NU TE TEME…când intervin îngerii!

NTT02.28

Momentul relatat de evanghelistul Matei are loc la sfârşitul unei zile de Sabat, când începuse să se lumineze spre ziua întâi a săptămânii, în locul unde era mormântul în care a fost pus Christos după crucificare. Femeile care l-au urmat pe Isus au venit degrabă la mormânt. Au venit să vadă mormântul. Probabil că erau cam singurele care au luat în serios cuvintele Mântuitorului rostite de câteva ori… «  a treia zi voi învia ». Acolo, femeile au avut parte de o surpriză. Un puternic cutremur de pământ şi o prezenţă deosebită la uşa mormântului : un înger. Întreaga scenă ne descrie intervenţia îngerului. Când privim cu atenţie şi analizăm scena descrisă sunt câteva aspecte care ne sunt descoperite, atunci când intervine un înger. Îngerii sunt mesagerii lui Dumnezeu trimişi să rezolve o problemă care necesită o comunicare sau o intervenţie miraculoasă. Ei sunt prezenţi încă de la creaţie pe parcursul întregii istorii omeneşti.

Îngerul vine din cer. El vine din prezenţa lui Dumnezeu şi a lui Christos. Nu vine la voia întâmplării. Vine atunci când este trimis pentru a rezolva o problemă ce necesită o intervenţie supranaturală, o intervenţie ce depăşeşte puterea omului de a rezolva acea situaţie. Sunt mai multe exemple atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament când îngerii au venit din cer. Cu siguranţă că ne aducem aminte de visul lui Iacov cu scara ce cobora din cer. Pe acea scară, ne spune textul biblic că Iacov a văzut coborându-se îngerii lui Dumnezeu. La mormântul lui Christos, în dimineaţa învierii vine un înger din cer. Era o zi specială. Era un eveniment care urma să marcheze definitiv istoria mântuirii : Învierea lui Christos. Dumnezeu Tatăl a trimis îngerul să fie prezent, să intervină şi să comunice. Nu te teme când te vizitează un înger. Dacă este îngerul trimis de Dumnezeu să ştii că el are pentru tine o soluţie pentru problema prin care treci şi un mesaj pentru ceea ce te aşteaptă.

Îngerul face lucruri supranaturale. El intervine şi rezolvă probleme pe care un om în mod normal nu are cum să le facă. Ce om ar fi putut mişca piatra pusă la uşa mormântului lui Christos. Ce om ar fi putut face asta în timp ce soldaţii romani păzeau mormântul. Dar îngerul, se pare că produce un cutremur puternic şi în acest context mişcă piatra de la uşa mormântului şi se aşează pe ea. Când soldaţii ce păzeau mormântul au văzut scena… au rămas încremeniţi de frică. Ce mai puternici soldaţi ai vremii n-au avut nici o replică în faţa intervenţiei îngerului. Starea lor, ne spune Scriptura îi arăta că erau parcă nişte morţi. Efectiv intervenţia îngerului a anulat orice putere umană de acţiune.Am auzit odată pe cineva care a avut un accident teribil. Toţi s-au mirat când au văzut maşina în care a fost. Primii care au ajuns la locul accidentului au zis…aici nu mai este nimeni viu. Persoana respectivă nu a vut nici o zgârâietură. Povestea însă că o mână puternică l-a smuls efectiv din cabina maşinii şi l-a aşezat pe iarbă. Omul acela a realizat că a fost intervenţia miraculoasă a unui înger. Nu te teme când în situaţii limită eşti salvat în mod miraculos. Acolo a venit un înger care a intervenit.

Îngerul are  o înfăţişare care îţi atrage atenţia. Textul acesta ne descrie îngerul cu o înfăţişare strălucitoare şi o îmbrăcăminte albă ca zăpada. O asemenea îmbrăcăminte comunică ceva. De obiciei în Scriptură îngerii sunt prezentaţi în haine albe. Dar culoarea albă în Scriptură mai este folosită şi pentru a descrie îmbrăcămintea sfinţilor. Calul din Apocalipsa, Calul Mielului este alb. Nu întotdeauna îngerii trimişi de Dumnezeu sunt îmbrăcaţi în alb. Sau cel puţin textul biblic nu menţionează aceasta. Vezi îngerii care au venit la Avraam şi i-au adus vestea că peste un an Dumnezeu va face un miracol în familial lor, Sara va fi însărcinată şi va naşte un fiu. Era un miracol. Din perspectivă omenească era imposibil ca Avraam şi Sara să se mai gândească la aşa ceva. Interesant este faptul că Avraam i-a recunoscut ca fiind mesagerii Domnului. Mesagerii Domnului vin să aducă uneori un mesaj alteori o însărcinare. În unele situaţii aduc şi mesaj şi însărcinare. Este cazul relatat de evanghelistul Matei în textul de faţă. Mesajul era : Christos a înviat nu este în mormântul acesta. Însărcinarea pe care îngerul le-o transmite : mergeţi şi spuneţi ucenicilor că Isus e viu. Dumnezeu poate să-ţi trimită un mesaj printr-un înger într-un vis. Ia aminte la acest mesaj. Sau poate să-ţi transmită un mesaj prin viu grai, printr-un înger. Nu-l desconsidera. Imi aduc aminte când un prieten de-al meu a murit. Cu câteva săptămâni înainte cineva din familia lui a fost oprită de o bătrânică pe stradă. Bătrânica i-a spus atât : Domnul Isus vine să ia pe cineva de pe strada cutare acasă. Prietenul meu locuise acolo, pe acea stradă. La câteva săptămâni Dumnezeu l-a luat acasă.

Nu te teme când Dumnezeu îţi vorbeşte şi într-un  asemenea mod! Nu te teme când intervin îngerii lui Dumnezeu într-o situaţie! Sunt trimişii Domnului să rezolve o problemă. Nu te teme când intervin îngerii…Dumnezeu este în control !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.