Sărbătorim Crăciunul an de an. A devenit deja o obişnuinţă. Colindele ne amintesc de Pruncul născut în iesle şi cu toate acestea…suntem pasivi la esenţa sărbătorii. Ne scăldăm în aceleaşi obiceiuri . Urmăm aceleaşi şabloane . Ne preocupă aceleaşi lucruri: cadouri, mâncare, concerte…
Uităm că în fiecare an, de Crăciun, Isus Fiul lui Dumnezeu, esenţa sărbătorii…aşteaptă la uşa fiinţei noastre să-I deschidem inima, să I ne închinăm LUI şi numai LUI. Din păcate ne-am învăţat atât de mult cu sărbătoarea că nu-I mai azim glasul. Îl ţinem afară. Îl facem să plângă.
De sărbători avem loc în casele noastre pentru orice şi pentru oricine. Şi spunem că o facem în spiritul Crăciunului. Surprinzător însă…nu prea avem loc pentru sărbătorit. Cu toate acestea El încă aşteaptă să-I deschidem uşa şi inima. Oare nu cumva ar trebui să schimbăm modul în care sărbătorim? N-ar trebui să ne trezim. N-ar trebui să nu mai sărbătorim oricum şi orice?
Trezeşte-ne Doamne de acest Crăciun. Să nu ne înşelăm sărbătorind de dragul sărbătorii.
Trezeşte-ne Doamne de acest Crăciun. Ajută-ne să pricem că Isus e în Cer şi Isus e Viu. Ajută-ne să nu-L mai sărbătorim ca pe nişte moaşte.
Dacă citeşti aceste rânduri nu uita: SE NAŞTE IAR ISUS!!!! Deschide-ţi inima, cântă împreună cu îngerii, premăreşte-L cu toată fiinţa ta. Primeşte-L în inima ta. Poate e ultimul Crăciun pe care-l mai poţi serba. Primeşte-L pe El până nu-i prea târziu.
Picuri de rouă 