NU TE TEME…continuă lucrarea , Dumnezeu rămâne credincios !

NTT02.7

Istoria poporului lui Dumnezeu a cunoscut multe momente interesante pe parcursul derulării ei. Un asemenea moment a fost după reîntoarcerea din robia babiloniană. În urma decretului dat de împăratul Cir în 538 î.d.C. o rămăşită a poporului aflat în robia babiloniană, respectiv vreo 50.000 de pesoane, cea mai mare parte preoţi, leviţi şi săraci s-au întors acasă  sub conducerea lui Zorobabel. Au venit plini de încredere şi cu mult entuziasm să refacă tot ce era înaiate. Entuziasmul lor însă s-a stins repede sub povara greutăţilor cu care au început să se confrunte şi a ameninţărilor duşmanilor. S-au gândit probabil că problema reconstruirii templului nu ar trebui încă abordată prioritar, ţinând cont de greutăţile cu care se confruntau şi pericolele la care se expuneau. Aşa au trecut vreo 14 ani de istorie a poporului reîtors acasă… fără să se întâmple mare lucru.

Într-o vreme ca aceea, Dumnezeu l-a ridicat pe prorocul Hagai pentru a trezi poporul la o acţiune de reaşezare a priorităţilor acestuia din pespectiva, planului şi voii lui Dumnezeu. Hagai vine cu mesaj de cercetare dar şi de încurajare pentru popor. Era acea rămăşiţă care nu a fost orbită de realizările din robia babiloniană şi s-a întors pe pământul făgăduinţei. Hagai avertizează poporul de pericolul neglijenţei pe care-l au faţă de lucrarea Domnului, a superficialităţii şi fricii cu care tratează problema reconstruirii templului, în comparaţie cu eforturile ce le făc pentru casele lor.  Hagai îi provoacă să ia în mod serios în calcul această responsabilitate  a recostruirii templului şi să înceapă.

Dumnezeu avea un plan clar cu privire la reconstruirea templului. Data era stabilită de Dumnezeu, dar era nevoie să fie trezit duhul lui Zorobabel pentru a se putea înfăptui această lucrare. Se împliniseră 70 de ani de pustiire asupra Ierusalimului şi era momentul refacerii templului. Contextul nu era unul uşor. Nu oricine putea duce o asemneea povară. Şi uneori şi aceia care o puteau duce… nu erau suficient motivaţi şi provocaţi. Erau şi ei sub apăsarea responsabilităţilor şi mai ales pândiţi de pericole care le provoca teama.  Dumnezeu îi cere lui Hagai să i se adrese lui Zorobabel dregătorul lui Iuda şi lui Iosua fiul marelui preot…cu un mesaj de încurajare. Dumnezeu le comunică celor doi în mod clar şi explicit că El va fi cu ei. În acelaşi context Dumnezeu prin Hagai îi provoacă pe cei doi să-şi aducă aminte slava pe care o avea templul dinainte. Nu întâmplător face aceasta, pentru că Zorobabel şi Iosua trebuiau sensibilizaţi de starea jalnică în care era acum templul, comparat cu ceea ce a fost. Pe de altă parte, teama de a fi atacaţi de duşamanii poporului, care nu agreau această acţiune, trebuia şi ea blocată. Era modul în care Dumezeu pregătea oamenii şi momentul refacerii templului de la Ierusalim.

Dumnezeu le spune lui Zorobabel şi rămăşiţei revenite din robia babiloniană că, El rămâne credincios legământului pe care l-a făcut cu poporul încă atunci când i-a scos din Egipt. Şi pe deasupra… Dumnezeu confirmă că Duhul Lui este prezent în mijlocul lor. Datorită acestor realităţi ei ar trebui să nu se teamă. Promisiunea prezenţei continue a lui Dumnezeu în viaţa poporului era un motiv suficient să alunge teama. Probabil că teama era generată şi de faptul că ei îşi puneau problema cu ce anume vor reface templul, de unde resursele materiale şi financiare pentru această lucrare. Nu vă temeţi le spune Domnul prin Hagai, am soluţii şi pentru această problemă. Voi face în aşa fel (le-a transmis Domul) ca la Ierusalim să fie adus aurul şi argintul necesar reconstrucţiei templului. Mă voi îngriji să aveţi tot ceea ce este nevoie pentru această lucrare. Voi nu vă temeţi numai apucaţi-vă de lucru, puneţi ce aveţi în negoţ şi daţi-i bătaie!

Asemena lor suntem şi noi azi. Dumnezeu vrea să facă lucrări prin noi, poate  refacerea spirituală a unei biserici, sau o nouă biserică într-o localitate, ori o nouă construcţie a unei case de rugăciune. Şi în loc să ne preocupe investiţa în lucrarera lui Dumnezeu ne preocupă afacerile şi problemele noastre. Iar atunci când, poate totuşi ne punem problema să facem ceva… suntem copleşiţi de responsabilitate şi de nevoile atingerii obiectivului. Uneori ne oprim în loc considerând că nu mai avem resurse şi suntem gata să o lăsăm baltă. Teama de eşec şi neputinţă ne opreşte. Să nu uităm însă că Dumnezeu are întotdeauna resurse pentru lucrarea lui. Doamne deschide-ne ochii să le vedem ! Doamne  dă-ne putere să continuăm!