NU TE TEME…Dumnezeu îţi face somnul dulce!

NTT01.2

Insomnia este o realitate care îi bântuie pe mulţi oameni. Unii nu pot dormi pentru că sunt într-o oboseala continuă şi obişnuiţi cu nesomnul. Alţii nu pot dormi de grijurile ce-i apasă şi le paralizează până şi somnul. E o realitate tristă dar evidentă ce-i cuprinde pe mulţi dintre conaţionalii noştri. Uneori această realitate este evidentă şi la copiii lui Dumnezeu. Nici ei nu sunt scutiţi de ea câtă vreme se lasă seduşi şi copleşiţi de oboseala continuă şi de grijile acestei vieţi.

Desigur că unul bântuit de insomnie te va întreba…Şi ce anume aş putea face să dorm şi eu fără teamă şi să am un somn dulce ? Ce medicamente să folosesc? Ce metode ?

Şi dacă i-aş spune unuia măcinat de acest flagel al insomniei că problema lui poate fi rezolvată nu cu medicamente sau alte metode empirice ci pur şi simplu trăind viaţa şi umblând plin de încredere în Dumnezeu, ar spune că glumesc. Nu e glumă. E o realitate. Câtă vreme păşesti prin viaţă cu încredere deplină în Dumnezeu, insomnia te va ocoli sau pur şi simplu nu o vei băga în seamă (chiar dacă uneori ea are cauze medicale).

Am avut şi eu câteva nopţi de insomnie, nopţi în care nu am putut să adorm. Eram copleşit de problema cu care mă confruntam. Eram dornic să înţeleg …de ce trebuie să trec prin acea situaţie. De fiecare dată însă împreună cu soţia mea, după ore de analiză, discuţii, meditaţie în Cuvânt şi rugăciune ajungeam la concluzia că există o singură posibilitate şi soluţie, să continuăm să ne punem încrederea în Dumnezeu indiferent de ceea ce va urma. Şi aşa am continuat şi continuăm să păşim prin viaţă încrezători în Dumnezeu, FĂRĂ TEAMĂ şi cu tot mai rare insomnii.

Ce anume te poate ajuta şi mă poate ajuta să păşim prin viaţă încrezători în Dumnzeu? E o întrebare legitimă şi care necesită un răspuns.

Dacă ne vom uita cu atenţie în contextul versetului din Proverbe vom înţelege că sunt cel puţin trei lucruri care pot zidi umblarea noastră încrezători în Dumnezeu şi anume: învăţătura curată a lui Dumnezeu, înţelepciunea şi chibzuinţa.

Vrei să adormi liniştit în fiecare seară? Ascultă îndemnul lui Solomon ” Fiule să nu se depăteze învăţăturile lui Dumnezeu de tine”. Câtă vreme învăţătura curată a lui Dumnezeu este lipită de viaţa ta…insomniile devin momennte de meditaţie şi rugăciune şi nicidecum clipe de nesomn. Îndeletniceşte-te şi învredniceşte-te de Cuvânt, umple-te de Cuvânt şi somnul tău va fi dulce. Nimeni şi nimic nu vor putea distruge liniştea din timpul odihnei şi a somnului tău câtă vreme Cuvântul lui Dumnezeu va continua zi de zi să construiască în viaţa ta încrederea în Dumnezeu.

Vrei să dormi liniştit în fiecare noapte? Ia aminte la îndemnul lui Solomon ” Fiule păstrează înţelepciunea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu „. Viaţa noastră depinde mult de modul în care păstrăm şi folosim înţelepciunea de care ne-a făcut parte Dumnezeu. Înţelepciunea te ajută să găseşti soluţii la problemele cu care te confrunţi în fiecare zi, la  momentul potrivit. Înţelepciunea pusă la lucru ne poate aduce seara în pragul unui somn profund şi liniştit, cu soluţii concrete pentru problemele cu care ne confruntăm.

Vrei să ai un somn liniştit în fiecare noapte? Fii atent la îndemnul lui Solomon ” Fiule fii chibzuit în tot ceea ce faci”. Chibzuinţa lipseşte din garderoba vieţii multora. De multe ori nu dăm timp suficient să analizăm problemele cu care ne confruntăm în contextul , complexitatea sau poate simplitatea lor. Nu de puţine ori ne grăbim să rezolvăm lucruri şi probleme pentru care încă n-a sosit vremea lor. Chibzuinţa te aduce în echilibru. Chibzuinţa te determină să dormi o noapte şi abia a doua zi să identifici soluţii la problemele cu care te confrunţi. Ca manager la începutul activităţii mele am fost de multe ori pus în situaţia să iau decizii. Uneori am luat o decizie mai repede de cât trebuia. Timpul şi maturizarea în Christos m-au făcut să înţeleg valoarea chibzuinţei, a cântăriri fiecărei decizii înainte de a o lua, a potenţialelor beneficii dar şi pierderi. De când am învăţat aceasta… dorm cu mare plăcere o noapte sau mai multe înainte de a lua o decizie. Fă din chibzuinţă lanţul care să te înconjoare pe dinapoi şi pe dinainte în fiecare zi a vieţii tale.

Aşadar NU TE TEME umblă în fecare zi încrezându-te în Dumnezeu. Ia aminte la aceste îndemnuri şi te asigur că nu vei avea NICI UN MOTIV DE TEAMĂ când îţi vei aşeza capul pe pernă, ba mai mult somnul tău va fi duios şi  dulce.