NU TE TEME…de confruntări!

NTT01.11

Viaţa Israelului, în vremea în care Moise conducea poporul, a avut parte pe lângă momente frumoase şi de clipe pline de peripeţii. După perioada pustiei… pentru popor a început călătoria spre ţara promisă. Călătoria n-a fost una uşoară. N-a trimis Domnul o armată antemergătoare înaintea poporului care să curăţească şi să elibereze totul în cale. Fiecare loc trebuia călcat şi cucerit de popor. Unele locuri nu implicau bătălii dar pentru alte locuri trebuiau să lupte. Cuvintele pe care Domnul i le-a spus lui Moise sunt legate de un moment mai delicat din viaţa poporului. După ce  a bătut şi ocupat ţinuturile amoriţilor, urma o nouă etapă a călătoriei care implica… aşezarea în ţinuturile Basanului. Numai că (se pare) că faima ce o avea împăratul Basanului, informaţiile pe care le-au adus iscoadele trimise şi faptul că împăratul Basanului cu tot poporul au venit să lupte împotriva lor au produs … teamă şi panică atât pentru Moise cât şi pentru popor.

Sunt momente când victoriile din bătăliile anterioare nu sunt sufiecient de motivatoare şi nu de puţine ori sunt uitate când te afli în faţa unei alte provocări. În fapt, este un lucru normal pentru că nici un duşman nu seamănă cu celălat şi fiecare bătălie e o nouă situaţie. Într-o asemenea conjuctură este necesară o motivaţie puternică, ca factor catalizator şi determinant în confruntarea ce va urma. Aşa s-a întâmplat cu Moise şi poporul. Motivaţia a venit de la  Dumnezeu  care i-a spus lui  Moise NU TE TEME de ei  pentru că eşti mai puternic decât ei şi Eu îi dau în mâinile tale. Nu te teme de confruntarea ce va urma, pentru că Eu sunt prezent. Eu Dumnezeu îţi asigur victoria, tu urmează strategia ce a-i folosit-o şi în lupta cu amoniţii. Moise a ascultat întocmai de Domnul şi a bătut pe împăratul Basanului şi pe tot poporul lui. Nu a lăsat să scape nici unul măcar. Ca urmare a victoriei obţinute a pus mâna pe întraga ţară a Basanului.

Viaţa noastră de credinţă este o călătorie continuă prin locuri şi în contexte necunoscute. Drumul spre patria cerească este presărat cu evenimente şi lupte. Cine vrea să ajungă şi să moştenească patria eternă trebuie să calce pas cu pas pe drumul spre eternitate. Acest drum al credinţei implică  acceptarea confruntării. Fiecare pas aduce o nouă confruntare cu duşmanul ce-l întâlneşti în cale. De cele mai multe ori duşmanul este diferit, dar lupta implică aceleaşi eforturi şi strategii. Indiferent cine-i duşmanul, cât de mare sau mic este , cât de cunoscut sau necunoscut, cât de slab sau de puternic, trebuie să foloseşti aceiaş strategie: cucereşte şi nimiceşte tot ce aparţine duşmanului. Poate duşmanul tău este un duh necurat care te stăpâneşte şi trebuie să te lupţi cu el… omoară acel duh necurat prin puterea Jertfei lui Christos şi nimiceşte-l cu desăvârşire. Poate duşmanul tău este o pornire păcătoasă din viaţa ta care vrea să te oprească să înaintezi… cucereşte-o cu puterea jertfei lui Christos şi  nimiceşte-o. Poate duşmanul tău este o obsesie materială de a avea o casă spaţioasă şi o maşină mai performantă… înfrânge această obsesie renunţând la a aduna lucruri materiale care mai mult îţi împiedică drumul spre cer. Şi exemplele pot continua, ele sunt la fiecare pas în viaţa noastră. Dacă suntem atenţi, fiecare zi aduce noi confruntări pentru fiecare dintre noi. Fiecare confruntare implică luptă şi efort. Să nu faci greşala să crezi că o luptă e mai uşoară decât alta. Nici pe departe , fiecare luptă are specificul ei şi este la fel de periculoasă.

Fiecare confruntare trezeşte în noi frică şi teamă. Nu e uşor să te lupţi cu duhuri ale răutăţii, cu porniri păcătoase, cu oameni răutăcioşi, cu tendinţe de îmbogăţire nejustificată, cu a fi cineva sau a avea ceva. Nu e uşor, dar este necesar şi important. Dacă nu accepţi confruntarea poţi pierde bătălia. Nu uita… fiecare bătălie pierdută este o descurajare a călătoriei tale spre patria cerească. Fiecare bătălie pierdută e un pas înapoi. De aceea luptă-te să câştigi şi să faci paşi înainte. Fii gata să înfrunţi fiecare obstacol din alergarea ta spre ţintă… încredinţat că Domnul îţi va da biruinţă.

Nu uita că atunci când ai spus …Da Doamne Isuse te primesc ca Domn al vieţii mele…ai spus DA confruntărilor de zi cu zi în călătoria ta spre patria cerească. De aceea rămâi tare în credinţă şi NU TE TEME, nu fugi de confruntări ci luptă-te cu toată seriozitatea şi convingerea că vei birui.