NU TE TEME…vorbeşte şi nu tăcea!

NTT02.6

Ne  este cunoscută lucrarea misionară a apostolului.Pavel. Una din cetăţile unde Pavel şi-a desfăşurat activitatea a fost Corintul, un mare centru comercial, cultural şi religios al acelei vremi. Corintul a fost cunoscut şi ca un centru al desfâului. Corintul a fost cunoscut şi prin existenţa la 16 km de el, a tereurilor unde s-au desfăşurat adesea jocurile istmice, un corespodent al jocurilor olimpice de azi. În Corint era şi multă idolatrie. Pe înălţimea Acropolis se înălţa faimosul templu al Afrodiei, zeiţa fertilităţii. Într-un asemenea loc a ajuns Pavel să propovăduiască Evanghelia lui Isus Cristos.

Probabil ne este şi dificil să ne imaginăm ce şoc şi dezgust a fost pentru Pavel cotactul cu oraşul Corint. Şi cu toate acestea Pavel avea o misiune clară. Nu i-a fost deloc uşor lui Pavel, venea la Corint după vizita făcută la Atena. Ce şoc mai mare îţi trebuie decât să vii dintr-o cetate plină de îngâmfare într-una ajunsă într-o decădere morală cumplită. Dumnezeu ştia lucrul acesta, de aceea în frământarea lui l-a abordat şi l-a încurajat cu cuvintele NU TE TEME… CI VORBEŞTE ! Pavele, problema ta nu este să te temi în această cetate unde idolatria, corupţia şi mizeria spirituală este la culme, chiar dacă sunt atâtea riscuri şi pericole. Problema ta Pavele este alta: SĂ TRĂIEŞTI ÎN CORINT fără teamă, împlinindu-ţi cu multă atenţie slujba şi lucrarea ce o ai de făcut acolo. Sigur nu-ţi va fi deloc uşor. E extrem de greu să propovăduieşti Evaghelia într-un spaţiu cultural dominat de o puternică tradiţie şi cultură locală care are la bază învăţături păgâne. Nu uita Pavele ce v-am spus tuturor celor ce vreţi să duceţi mesajul Evangheliei, că sunteţi trimişi ca nişte oi în mijlocul lupilor! Nu-i uşor Pavele să faci faţă lupilor din Corint, dar nu te teme pentru că Eu sunt cu tine şi fii convins că nimeni nu va pune mâna pe tine, căci Eu te păzesc. Domnul îşi motivează şi de ce face un asemena îndemn: din pricina norodului din Corint care avea nevoie de Evanghelie. Pavel  confruntat cu această dilemă trebuia să ia o decizie. Dacă teama punea stăpânire pe el cu siguranţă că decizia era un simplă şi rapidă…urgent afară din Corint. Dacă însă cuvintele Domnului aveau impact asupra lui, Corintul era următorul lui amvon unde trebuia să predice Evanghelia. Şi Pavel a recepţionat corect mesajul şi a luat decizia cea mai bună din perspectiva lui Dumnezeu. A rămas un an şi şase luni în Corint şi a propovăduit Evanghelia. Rând pe rând s-au convertit la creştinism oameni din Corint. Cea mai răsunătoare convertire a fost a fruntaşului sinagogii. Aşa a luat fiinţă biserica din Corint în care îşi găseau locul dimpreună evrei şi neamuri, sclavi şi liberi, bărbaţi şi femei. Faptul că Pavel nu s-a temut a fost DETERMINANT pentru rezultatele lucrării lui.

Asemenea lui Pavel, suntem şi noi confruntaţi de Domnul cu această realitate. NU TE TEME CI VORBEŞTE acolo unde te-a pus El. Poate Dumnezeu te-a pus într-un loc de muncă unde sunt mulţi din aceia care nu-L cunosc pe Dumnezeu. Sigur în acel loc va trebui să munceşti, poate să faci pantofi, poate să mături, poate să ansamblezi calculatoare. Nu uita că fiecare  lucru pe care-l faci trebuie să vorbească desluşit despre Evanghelia lui Christos. Nu te teme să fii o Evanghelie scrisă pentru cei dimprejurul tău. Nu te teme să vorbeşti! În anul 1980 eram în armată şi după câteva luni şeful de stat major şi ofiţerul politic m-au chemat la ei şi au început să-mi vorbească urât despre unii din liderii evanghelici pe care îi cunoşteam şi îi stimam. N-am putut să nu mărturisesc că ei sunt pentru mine modele şi că ei nu fac altceva decât propovăduiesc învăţătura despre viaţa veşnică şi nu o filozofie sau curent politic. În următoarele săptămâni am primit curajul din partea Domnului să merg chiar îmbrăcat militar la biserică. Într-una din zile am fost confruntat din nou pe rând cu şeful de stat major, ofiţerul politic iar mai apoi ofiţerul de contrainformaţii. Am primit o putere care a alungat teama din viaţa mea. Am avut curajul SĂ MĂRTURISESC în Cine mă încred eu. TEAMA a dispărut şi în locul ei s-a cuibărit liniştea. Am avut curajul SĂ VORBESC şi să nu mă gândesc la consecinţe. Şi chiar dacă după aceea am fost mutat disciplinar pentru nouă luni în inima munţilor… am avut bucuria şi satisfacţia că AM VORBIT şi nu mi-a fost teamă să mărturiesc cine sunt şi cine-I Domnul meu. Te îndemn şi pe tine SĂ NU TE MAI TEMI ci să vorbeşti  despre Christos ori de câte ori este nevoie , în orice loc, orice situaţie, orice context. Nu te teme …vorbeşte despre Isus!