecată de Isus. Au văzut minunea înmulţirii pâinilor şi peştilor. Au văzut îndrăciţi eliberaţi. Şi când Isus mergea undeva în pustiu să se roage, noroadele nu aveau răbdare şi-l căutau peste tot. Voiau să-l oprească doar pentru ei. Nu te teme să-L cauţi pe Christos. Unde ? Peste tot. Du-te în orice loc este prezenţa Lui. Du-te şi caută-L acolo unde sunt doi sau trei adunaţi într-un grup mic în Numele Lui. Caută-L acolo…te asigur că-L vei găsi. Du-te în grădina Geţimani, îl vei găsi pe Isus atunci când te vei pleca pe genunchi. Du-te la întâlnirea bisericii, a Trupului lui Christos aflat în închinare. Îl vei găsi acolo pe Isus. Nu te teme…caută-L pe Christos în orice loc unde ştii că El poate fi ! Caută-l şi roagă-L să nu plece de la tine!

Să faci ceea ce a făcut Zacheu. Era un om bogat care a auzit de Isus. A căutat să-L vadă, dar avea o problemă…era mic de statură şi nu putea să-L vadă de norod. S-a dus pe drumul pe care era sigur că va veni Isus. A căutat un dud şi s-a urcat în el ca să-L vadă pe Isus. Când Isus a ajuns în locul acela, a privit spre Zacheu şi i-a spus să coboare din dud… că astăzi este oaspetele lui. Isus a intrat în casa lui Zacheu. Întâlnirea lui Zacheu cu Isus a produs în el o schimbare profundă. Bucuria şi mântuirea au intrat în viaţa lui. Când îl cauţi pe Isus sincer nu contează cât de mic eşti…El te lasă să-L găseşti. Când îl cauţi pe Isus în mod sincer nu contează cât eşti de pierdut…el te recuperează. Când îl cauţi pe Christos în mod sincer  nu contează cât de mari sunt păcatele…el te iartă, te spală şi te eliberează. Când îl cauţi pe Isus în mod sincer El intră în casa ta şi-n viaţa ta …şi produce transformarea vieţii tale. Nu te teme, caută-L pe Isus aşa cum a făcut-o şi Zacheu.

Să faci ceea ce a făcut Andrei. Când l-a auzit pe Ioan Botezătorul rostind cuvintele «  Iată Mielul lui Dumnezeu »… s-a luat după Isus. Şi când Isus l-a întrebat ce caută …răspunsul a fost simplu : Învăţătorule. Isus l-a invitat în casa Lui. Isus l-a invitat să rămână cu El. Si a rămas. A rămas nu numai în casa Lui ci şi în echipa Lui. Din clipa aceea nu l-a mai părăsit pe Isus. Nu te teme să-l cauţi pe Isus. Te asigur că atunci când îl găseşti El te invită să râmâi cu El în Casa Lui- Biserica.

Să faci ceea ce au făcut grecii care au venit să sărbătorească paştele la Ierusalim. Ei au auzit că vine şi Isus. S-au dus la cineva din anturajul lui Mântuitorului şi i-au spus…noi îl căutăm pe Isus, noi vrem să-l vedem pe Isus. Întâlnirea lor cu Isus în acel context le aduce  un mesaj profund : nimeni nu are viaţă dacă nu moare mai întâi. Când îl cauţi pe Christos trebuie să-ţi asumi moartea faţă de lumea aceasta ca să câştigi viaţa veşnică. Nu te teme să-l cauţi, nu te teme să-l urmezi! Adu-ţi aminte de promisiunile Lui : acolo unde sunt Eu va fi şi acela care mă urmează. Cine mă slujeşte va fi răsplătit de Tatăl Meu. Nu te teme…caută-L pe Christos indiferent de preţul pe care trebuie să-l plăteşti!

NU TE TEME…slujeşte fără frică!

NTT02.18

Zaharia, tatăl lui Ioan Botezătorul rosteşte o proorocie după naşterea fiului său. Este cunoscuta « Cântare a lui Zaharia » redată de evanghelistul Luca. El îl binecuvântă pe Dumnezeu care ne-a dat o mântuire puternică prin Fiul Său. El îl onorează pe Dumnezeu pentru îndurarea pe care şi-a arătat-o faţă de poporul Său. În contextul acestei « cântări », Zaharia rosteşte proorocia : după ce Dumnezeu ne va elibera, ne va îngădui să-i slujim fără nici o teamă, trăindu-ne viaţa în sfinţenie şi neprihănire. Eliberarea pe care o aduce Christos oricărui om îl face să slujească fără teamă. Oare cum este acea slujire fără teamă?

Slujirea fără teamă este una deosebită. Prigoana din vremea bisericii primare  a dus la împrăştierea bisericii din Ierusalim în toată Asia Mică. Slujirea celor ce au fost împrăştiaţi, a produs în Antiohia o puternică emulaţie în jurul Evangheliei . Vestea s-a dus până la Ierusalim. Barnaba a fost trimis să vadă ce se întâmplă în Antiohia. Când a ajuns Barnaba în Antiohia a constatat că Harul lui Dumnezeu este mare. Şi asta şi datorită slujirii deosebite a celor ce au adus Cuvântul lui Dumnezeu în mijlocul acelei cetăţi. Barnaba a plecat  apoi după Saul şi l-a adus la Antiohia, unde timp de un an acesta a predicat Evanghelia. Slujirea deosebită a urmaşilor lui Christos în Antiohia a produs o mare trezire. Pentru prima dată credincioşii din Antiohia au fost numiţi creştini. Ei nu s-au temult să-L slujească pe Christos fără frică, în ciuda contextului acelei vremi : prigoana.

Slujirea fără teamă este una plină de bucurie. Este slujiea unui păstor pentru turma lui. Dar ştiţi ce-i aduce cea mai mare bucurie ? Nu « oile » care vin duminică de duminică să-i savureze predica şi să se delecteze ori să-l aplaude. Bucuria cea mai mare i-o aduce slujirea «  oilor » pierdute. Pentru el nu este mai mare bucurie decât atunci când prin slujirea lui, « oile pierduite » sunt găsite. Pentru el cea mai intensă bucurie este atunci când reuşeşte să-l ajute pe un «  fiu risipitor » să revină acasă. Este gata să plătească preţul căutării « oii pierdute ». Şi această căutarea îi produce multă bucurie sufletească. El nu se teme să-i caute pe cei ce s-au rătăcit de la Adevăr. Slujirea aceasta îi umple inima şi viaţa de bucurie.

Slujirea fără teamă este una caracterizată de smerenie. Apostolul Pavel a misionat mult. În toate  misiunile el a slujit. La un moment dat, pe când se afla în Milet a trimis să vină presbiterii din Efes ca să stea de vorbă cu ei. În faţa lor… Pavel depune mărturia slujirii lui, în propovăduirea Evangheliei. Pavel spune că  a slujit cu smerenie în ciuda lacrimilor pe care a trebuit să le verse. A slujit cu smerenie în ciuda încercărilor la care a trebuit să facă faţă. În ce a constant slujirea lui Pavel cu smerenie? În renunţare la sine …de dragul celor la care le spunea despre Christos şi Evanghelia Lui. Pavel nu a fost oricine nici înainte de convertire şi nici după. Cu toate acestea nu i-a fost ruşine să se smerească în slujirea lui. El a zdrobit orgoliul personal printr-o slujire fără teamă, într-o atitudine de renunţare la sine. Era un rob supus lui Christos în toată slujirea Lui.

Slujirea fără teamă este una autentică. Când este autentică o slujire ? Când slujirea cuiva nu poate fi pusă la îndoială. Când ceea ce spune şi ceea ce trăieşte este în conformitate cu Scriptura.  Cine poate face o asemenea slujire ? Apostolul Pavel îi spune lui Timotei că slujitorul autentic este acela care este cumpătat, fără vină, înţelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeţi, capabil să-i înveţe pe alţii, de o calitate morală ireproşabilă, blând, fără înclinaţii spre bârfă, neiubitor de averi şi bani, un bun administrator a casei lui, un om matur în Christos. Un asemenea om nu se teme să slujească. Şi slujirea lui nu este un plagiat ci o operă veritabilă.

Slujirea fără teamă este pe măsura darului încredinţat. Apostolul Petru vorbind despre slujire ne atrage atenţia că aceasta este o isprăvnicie ce ne-a fost încredinţată  de Dumnezeu. Fiecăruia ne-a dat Dumnezeu un dar cu care să slujim în Trupului Lui, în Biserica lui Christos. Nu te teme să slujeşti cu darul pe care ţi l-a dat Dumnezeu! Ţi-a dat Dumnezeu darul să predici, slujeşte cu Cuvântul. Ţi-a dat Dumnezeu darul milosteniei, slujeşte în orfelinate, azile, comunităţi de oameni săraci şi defavorizaţi. Ţi-a dat Dumnezeu darul să cânţi, slujeşte prin cântare. Nu te teme să slujeşti cu darul ce ţi-a fost dat! Teme-te ca nu cumva slujirea ta să-ţi aducă ţie slavă şi aplauze !

NU TE TEME…fii integru!

NTT02.17

Câtă dreptate are Isaia când spune : «  se duc oamenii de bine ». Integritatea  pare a fi în vremea noastră o « floare rară », care ar trebui să fie protejată prin lege… la fel ca « floarea de colţ ». Când spui « integru » rosteşti imediat : cinstit, onest, corect, fidel, care nu înşeală sau chiar icoruptibil.  Dar oare ce este integritatea ? Oprah Winfrey încercând să răspundă la această întrebare spune: « Adevărata integritate înseamnă a face ceea ce e corect, chiar ştiind că nimeni nu va afla niciodată ce ai făcut. ».

Ce înseamnă să fii integru? Ce înseamnă să fii cinstit ? Ce înseamnă să fii onest ?

Să ne aducem aminte de Avraam, care aflând că Lot a fost luat prizonier împreună cu oamenii şi bogăţiile Sodomei şi Gomorei, şi-a împărţit oamenii în mai multe cete, s-a năspustit asupra prădătorilor, i-a bătut. Apoi l-a luat pe Lot, oamenii şi toate bogăţiile şi le-a readus în Sodoma. Împăratul Sodomei i-a spus lui Avraam să-i returmeze numai oamenii care au fost eliberaţi şi să păstreze bogăţiile pe care le-a recuperat. Avraam care poate ar fi fost îndreptăţit să păstreze bogăţiile recuperate de la cei ce au cotropit Sodoma şi Gomora, are o atitudine  care vorbeşte despre integritatea lui. El îi spune Împăratului Sodomei că nu va lua nimic din ceea ce nu-i aparţine. Avraam chiar dacă era recuperatorul acelor bogăţii, el a fost gata să returneze până la firul de aţă, absolut tot. Când ne uităm la el şi ne uităm la noi, oare aşa procedăm şi noi ? Dacă întâmplător găsim un portofel cu acte aruncat şi găsim păgubaşul, iar acesta vrea să ne ofere recompensă, ce facem noi ? Luăm acea recompensă ? Înţeleptul Solomon ne spune să nu ne temem să fim oneşti, refuzând recompensa. Dacă ai recuperat bunul cuiva, bucură-te că ai putut face un bine. Nu fi preocupat de « leuţii » recompensă de aici. Păstrează-ţi demintatea şi integritatea. Fii OM ! Dumnezeu îţi va răsplăti aşa cum ştie El şi atunci când vrea El.

Să ne aducem aminte de Moise, de momentul în care a trebuit să facă faţă răscoalei pornite de Core, Datam şi Abiram. Aceştia    l-au acuzat pe Moise că i-a scos din ţara aceea unde curge lapte şi miere, că i-a adus să moară în pustie, că are doar un singur interes : să-i stăpânească. Ba mai mult, l-au acuzat că oarecum îşi urmăreşte propriul interes. Lui Moise nu i-a căzut deloc bine şi i-a spus Domnului că nu le-a făcut mici un rău şi că nu a beneficiat de nimic de la nici unul din ei. Cei trei au chemat toată adunarea la uşa Cortului Întâlnirii şi i-a pornit împotriva lui Moise şi Aron. Moise a cerut poporului să se depărteze de corturile celor trei pentru că Dumnezeu va arăta cine este cinstit şi cine nu. Ba mai mult… Moise le-a spus celor din adunarea poporului că vor avea ocazia să se convingă dacă tot ce a făcut el a fost Voia şi Planul lui Dumnezeu, sau el le-a făcut toate de capul lui. N-a trecut mult şi Dumnezeu a cutremurat pământul şi i-a înghiţit de vii pe contestatarii lui Moise. S-ar putea să treci şi tu prin asemenea momente. S-ar putea să-ţi pună Domnul pe inimă să ajuţi o comunitate, o familie, nişte oameni care au nevoi. Şi după ce ai făcut-o…să auzi din gura lor că faci totul pentru interesul tău. Să-ţi faci tu publicitate pe spatele lor. Vor începe să te bârfească. Vor vorbi lucruri mizerabile care te vor mânia. Fă şi tu ca Moise : spune-i Domnului şi lasă-L pe El să rezolve problema la vremea potrivită. Nu te teme să faci un bine, nu te teme să fii cinstit şi onest în lucrarea ce o faci, chiar dacă eşti acuzat de răutăţile semenilor. Păstrează-ţi demnitatea şi integritatea. Nu intra cu ei în polemică. Depărtează-te de asemenea oameni şi spune-le şi altora să se depărteze de ei. Lasă-l pe Dumnezeu să tragă linia şi să facă ordine între ei !

Să ne aducem aminte de Samuel aflat spre finalul vieţii, rostind către popor cu cuvânt de rămas bun. Samuel spune poporului că i-a ascultat şi le-a pus împărat peste ei, pe Saul. I-a ascultat chiar dacă ei nu l-au ascultat pe Dumnezeu şi L-au supărat cu această dorinţă a lor. Este fascinant felul în care vorbeşte Samuel cu poporul. Le spune că stă înaintea lor încă din tinereţe până acum la bătrâneţe şi dacă au ceva să-i reproşeze s-o facă. Samuel spune : dacă am luat ceva de la cineva…acum când sunt cu perii albi şi clipa plecării nu-i departe, sunt gata să dau totul înapoi. Mărturia poporului vorbeşte despre integritatea lui Samuel. Ei spun : « nu ne-ai apăsat, nu ne-ai năpăstuit şi n-ai luat nimic din mâna nimănui ». Ce frumos să ajungi cu perii albi şi cei pe care i-ai slujit să depună despre tine o aşa mărturie. Aşadar NU TE TEME… trăieşte-ţi viaţa ca un om integru ! Nu contează preţul !

 

NU TE TEME…de alţi dumnezei!

NTT02.16

Datorită faptului că fii lui Israel au păcătuit înpotriva lui Dumnezeu, făcând pe ascuns lucrurile învăţate de la popoarele păgâne, Domnul a luat măsuri împotriva lor. L-a trimis pe regele Asiriei, care a cucerit Regatul de Nord a lui Israel. Acesta a strămutat cele zece seminţii în Meopotamia şi în Media. În locul lor regele asirian a adus locuitori din alte zone care au fost cucerite de imperiul condus de el. Aşa cum era de aşteptat, aceste popoare aduse în ţara Canaanului, ţara lui Emanuel, au venit însoţite de practicile lor religioase. Aveau o mulţime de zeităţi cărora se închinau. Modul lor de viaţă nu a fost deloc plăcut lui Dumnezeu, care a luat măsuri imediate…trimiţând leii să cutreiere ţinutul. Vizita leilor s-a lăsat cu urmări : mulţi oameni au fost omorâţi. Regele Asiriei a fost informat de nenorocirea ce s-a abătut asupra coloniştilor aduşi în Canaan, nenorocire cauzată de faptul că aceştia nu cunoşteau legea Dumnezeului lui Israel. Ei se închinau dumnezeilor lor. Ca să rezolve oarecum situaţia, Regele Asiriei a poruncit să fie adus un preot israelit din captivitate, pentru a-i învăţa şi instrui pe coloniştii aduşi … cum să se teamă de Domnul şi să se închine Dumnezeului lui Israel. Se pare însă că preotul adus era unul idolatru şi nu un preot adevărat al lui Iehova. Acesta i-a învăţat pe locuitorii strămutaţi în Canaan să practice religia pervertită a lui Ieroboam. Aceşti colonişti s-au căsătorit cu fii şi ficele israeliţilor rămaşi în ţară. Aşa au apărut samaritenii, un grup etnic cu obiceiuri şi religie proprie. Canaanul devenise un loc, în care fiecare neam adus acolo de Regele Asiriei, avea zeii lui, preoţii lui. Pe lângă dumnezeii lor, aceste popoare au adoptat şi închinarea la Iehova. Religia şi închinarea lor a devenit una mixtă, mult mai periculoasă decât păgânismul clasic. Nu toţi israeliţii au plecat. Unii au rămas în ţară şi s-au încuscrit cu colonişti. Ei nu au ţinut cont de ceea ce Dumnezeu le-a spus cu privire la idolatrie. N-au avut putere să rămână doar lângă Iehova şi numai Lui să-i slujească. Dumnezeu i-a avertizat şi a fost tranşant cu ei. Le-a dat porunca să nu mai trăiască cu teama altor dumnezei, să nu se închine înaintea lor, să nu le slujească şi să nu le aducă jertfe. Într-un fel Dumnezeu le comunică că de fapt ei, cei rămaşi din poporul Israel în Canaan, au o şansă enormă. Şansa lor era să nu aibă soarta celor zece seminţii, care au fost dispersate şi nu s-au mai întors înapoi. Şi asta datorită faptului că nu s-au temut de Dumnezeu.

Asemenea poporului Israel, noi poporul Domnului răscumpărat prin jertfa lui Christos trăim între oameni care au concepţii diferite despre lume şi viaţă. Unii practică religii care nu au nimic de-a face cu Dumnezeu. Alţii se închină unor dumnezei morţi. În fapt trăim într-o lume idolatră care ne poate afecta viaţa şi relaţia cu Dumnezeu. Mesajul este şi pentru noi: să nu ne temem de dumnezeii străini cărora li se închină semenii noştri. Dar oare cum să trăieşti într-o lume plină de idolatrie şi să-ţi păstrezi identitatea de copil de Dumnezeu ? Sunt trei lucruri importante pe care trebuie să le facem într-un asemenea context.

În primul rând, trebuie să avem curajul în lumea în care trăim să nu ne închinăm dumnezeilor semenilor noştri. Dar oare care sunt dumnezii semenilor noştri cărora nu ar trebui să ne închinăm ? Sunt mulţi. Sistemul politic în care trăim este un dumnezeu periculos care bântuie în vremea noastră. Globalizarea şi încercarea de a ne face pe cât mai mulţi dintre noi ….să adoptăm un set de valori care sunt străine de Dumnezeul cel viu şi adevărat. A accepta şi practica un asemenea set de valori este închinare adusă unui dumnezeu străin. Nu te teme de un asemenea dumnezeu. Nu i te închina !

În al doilea rând, trebuie să avem tăria să nu slujim unor asemenea dumnezei… oricare ar fi preţul plătit. Trăim într-o vreme când sistemul moral este tot mai mult subordonat unui dumnezeu străin de Iehova. Acest sistem cultivă spre exemplu ideea că familia nu este unirea dintre un bărbat şi o femeie. Acest dumnezeu spune: cine se iubeşte se poate căsătorii nu contează că sunt doi bărbaţi sau două femei. Să accepti ca în numele libertăţii umane să fie implementat un asemenea mod de a trăi viaţa, înseamnă să te pui în slujba unui asemenea dumnezeu. Nu te teme de un asemenea dumnezeu ! Nu sluji o asemenea învăţătură !   Nu tăcea…strigă împotriva unui asemenea dumnezeu !

In al treilea, rând trebuie să ne ferim să aducem jertfe dumnezeilor străini care abundă societatea în care trăim. O Doamne… cât timp pierdem cu televizorul, internetul, moda, petrecerile…Cât jertfim din timpul nostru pentru aceşti dumnezei. Nu te teme de un asemenea dumnezeu ! Nu mai jertfi timpul preţios pe altarul unui asemenea dumnezeu ! Pune timpul tău la dispoziţia lui Iehova- Dumnezeul cel viu şi adevărat! Închină-te Lui ! Slujeşte-l pe El ! Adu-ţi viaţa ta ca jertfă zilnică pe altarul Lui !

 

 

NU TE TEME…când circumstanţele îţi sunt nefavorabile!

NTT02.15

David, Împăratul ales după inima lui Dumnezeu a trebuit să facă faţă multor momente delicate. Saul a căutat să-l omoare şi David a trebuit să fugă şi să se ascundă. Fiul său Absalom împreună cu consilierul său Ahitofel au complotat împotriva lui David ca să-i ia tronul. Asemenea momente au produs emoţii puternice, frică şi groază în viaţa lui David. Zbuciumul din viaţa lui a fost vizibil. În asemenea momente însă David face un lucru extraordinar…strigă către Dumnezeu. Contextul afirmaţiei lui David din psalmul acesta este…suferinţa.

Şi noi avem parte de multe ori de asemenea momente. Situaţii, circumstanţe şi evenimente care ne dau fiori şi ne produc nelinişte. Oare ce-i de făcut atunci când circumstanţele prin care treci sunt nefavorabile şi te aruncă în negura fricii ? Indiferent ce decizi să faci, esenţa în asemenea momente este să nu te temi ci să continui să te rogi şi să speri.

Nu te teme în momentele când strigi către Dumnezeu şi El nu-ţi răspunde. Şi David a trăit asemenea momente. David a continuat să se roage. Şi noi începem să ne rugăm atunci când circumstanţele ne sunt nefavorabile, când apare o boală, când suntem într-un pericol. Şi avem impresia că Dumnezeu va răspunde imediat. Constatăm că Dumnezeu nu răspunde şi circumstanţele sunt tot mai vitrege. De multe ori în asemenea momente, când vedem că se adânceşte criza şi Dumnezeu nu răspunde…încetăm să ne mai rugăm cu foc. Începem să căutăm noi soluţiile de ieşire. David…nu a dezarmat ci a continuat să se roage şi să strige : «  Nu te ascunde Doamne de cererea mea »,  «  ascultă-mă », răspunde-mi ». David a continuat să se roage. Continuă-ţi şi tu rugăciunea. Habar nu ai ce lupte spirituale se dau…ca răspunsul la rugăciune să ajungă la tine. Daniel a postit şi s-a rugat 21 de zile iar răspunsul la rugăciunile lui a venit după 24 de zile. Nu număra zilele de suferinţă…roagă-te ! Dumnezeu numără lacrimile tale…le adună într-un burduf. Când acesta este plin de dă peste el …vine şi răspunsul la cererea ta. El te va izbăvi ! Nu te teme…ai răbdare !

Nu te teme când duşmanii tăi te înconjoară şi sunt gata să pună mâna pe tine. Din perspectivă omenească e imposibil să nu te temi. Şi pe David l-a apucat groaza. David a strigat către Dumnezeu. David a aşteptat izbânda de la El. Nu te teme când oamenii care te duşmăneasc caută să te linşeze. Strigă către Dumnezeu. E mai înţelept să faci lucrul acesta decât să te iei la trântă cu ei. Uneori e mai înţelept să te ascunzi «  într-o peşteră » aşa cum a făcut David, până ce le trece furia. S-ar putea să nu le treacă uşor. Mai devreme sau mai târziu , dacă tu continui să te rogi Domnului şi să încredinţezi bătăliile tale în mâna Domnului, El îţi va asigura izbânda. Nu te lua de piept cu duşmanii tăi, s-ar putea să fie mai puternici ca tine. Nu-i înfrunta…s-ar putea să fie mai bine poziţionaţi politic sau eclesial ca tine. Pleacă-te pe genunchi şi cere-i izbândă Domnului. Adu-ţi aminte de Elisei…ce armată de îngeri a trimis Dumnezeu să-l protejeze. Stai într-o comunicare permanentă cu El, ca să pricepi cum te poţi feri de toate atacurile duşmanilor tăi. Posteşte şi roagă-te neîncetat :Doamne dă-mi izbândă !

Nu te teme când inima ta e cuprinsă de întristare. Saul a avut multe momente de tristeţe. Şi atunci îl chema pe David să-i cânte şi inima lui se liniştea. David  a avut şi el momentele lui de tristeţe. Cum să fii vesel când fiul tău şi consilierul tău de încredere complotează împotriva ta. Cum să fii vesel când vezi că duşmanii tăi au un singur obiectiv : lichidarea ta. Interesant…David în asemenea momente de tristeţe a continuat să stea de vorbă cu Domnul. Nu ştiu de ce eşti trist ? Poate ai probleme de relaţie în căsnicia ta. Poate nu te mai înţelegi cu cei din familia ta. Poate prietenii tăi te tratează ca pe un nimeni. Poate fraţii şi surorile din biserică s-au depărtat de tine şi te-au împins în izolare. Poate te uiţi că nu mai ai rezultate în ceea ce faci. Poate ai aflat că ai o problemă de sănătate. Sunt stări şi circumstanţe care îţi frâng inima şi te exilează într-o tristeţe profundă. Dacă rămâi în această stare ai toate şansele să te stingi ca o legumă ce nu mai primeşete apă şi pe care  razele soarelui n-o mai mângâie pe creştet. Nu lăsa inima ta să fie cufundată în întristare. Spune-i lui Dumnezeu să-ţi dea bucurie. Fii convins că El poate să aducă pe calea ta licărirea speranţei, înfiriparea bucuriei şi nădejdea izbânzi. El te va sprijini şi nu va îngădui să te clatini şi să şovăieşti în umblarea ta…  prin toate circumstanţele nefavorabile. Nu te teme…nu te opri din strigătul tău…cere-i Domnului să-ţi dea bucurie! Nu uita să încredinţezi circumstanţele din viaţă… în mâna Domnului.

NU TE TEME…de nimic, când tu eşti al Domnului!

NTT02.14

Cuvintele acestea sunt rostite ca o mângăiere pentru poporul Israel. Sunt cuvinte rostite după ce Dumnezeu şi-a revărsat mânia în repetate rânduri asupra poporului pentru neascultare şi pentru încălcarea legământului. Aceste cuvinte sunt rostite în contextul în care Isaia profeţeşte cu privire la Mesia, robul ales de Dumnezeu să aducă mântuire. Cuvintele rostite de Isaia sunt în fapt cuvintele Domnului adresate poporului. Sunt trei lucruri importante pentru care Domnul le transmite prin Isaia poporului…SĂ NU SE TEAMĂ DE NIMIC.

Nu te teme de nimic căci Eu Domnul te izbăvesc. Dumnezeu nu face altceva prin Isaia decât reaminteşte poporului cine este izbăvitorul lor. Au fost robi în Egipt şi Dumnezeu cu mână tare i-a scos de acolo aducând zece urgii peste faraon şi băştinaşi. Dumnezeu i-a trecut prin mare ca pe uscat. Dumnezeu i-a izbăvit de pustie după 40 de ani de pelegrinări. Au fost de atâtea ori împresuraţi şi cuceriţi de alte popoare şi Dumnezeu cu mână tare le-a dat victoria. Vor fi robi în Babilon şi Dumnezeu îi va elibera din acea robie plătind ca preţ Egiptul pentru ei. Istoria relatează că această profeţie rostită de Isaia s-a împlinit. Cum ? Fiul lui Cir pe numele lui Cambise a primit Egiptul şi regatele învecinate ca preţ de răscumpărare pentru poporul Israel. Isaia nu face altceva decât reaminteşte poporului că au preţ în ochii Lui chiar dacă a fost nevoit în unele momente să-şi reverse mânia asupra lor. Şi pentru că au preţ în ochii Lui…izbăvirea vine de la El.

Nu te teme de nimic căci Eu Domnul te chem pe nume. Dumnezeu aminteşte poporului prin Isaia de relaţia personală pe care o are eu el. Dumnezeu este direct «  Israele..Eu te-am făcut, Eu te-a ales, Eu te-am izbăvit ».Şi pentru că poporul are o relaţie cu Dumnezeu ei nu trebuie să mai trăiască cu teamă. Relaţia pesonală cu Dumnezeu este pentru ei o garanţie. Numai că amintindu-le de această relaţie, Dumnezeu cu siguranţă vrea să-i motiveze la o trăiere sfântă în această relaţie cu El. Ei au un privilegiu extraordinar, să fie poporul Domnului, aflat într-o relaţie cu El, pe  baza unui legământ, pe care Dumnezeu îl respectă. Relaţia trebuie să fie una reciprocă.  Şi ei trebuie să-şi respecte legământul cu El.

Nu te teme de nimic căci tu eşti al Meu…le-a transmis Domnul prin Isaia. Dumnezeu aminteşte poporului cine este Stăpânul şi Proprietarul lor. Şi Dumnezeu în calitate de Stăpân al poporului are autoritate. Ei nu puteau să nu respecte autoritatea Lui. Dumnezeu le transmite într-un fel… ,,voi sunteţi ai Mei şi asta vă obligă să împliniţi Legea Mea!…” Mai mult decât atât, poporul trebuia să înţeleagă că atâta timp cât ei sunt proprietatea lui Dumnezeu nu trebuie să se teamă că vor fi părăsiţi. Dovada că ei sunt proprietatea lui Dumnezeu este preţul de răscumpărare plătit, despre care vorbeşte Isaia aici : Egiptul, Etiopia, Saba. Şi când ai un asemenea proprietar de cine să te mai temi ?

Asemenea poporului Israel şi noi suntem Poporul Domnului. Noi am fost răscumpăraţi din starea de păcat, prin jertfa şi sângele lui Christos, Fiul lui Dumnezeu. Răscumpărarea noastră, izbăvirea noastră l-a costat pe Dumnezeu enorm.  Şi pentru că L-a costat enorm, noi nu ar trebui să trăim oricum. Preţul plătit a fost atât de mare că ar trebui să ni se umple faţa de ruţine ori de câte ori «  uităm », prin felul în care ne trăim viaţa, de jertfa lui Christos pentru noi. Nu te mai teme, Dumnezeu te-a răscumpărat…tu trăieşte viaţa nouă pe care ţi-a dat-o !

Dumnezeu nu numai că ne-a răscumpărat. El ne-a dat şi un statut nou de copii ai Lui. Dumnezeu ne-a oferit şi ne oferă şansa unei relaţii personale cu El în fiecare zi. El ne strigă pe nume în fiecare dimineaţă. El vrea să ne audă glasul. El vrea să se bucure împreună cu noi în Cuvânt, în cântare şi-n rugăciune. Nu te mai teme…aleargă la El în fiecare dimineaţă, spune-i cât de mult îl iubeşti, aşteaptă să-ţi vorbească şi apoi onorează-l în umblarea ta.

Dumnezeu te-a răscumpărat, ţi-a dat un nume şi te-a făcut parte a familiei Lui. Nu te mai gândi la întrebări de genul… oare nu-mi pierd mântuirea ? Nu uita, tu eşti al Lui. Şi dacă eşti al Lui să ştii că El are puterea să te păstreze…chiar dacă va trebui să-ţi provoace uneori suferinţă. Ţi-a promis când te-a făcut al Lui « că te-a săpat în palmele Sale ». Cine te poate smulge din palmele sale ? Nimeni ! Numai ai grijă să nu vrei tu să fugi din palmele Lui. Nu te teme de nimic…eşti al Lui. Trăieşte ca unul care-L are pe Dumnezeu ca Stăpân !

NU TE TEME… când Dumnezeu te pune la încercare!

NTT02.13

Moise face această afirmaţie către poporul Israel într-un context deosebit. Erau la trei luni de la momentul ieşirii din Egipt şi au ajuns în pustia Sinai. Moise s-a suit pe munte să stea de vorbă cu Dumnezeu. Dumnezeu i-a spus lui Moise cuvintele pe care acesta să le transmită poporului. Cuvântul Domnului pentru popor era extrem de clar : dacă vor asculta de El şi vor păzi legământul cu El vor fi ai Lui. Mai mult decât atât Dumnezeu le transmite că în acele condiţii, ei vor fi o împărăţie de preoţi şi un neam sfânt. Poporul nu a stat pe gânduri şi a promis : «  Vom face tot ce a zis Domnul ». Domnul i-a cerut lui Moise ca timp de trei zile să sfinţească poporul, să-l curăţească pregătindu-l pentru întâlnirea cu El. Dumnezeu i-a cerut lui Moise să stabilească poporului nişte limite împrejurul muntelui, unde poporul să se mişte. I-a spus … să nu se urce cei din popor pe munte pentru că vor muri. Moise a pregătit întreg contextul cerut de Dumnezeu. Apoi Moise a urcat pe munte să asculte ce are Dumnezeu să spună. Au fost tunete, fulgere, foc, fum, un nor gros, sunet de trimbiţe. Pe popor l-a apucat spaima şi s-a umplut de frică.

În contextul acela de fum şi flăcări, cu un popor ce tremura probabil la fiecare adiere a vântului, Dumnezeu a început să vorbească. A descoperit poporului care va fi cadrul relaţiei cu El. Le-a spus ce anume trebuie să facă ei, pentru a putea să fie într-o relaţie continuă cu El. Domnul le-a spus…uite ce înseamnă să fiţi ai mei şi să faceţi exact ce vă spun Eu. Cu acea ocazie Domnul a rostit cele zece porunci. Privind cu atenţie la conţinutul lor, constatăm că primele patru au de-a face cu relaţia lor cu Dumnezeu iar următoarele şase au de-a face cu relaţia cu ceilalţi oameni. Dumnezeu le spune …voi veţi fi poporul meu dacă veţi asculta de Mine. Numai că ascultarea de Dumnezeu nu e una colectivă ci una individuală. Dumnezeu este  clar…trebuie să mă iubiţi pe mine dar trebuie să-i iubiţi şi pe semeni. Dacă mă iubiţi pe mine şi dacă îi iubiţi şi pe semeni aşa cum vă cer , atunci sunteţi ai Mei!

Poporul a fost îngrozit şi speriat de întreg contextul. Manifestarea Prezenţei Divine acolo pe Sinai şi împrejurul lui a băgat spaima în ei. Dumnezeu a pus poporul la o încercare teribilă, în contextul în care ei au promis că vor face tot ce le va cere El. Poporul i-a cerut lui Moise să nu le mai vorbească Dumnezeu… mai bine să le vorbească el. Cu siguranţă că ceea ce i-a speriat pe cei din popor a fost imaginea a ceea ce sunt ei în comparaţie cu ce aştepta Dumnezeu de la ei să facă. S-au îngrozit probabil de păcătul lor în lumina celor zece porunci. S-au temut că Dumnezeu îi va ucide. Aici intervine Moise şi le spune NU VĂ TEMEŢI Dumnezeu vă pune la încercare ca să învăţaţi frica de El şi să nu mai păcătuiţi.

Şi pe noi, copiii Lui în Christos… Dumnezeu ne înceracă. Şi face lucrul acesta pentru a ne ajuta să rămânem într-o relaţie vie cu El. Cum ne încearcă ? Poate la locul de muncă ne dă un şef care ne ţine într-o «  robie continuă ». Şi face lucrul acesta cu noi ani de zile, ca să ne înveţe să răbdăm. Mi-a dat Dumnezeu vreo cinci ani de asemenea robie. N-au fost deloc uşori. Cum ne încearcă Dumnezeu ? Poate uneori la fel ca pe Avram… ne cere să renunţăm la ceva ce pentru noi e de mare preţ. Poate un job bun. Poate o casă deosebită. Poate un trai sigur. Când aveam 30 de ani, un serviciu bun şi sigur… Dumnezeu mi-a cerut să plec şi să mă duc să fac lucrarea Lui. N-a fost deloc uşor. Şase luni am trăit doar din nişte bani ce-i aveam la CEC. Dar au fost şase luni în care Dumnezeu m-a învăţat dependenţa de El. Cum ne înceracă Dumnezeu ? Uneori Dumnezeu îngăduie o perioadă grea în viaţa noastră. Un loc de muncă pierdut. O afacere care falimentează. O călătorie cu El în care nu ştii mâine ce vei pune pe masă, cu ce vei plăti facturile. Şi face asta ca să ne smerească şi să zdrobescă mândria din noi. Cum ne înceracă Dumnezeu ? Ne dă câte o boală. Şi uneori ne-o dă ca să ne odihnim de truda continuă. Alte ori o îngăduie în viaţa noastră ca să ne pocăim de păcatele noastre, de trăirea noastră neconformă cu Voia Lui. Cum ne încercă Dumnezeu ? Uneori asemenea lui Pavel în temniţă. Îngăduie să suferim pentru faptul că-L propovăduim pe El. Avem parte de batjocura oamenilor. Avem parte de judecata oamenilor. Indiferent cum te încearcă Dumnezeu, cuvintele lui Moise sunt valabile şi pentru tine : NU TE TEME…Dumnezeu face asta ca să înveţi frica de El şi să nu mai trăieşti în păcat.

NU TE TEME… Dumnezeu ţi i-a dăruit pe cei ce merg cu tine.

NTT02.12

Pavel, după ce a cerut să fie judecat de Cezar şi-a început călătoria spre Roma cu corabia, împreună cu alţi întemniţaţi. Erau sub supravegherea unui sutaş din ceata numită Augusta. A fost o călătorie pe mare, cu peripeţii şi pericole la fiecare pas. La un moment dat în timp ce treceau pe lângă insula Creta au ajuns undeva în locul numit limanuri bune. Era un loc unde probabil cei care îi transportau la Roma ar fi dorit să rămână să ierneze acolo dar nu erau decişi. În acel context, apostolul Pavel îi avertizează pe cei care călătoreau cu el că vor trebui să facă faţă multor primejdii, că va fi multă pagubă pentru oameni dar şi pentru încărcătura din corabie. Opinia lui Pavel cu privire la problemele cu care se vor confrunta nu a fost luată în seamă de sutaş. Sugestia lui de-a rămâne o vreme acolo a fost desconsiderată. Sutaşul a ascultat mai mult de cel ce era cârmaciul şi de proprietarul corabiei şi a decis să plece spre un alt liman, într-o altă parte a insulei Creta. După ce au pornit… s-a stârnit o furtună puternică, corabia înainta împotriva vântului şi la un moment dat a fost împinsă de vânt undeva înspre un ostrov. Cârmaciul n-a mai putut să ducă vasul aşa cum şi-ar fi dorit. Au trăit o noapte de groază. N-au ţinut cont de vorbele lui Pavel şi au experimentat primejdia. A doua zi după o furtună teribilă au fost nevoiţi să renunţe la o parte din încărcătura corabiei. Mai multe zile au trecut printr-o furtună teribilă. Şi-au pierdut orice speranţă de scăpare. Erau flămânzi, nemâncaţi şi epuizaţi.

În acel context de presiune şi primejdie continuă, cu burţile goale şi probabil pătrunşi de frig şi ploaie, Pavel nu pierde ocazia şi le vorbeşte celor de pe corabie. Le aminteşte că nu l-au ascultat… atunci când el le-a sugerat să rămână în Creta până trece perioada furtunilor şi probabil iarna. Oarecum, Pavel le dă de înţeles că ceea ce li se întâmplă acum este o consecinţă a neascultării dar şi a orgoliului sutaşului. Numai de critică nu aveau ei nevoie. Numai că Pavel schimbă imediat registrul discuţiei. Cu siguranţă că Pavel le-a mărturisit că şi lui i-a fost frică şi s-a gândit la soluţii. Pe mare fiind în furtună… nu vedea nici o scăpare. Şi cu siguranţă că frământarea lui nu a rămas indeferentă pentru Dumnezeu, care i-a trimis un mesager special. Le-a spus oamenilor că în noaptea care a trecut l-a vizitat un înger. Îngerul a venit cu o veste bună pentru el dar şi pentru ei. Mesajul pentru Pavel a fost NU TE TEME…nu se va întâmpla nimic rău care să te afecteze. Îngerul îi confirmă lui Pavel că el va ajunge la Roma pentru a da socoteală de credinţa lui şi pentru a-l mărturisi pe Christos. Apoi îngerul îi spune că Dumnezeu i-a făcut un cadou : toţi călătorii din corabie vor supravieţui. Şi nu erau puţini…erau 275 de oameni. Pavel le aminteşte celor ce sunt cu el în corabie că viaţa lor este darul pe care Dumnezeu l-a făcut pentru el, într-o situaţie fără ieşire din perspectivă omenească. Încurajat de mesajul îngerului, Pavel încearcă să-i ajute pe cei care călătoreau împreună cu el…să nu se mai teamă ci să se liniştească. Pavel profită de acea ocazie pentru a mărturisi încă odată că încrederea lui este deplină în Dumnezeu. Nu după multe zile mesajul îngerului s-a împlinit. Corabia a ajuns pe uscat. După 14 zile de furtună în sfârşit au ajuns la liman şi au putut să mănânce. Pavel în faţa tuturor a mulţumit lui Dumnezeu pentru mâncare şi cu siguranţă pentru purtarea de grijă.

Asemenea lui Pavel şi noi trăim experienţe din acestea de multe ori. Am trăit un asemenea moment cu câţiva ani în urmă. Am trecut împreună cu familia şi un grup de prieteni, fraţi şi surori în Christos printr-o furtună teribilă. Nu eram pe mare. Eram pe marea lumii dezlănţuite. S-au năpustit toate viiturile asuprea noastră. Am crezut că nu vom mai răzbi şi ne vom prăbuşi. Eram epuizaţi fizic şi psihic. Nu mai aveam nici o speranţă şi ne gândeam ce va fi. A fost una dintre cele mai «  lungi nopţi » din viaţă. Au fost mai mult de 14 zile de furtună. Şi când nu mai vedeam capatul furtunii …într-o noapte Dumnezeu ne-a vorbit. Nu ştiu cine a fost la capătul celălalt, un înger sau Isus. Dar ştiu ce ne-a spus. Mi-a spus să nu mă tem … furtuna va trece. Mi-a spus să nu-mi fac probleme pentru cei care sunt cu mine… niciunul nu va fi afectat. Mi-a spus să ies din locul acela şi să plec. Mi-a spus că are cu mine o altă lucrare de făcut şi să nu-mi pun problema ce va fi, cum voi scăpa din furtună. Mesajul acela a fost pentru mine o mană cerească. Dar acel mesaj a fost o binecuvântare şi pentru ceilalţi din familia mea şi din grupul afectat de furtună.

Când treci printr-o furtună teribilă NU TE TEME …Dumnezeu nu te-a uitat şi El îţi dă izbăvire împreună cu toţi ce ce te însoţesc. Încrede-te în El şi nu te mai teme de nimic !

 

NU TE TEME… mustră atunci când trebuie!

NTT02.11

Apostolul Pavel este extrem de explicit… atunci când stă de vorbă cu ucenicul lui, cu Timotei. Printre altele, Pavel are o serie de îndemnuri pentru Timotei. La un moment dat îi spune cum să se raporteze la bătrânii bisericii, adică la cei care-i numim adesea prezbiterii bisericii. Mă aşteptam ca Pavel apsotolul să-i spună lui Timotei…ai grijă să te porţi cu bătrânii bisericii cu mănuşi. Mă aşteptam să-i spună să nu cumva să le grăiască vreo vorbă care să nu le pice bine. Mă aşteptam ca Pavel să-i aşeze pe un piedestal ca fiind persoanele intangibile, care ştiu tot, fac totul bine şi trebuie să fie aplaudaţi în orice context. M-am înşelat însă. Pavel îşi începe discursul lui către Timotei spunând trei lucruri plăcute pe care trebuie să le facă vizavi de prezbiterii care se ostenesc cu predicarea Evangheliei şi cu slujirea bisericii. În primul rând… el spune că bătrânii bisericii trebuie să fie apreciaţi pentru lucrarea de slujire. Apoi, în al doilea rând…Pavel spune că prezbiterii (bătrânii, liderii duhovniceşti) trebuie să fie recompensaţi pentru slujirea lor cu Evanghelia. În al treilea rând Pavel spune că bătrânii bisericii trebuie să fie protejaţi de răutatea oamenilor, de aceea orice învinuire ce li se aduce trebuie să fie probată cu câţiva martori.

Apostolul Pavel este extrem de direct cu Timotei şi îi cere să nu se teamă să-i mustre pe bătrânii bisericii. Ba mai mult, îi spune s-o facă aceasta înaintea tuturor, pentru ca şi ceilalţi slujitori duhovniceşti să prindă de frică. Afirmaţia aceasta a lui Pavel către Timotei, ne lasă să înţelegem că şi bătrânii( liderii) bisericii o pot lua razna uneori. Ei nu sunt scutiţi de greşeli. Pavel vrea să-l ajute pe Timotei şi implicit pe noi să fim circumspecţi faţă de orice persoană care îndeplineşte o slujire ca cea de prezbiter, pastor, învăţător, evanghelist în biserică. Şi ei sunt oameni. Şi ei pot să facă lucruri pentru care trebuie să fie mustraţi şi corectaţi. M-a mirat faptul că spune ca mustrarea să fie făcută direct…în public. Am înţeles de la Pavel  că toţi oamenii pot greşi…  indiferent de poziţia eclesială pe care o au şi atunci trebuie să fie făcută mustrarea şi îndreptarea situaţiei. Continuând îndemnurile pentru Timotei la un moment dat apostolul Pavel  aşează pe acelaşi palier propovăduirea Cuvântului cu mustrarea şi consilierea ( 2 Timotei 4.2). Acest mod de abordare ne atenţionează că orice mustrare poate fi făcută numai pe temeiul Scripturii şi ea este completă numai după ce omul este consiliat, ajutat să înţeleagă ce a greşit, unde a greşit şi cum se poate corecta pentru ca în viitor să nu mai greşească.

Când vorbim despre mustrare trebuie să ţinem cont şi de alte câteva învăţături pe care Scriptura le are pentru noi în acest context. Înţeleptul Solomon în Proverbe 24.25 ne lasă să înţelegem că poţi mustra pe oricine dacă ai dreptate şi poţi cântări drept şi nepărtinitor o situaţie. Dacă nu eşti sigur că ai drepatate nu te apuca să mustri pe nimeni, cu atât mai mult pe un prezbiter. Dacă nu ai puterea să fii imparţial nu sări să mustri pe cineva… pentru că rişti să-i o faci cu nedreptate.

Domnul Isus Christos în Luca 17.3 le răspunde ucenicilor cu privire la modul în care trebuie să se raporteze la fraţi. Le spune desluşit că… dacă fratele tău păcătuieşte, adică greşeşte în relaţia cu tine, trebuie să-l mustri. Modul în care vorbeşte Isus în acest context…sună ca o poruncă. Înţelegem că mustrarea este esenţială atunci când cineva greşeşte. Poate de aceea în actele de disciplinare a cuiva…mustrarea este primul pas. Numai că Isus leagă de mustrare şi iertarea. Dacă ai mustrat pe cineva şi el îşi recunoaşte greşeala  fiind dispus să rezolve problema…iartă-l!

Apostolul Pavel discută acest aspect şi cu Tit. Din discuţia purată cu el înţelegem că mustarea este un aspect practic al implementării învăţăturii sănătoase pentru oricine: copil, tânăr, adult, bătrân, femeie, bărbat, rob. Mustrarea trebuie să fie uneori aspră, fără menajament. Oare de ce?  Pentru că altfel cei în cauză, datorită învăţăturilor date de oameni şi a basmelor şi cutumelor omeneşti, riscă să dezvolte o conduită departe de adevărul lui Dumnezeu. Pavel punctează un lucru extrem de important şi anume mustrarea are de-a face cu sănătatea spirituală. Mustrarea este cea care ajută pe oricine (de la cel mai mic la cel mai mare, de la enoriaş la pastor)…la creşterea sănătoasă în credinţă.

Nu te mai teme să mustri atunci când ai dreptate, când o faci pe temeiul Cuvântului lui Dumnezeu şi cu dorinţa sinceră de corectare a celui în cauza. Nu uita însă să mustri cu dragoste şi în dragoste. Şi înainte de a mustra pe oricine uită-te la viaţa ta…dacă nu cumva trebuie să începi mustrarea şi corectarea cu tine!